Conversație cu lipici cu Jo Ilie
Mâncarea îi aduce pe oameni împreună, dar tot poveștile sunt cele care îi țin laolaltă.
Hey!
La momentul în care editez ediția asta sunt în Chișinău, un oraș pe care mă bucur mult că am ocazia să îl revăd și să îl mai descos. Prin experiențele mele, prin conversațiile cu oamenii locului, prin plimbările haihui. Sunt recunoscătoare că mă aflu aici și deși am venit să-mi cunosc colegii de la Pixieset, mă bucur că am aterizat și în mijlocul unor community builders din industriile creative. ❤️
Salutări celor care s-au alăturat newsletterului! Sper să vă luați lucruri utile din ce povestesc aici și să le ziceți și altora. Iar dacă aveți dileme și curiozități legate de universul comunităților, scrieți-mi fără ezitare.
🔖 Notiță
Nu-mi vine să cred că mai e puțin și Lipici în comunitate face un an. Țin minte perfect momentul în care am turnat câteva idei de nume într-un document iA și am scris manifestul dintr-o suflare. Am învățat multe în toată perioada asta și mă bucur că am ales să împărtășesc ce știu și descopăr despre industria de community building.
Cel mai mult mă bucur când dau peste oameni care fac munca asta firesc, fără vreo mare strategie în spate. Așa e și Jo Ilie de la Ce Gătesc, un newsletter de care sper că te-ai împiedicat până acum. Dacă vrei să îți faci viața mai ușoară cu un meal planning de care chiar te poți ține, atunci dă-i o șansă. Și intră și pe grupul de Facebook. Vei descoperi un amestec de informații geeky, umor, ironie și multă susținere.
O citesc pe Jo dinainte să am ocazia să o cunosc live, în redacție la DOR, în 2016. De ce câștigă Germania? este primul text pe care mi-l amintesc că l-am savurat sub semnătura ei și a lui Gabriel Dobre. Pentru mine, cea mai memorabilă poveste pe care Jo a scos-o în lume este Cutremur în orașul vulnerabil. Mi-e frică de cutremure, poate și de asta s-a lipit în asemenea hal de mine.
Vă las cu o conversație lipicioasă din care o să vă prindeți singuri de ce Jo are un newsletter care crește ca nebunul, o comunitate super mișto și un chef nebun de a face lucruri wow. 🌶
Care este relația ta cu gătitul? De când, de ce, în ce fel?
Nu am gătit aproape deloc până pe la 25 de ani. Nu am învățat acasă, crescând cu trei femei (mama, bunica și mătușa) care spuneau că treaba mea e să învăț, și apoi, în primii ani la București am fost mulțumită să trăiesc cu omlete, cartofi prăjiți și iaurt. Am încercat de câteva ori să fac supă și mi-a ieșit apă fiartă cu legume, așa că am renunțat.
Mi se părea un mister de nepătruns. Apoi am văzut un show al lui Jamie Oliver - prima lui serie, The Naked Chef - și am reprodus aproape exact, fără să notez nimic, cele trei feluri pe care le văzusem la TV. Și așa mi-am dat seama că pot să gătesc mâncare comestibilă care avea mai mult de un ingredient. Apoi m-am apucat să citesc, să văd show-uri, să testez. A ajutat și că eram într-un cerc de prieteni pasionați și ei de gătit și am învățat de la ei o mulțime de lucruri.
Cred că numărul mare de decizii care stă pe umerii oamenilor azi este copleșitor. Iei decizii la muncă, pe stradă, la volan, în viața de familie, în relațiile sociale, când deschizi Netflixul.
În redacție vorbeai cu ușurință despre rețete care pentru mine păreau complicate. Ți-a fost mereu la îndemână să te descurci în bucătărie?
Nu, cum ziceam, supa mi se părea echivalentul unei vrăji sau pilotării unui avion. Dar, din fericire, există cărți despre orice și așa am învățat să fac supă, dintr-o carte de rețete de supe și ciorbe din seria Rețetele lui Colea.
După ce mi-a ieșit prima (supă-cremă de cartofi cu tarhon, îmi amintesc) am înțeles principiile. Apoi cam așa a fost la fiecare etapă. M-am străduit mereu să fac prima dată așa cum trebuie, după o rețetă a unui profesionist, ca să înțeleg principiile, apoi am adaptat după gustul meu. Cu timpul, s-a acumulat un inventar de tehnici pe care acum mă simt confortabil să le folosesc fără rețete.
Cred că ești la cârma newsletterului din RO care a crescut cel mai accelerat pe Substack. Cum îți explici, cum se simte?
Mă bucur că e citit și folosit, dar nu cred că pot să răspund până la capăt la întrebarea “cum îmi explic”. Ce sper că face e să ajute cititorii să ia mai puține decizii - chiar dacă adaptează planul din ediție, pornesc de la ceva coerent, cu toate grupele alimentare, cu ingrediente de sezon, listă de cumpărături și planificarea gătitului pe zile.
