Comunități human-scale
Într-o lume divizată, comunitățile human-scale pot fi parte din rezolvare.
În vara anului 2025 am primit câteva eseuri superbe de la cititori. Am avut ocazia să aflu cum se simte apartenența (sau lipsa ei), care sunt costurile implicării pe termen lung sau ce ecou poate avea o comunitate pentru cineva care navighează o pierdere. Sunt doar câteva povești, dar spun multe despre forța grupurilor mici, închegate în jurul unor valori similare. Mai sunt și altele.
În 2026, discursul profesioniștilor din community building alunecă în două direcții. Prima este despre puterea AI de a scala și de a accelera un tip de rezultat și de interacțiune între membri. A doua face referire la conceptul de human-scale community, prin care putem genera o schimbare cu adevărat profundă.
De felul meu, stau departe de dihotomii. Cred, mai degrabă, că lucrurile pot co-exista. Sunt mulți factori care determină ce variantă este mai potrivită: tipul de comunitate, etapa de dezvoltare, obiectivele acesteia, locul pe care îl ocupă în modelul de business, așteptările stakeholderilor ș.a. Direcțiile în sine nu sunt bune sau rele, dar cu siguranță duc la destinații diferite.
Vreau să povestesc despre ce înseamnă comunitățile human-scale și de ce pariul meu este că sunt motorul chiar și în interiorul comunităților de sute de mii de membri.
Human-scale în community building
Foarte puțini creatori de comunități îmi spun că nu vor să crească sau că se simt confortabili cu dinamica actuală. Narativul general este în jurul scalării, uneori cu argumente pertinente, alteori doar alimentat de ego. Sau de lipsa de cunoaștere a unei alternative mai profunde și mai holistice.
În multe conversații, mai mulți membri = un soi de succes. Ceea ce, desigur, poate fi adevărat, dar, în egală măsură, poate fi și o capcană.
Când vine vorba despre conceptul de human-scale în comunitate, una dintre referințele cele mai relevante este în zona de arhitectură și urbanism. Ne dorim orașe care să fie, by design, pentru oameni. Să le facă viața mai bună, să le amplifice un tip de acces, să fie de partea lor, nu împotrivă.
In its simplest definition, creating a human scale environment means making sure that the objects that we interact with every day are of a size and shape that is reasonable for an average person to use. Human scale also can refer to how people perceive a city. And studies have shown that boring megastructures stress people out (we use the term “Architecture of Place” to describe the sort of buildings that do the opposite). (…)
If the human scale is about perception, then we cannot apply a single objective definition; each person views the world from a different angle. That means the human scale in any given community depends upon what that community perceives as human scale. In some neighborhoods, 20-story buildings would be a horrible monstrosity, but along Manhattan’s Broadway they create a beautiful and functional street. Nothing is inherently beyond a human scale.
(…) Long before it was an area of study, dictators took advantage of the impact architecture can have on the mind. By creating architecture at a monumental scale, rather than a human one, they inspired fear and awe in their citizens.
Rolul unei comunități este similar. Ele trebuie, înainte de orice, să le facă viața mai bună membrilor. Motorul este format dintr-o mână de oameni care sunt dispuși să construiască împreună. Unii autori (Carrie Melissa Jones, David Spinks) spun că este vorba despre primii 10 pe care îi atragi. De atâția ai nevoie ca să pui pe roate o comunitate, iar eu le dau dreptate. Am validat pe propria piele. Cu cât crește, cu atât modus operandi devine mai complex, iar ce obții se nuanțează considerabil.
Cele mai armonioase comunități formate în jurul unor branduri folosite de sute de mii de oameni & more — FitBit, Microsoft, Cercetașii României, Sephora, Duolingo — sunt, într-un fel, structurate tot human-scale. Au sub-comunități pe diverse verticale, local chapter leaders care democratizează activitatea sau sunt gestionate de circles of leadership cu expertiză specifică. Așadar, chiar dacă ajungi la 1000+ sau la 100000+ de membri, tot va trebui să construiești o arhitectură bazată pe grupuri mai mici, autonome, formate în jurul unor valori puternice.
În ciuda discursului agresiv care promovează filozofia go big or go home, sunt câteva beneficii care cântăresc mult pentru cei care aleg comunitățile human-scale.
Îți dau ocazia să explorezi, să testezi și să înveți rapid, fără costuri mari sau prea multe resurse investite.
Facilitezi procese de co-creare și colaborare care să ducă la rezultate mai bune și la soluții mai solide.
Ai șanse semnificativ mai mari ca membrii să simtă că aparțin și că vocea le este auzită cu adevărat.
Poți transforma power users în ambasadori informali (sau formali) care atrag alți membri relevanți în comunitate.
Rezolvi o problemă specifică și o faci temeinic pentru că ești în contact direct cu cei care se confruntă cu provocarea respectivă.
Capeți viteză în dezvoltarea de parteneriate strategice cu alte comunități cu interese similare.
Ironic, sunt mai ușor de scalat pe orizontală în primă fază, poți să ai mai mulți sateliți în orașe diferite care să vină cu input relevant.
Am mai scris despre forța comunităților mici și avantajul competitiv pe care îl au. Dacă începi să le privești ca pe ocazii prin care contribui la o lume mai puțin divizată, în care ne acceptăm cum suntem și ne amplificăm darurile reciproc, vei găsi energie să le modelezi mai departe. Și poate că este și primul pas necesar ca să învățăm să fim, din nou, împreună. Iar de acolo, din acel loc de încredere mutuală și identitate împărtășită, sky is the limit.
Cu lipici,
— Oana
Și pentru că este 8 Martie, vreau să dau un cheers în cinstea unor femei care construiesc human-scale și cu intenție în partea lor de lume. ❤️
Dana Burlacu e la firul ierbii în tot felul de comunități, dar nimic nu se compară cu pasiunea pe care o varsă în proiectul Plăcinte Povestite.
Claudia Rugină mi-e prietenă de 20 ani și nu ar spune despre ea că este community builder. E okay, știu eu asta. Ce face la Buniol vorbește de la sine.
Gabriela Popescu e o forță care schimbă lumea rugby-ului și, odată cu asta, a multor tineri din Gura Humorului, dar nu numai. Interviul e aici.
Sabina Baciu face bine cu festivalul CULMEA, iar comunitatea din Brașov e mai câștigată cu ea acolo. Și cu ea am povestit.
Jo Ilie de la MealPlanning, căreia i-am luat un interviu acum 3 ani, dar care încă e relevant. Iar Jo a rămas la fel de generoasă.
Diana Pirciu de la WarmUp Club, am stat la povești și cu ea despre comunitatea pe care o reprezintă și în care se implică din plin. Interviul e aici.
Loredana Bertișan cu ce face la ArtViitor, dar eu o asociez intens și cu munca ei la Oamenii Dreptății, un show care merită trăit. O poți citi pe cumtrebuie.
Sorana Stănescu face un serviciu public extrem de important cu newsletterul Foaia de Observație. Și e suficient ca să fie (și) community builder.
<3
Oana, mulțumesc că desfaci aproape chirurgical conceptul ăsta de comunitate și că prin cum scrii despre el pot vedea atât de multe nuanțe!
Concret: ieri, din link în link, am dat peste o comunitate și citind despre ce fac ei am simțit până în ultima celulă că vreau să mă alătur. Am simțit că ăla e locul căruia îi aparțin și m-am simțit și un pic jenată că nu știam deja de ei. Apoi, tot citind, mi-am dat seama că ba da, știam de ei, doar că abia ieri am simțit că sunt o comunitate și îți mulțumesc că de la tine am învățat să simt miezul ăsta :)