Cred că numărul mare de decizii care stă pe umerii oamenilor azi este copleșitor. Iei decizii la muncă, pe stradă, la volan, în viața de familie, în relațiile sociale, când deschizi Netflixul. Apoi trebuie să iei non-stop decizii despre ce mănânci și, mai rău, despre ce mănâncă restul familiei, dacă ai și răspunderea asta. Și cele mai multe femei o au.
Cred că asta le oferă newsletterul: un avans la cursa asta a hrănirii. Nu pornesc de la zero. Nu trebuie să caute rețete noi. Ingredientele se găsesc peste tot, în 99% din cazuri (și dacă nu, se pot înlocui). Are o continuitate: am început săptămâna asta o pungă de orez, ne vom întoarce în următoarele săptămâni să o terminăm.
Știu că sunt oameni care fac la literă - inclusiv merg cu lista din newsletter la cumpărături - și oameni care doar se inspiră și adaptează pe gustul lor. În orice fel interacționează cu newsletterul, mă bucur că le e de folos.
Mâncarea este parte intrinsecă a culturii. Adică e un limbaj comun. De aceea ne și aduce împreună, ne și desparte uneori.
Ai avut o misiune clar articulată și o promisiune pe măsură din capul locului?
Da, de la început asta am vrut să fie: răspunsul la întrebarea “ce gătesc azi?”. Putea să aibă mai multe forme - mă gândisem la un newsletter zilnic cu o singură rețetă, pentru cină, pe care să-l trimit dimineața - dar, într-o discuție cu o prietenă, ea a sugerat să fac meal planning, săptămânal, că ea ar avea nevoie de un astfel de instrument. Știa că eu fac meal planning de mult și voia să vadă cum. Așa că lucrurile s-au legat natural. Rețete, listă de cumpărături, buget. Apoi, din dialogul cu cititorii, am adăugat planificarea pe zile.
Nu m-aș îndepărta prea mult de la misiunea aceasta pentru că vreau să rămână un instrument previzibil și ușor de folosit, nu ceva care se “reinventează” tot timpul doar de dragul de a face ceva nou.
Cum este să împachetezi conținutul într-un format atât de diferit de jurnalismul narativ?
Este un exercițiu de concizie pe care îl apreciez. Având oarecum formă fixă, toată energia mea e în găsirea unui conținut bun, nu în împachetare/structură. E un proces care necesită alt tip de disciplină, dar care are în esență mult mai multă bucurie.
Crezi că mâncarea e o formă mai ușoară de a strânge oamenii laolaltă? Sau și reciproca e valabilă (îi împrăștie la fel de repede)?
Mâncarea este parte intrinsecă a culturii. Adică e un limbaj comun. De aceea ne și aduce împreună, ne și desparte uneori. Actul de a mânca e visceral și inevitabil, prin urmare e încărcat de emoții și sensuri puternice, de la nevoia de securitate și apartenență, la identitate, nostalgie, descoperire, testare a limitelor, control, statut social. Toate astea pot fi punți către alți oameni sau văi de netrecut.
Una dintre cărțile mele preferate e You And I Eat the Same, o antologie de eseuri jurnalistice și antropologice despre cum oamenii din întreaga lume mănâncă la fel, despre cum avem mai multe lucruri în comun decât care ne separă. E un citat acolo care mi-a plăcut enorm, e sinteza relației noastre cu mâncarea:
“Wrapping meat in flatbread is a foundational practice of earth's cuisine. There are kebabs and tacos, which have broken free of their geographic contexts and become ubiquitous, but also beef-stuffed blinis, Peking duck wrapped in thin flour pancakes, and rye flatkaka with smoked lamb at Christmastime in Iceland. Anywhere you travel on earth, you'll find meat (or another staple protein) enveloped in starch, and people lining up for it.”
Sunt o sumedenie de bloguri și vloguri culinare. Care este pariul tău, ce crezi că îi atrage pe cei care se alătură?
Cred că e încă loc și de altele. Gusturile oamenilor sunt atât de diferite, restricțiile lor (de sănătate, religioase, geografice, etice și câte și mai câte) sunt atât de diverse încât e mereu loc de o nișă nouă. Numai faptul că nu s-a mai gândit nimeni să facă un newsletter de meal planning îți spune că e loc de mult mai multe tipuri de conținut despre gătit. Cu generațiile noi care vin din urmă - au devenit adulți de câțiva ani Gen Zs, younger Millennials au început să aibă copii, numai două exemple - și care au propriile valori despre mâncare, e cu atât mai mult loc de alt conținut, care să li se potrivească lor.
Așa că filosofia e ca el să rămână gratuit pentru toată lumea iar pentru cei care plătesc am două newsletterele extra pe lună, care sunt cu rețete pe care le-am testat recent și mi-au plăcut.
La mine vin, dincolo de aspectul practic, și pentru că le place profilul de gust pe care îl propun, se potrivește cu ce le place lor să mănânce, și au încredere că, și dacă e ceva nou, sunt șanse mari să le placă.
Ai o comunitate cu membri plătitori și non-plătitori. Cum păstrezi echilibrul, simți vreo presiune de a face mai mult pentru cei care dau bani?
Le sunt foarte recunoscătoare celor care susțin financiar newsletterul, e pentru mine o măsură a faptului că le e util. În același timp, nu aș vrea ca cineva care nu își (mai) permite să plătească abonament - vedem ce e în jurul nostru, cât au crescut ratele și prețurile la utilități și la alimente - să nu se bucure de instrumentele pe care i le dă newsletterul.
Așa că filosofia e ca el să rămână gratuit pentru toată lumea iar pentru cei care plătesc am două newsletterele extra pe lună, care sunt cu rețete pe care le-am testat recent și mi-au plăcut (și nu își găsesc neapărat locul în meal planning pentru că au ingrediente mai greu de găsit sau sunt o călătorie culinară prea îndepărtată), cu recomandări de produse, sfaturi și rețete de organizare pe termen lung (freezer meals, de exemplu). Sunt lucrurile mai geeky care mă pasionează pe mine și pe care știu că le apreciază și ei. Nu o iau ca pe o presiune pentru că nu rămân niciodată în pană de idei pentru ele.
Ești omul-orchestră care se ocupă de tot: de la cumpărături și gătit la publicare și promovare. E full-time job, ce nu se vede, dar mănâncă o grămadă de resurse?
Nu e chiar un full-time job, e mai degrabă ceva care se împletește foarte bine cu stilul meu de viață. Strâng tot timpul rețete din social media (Instagram, Pinterest, TikTok), de la TV (ori emisiuni de gătit, ori Netflix), dar și din conversații. Și construiesc constant un inventar de idei de testat și folosit.
Și jobul meu normal, full-time, este tot în zona asta - sunt senior editor la o revistă internațională pentru industria de baking, în jurul meu se discută tot timpul despre mâncare, tendințe mondiale, diferențe generaționale. Și studiile mele recente - Antropologie - au avut multe componente de antropologie a alimentației, a corpului, cognitivă, care toate ajută să înțelegi mai bine relația oamenilor cu mâncarea. Deci newsletterul nu e ceva separat de viața mea obișnuită, e o valență a ei.
Cum este să moderezi un grup de Facebook cu aproape 5K de oameni?
Am norocul să am o comunitate frumoasă și respectuoasă, care are și simțul umorului, așa că nu fac prea multă moderare. Tot ce fac e să aprob postările, dar e doar o măsură anti-spam, care e inevitabil pe Facebook. În rest, se descurcă ei între ei, se ajută cu răspunsuri și opinii, fac glume, se încurajează.
Nu am o strategie de conținut, doar postez când am vreo întrebare sau memă de împărtășit. Și vinerea pun linkul la newsletterul din ziua respectivă. Nu-mi doresc să postez conținut inutil doar de dragul de a face “engagement”, nu vreau să adaug și mai mult zgomot în lume.
Aduci valoare prin acțiuni mici – ai pus pe grup meal planning-ul în format PDF. Ai o preocupare constantă în a oferi mai mult?
Meal planul în format PDF era o dorință mai veche a cititorilor, dar nu apucasem eu să fac. Acum îl pun direct în newsletter, săptămânal, ca să-l poată printa fiecare acasă. Au fost mai multe modificări în urma dialogului cu cititorii - datorită lor am făcut planul pe zile, am pus rețetele ultimele, am pus linkuri către capitole la început.
Încerc să găsesc echilibrul între ceva ce ar fi util pentru toți și ceva ce-și dorește o singură persoană - pentru că newsletterul nu poate fi cum îl dorește fiecare în parte, trebuie să reflecte nevoile tuturor într-o măsură rezonabilă.
Mie îmi place procesul de scriere a newsletterului mai mult decât orice.
În community building se vorbește des despre interacțiunea dintre membri. De unde crezi că vine ușurința de a vorbi despre mâncare, de a oferi sfaturi, de a contribui?
Eu sunt în general o persoană curioasă și când mă interesează un subiect, vorbesc numai despre asta. Cred că știu toți prietenii ce lecturi aveam în fiecare săptămână la cursurile de la Antropologie, că eram fascinată de ce citeam. Mâncarea e de mult timp pe lista asta de subiecte. Și mâncarea e un spațiu în care poți găsi ceva în comun cu oricine. Iar în comunitate cred că ne-am strâns suficienți oameni cu aceeași fire și ne e ușor să vorbim unii cu alții natural, dar la obiect.
Cum ar arăta comunitatea pe care o reprezinți dacă ar fi offline? Ai face ceva diferit?
Dacă am fi toți într-un hangar 😂 (că sunt 10.000 de abonați și vreo 15.000 de cititori pe săptămână), cred că ar fi cam delicios. Am găti tot timpul și ne-am da să gustăm unii altora ce am făcut, ne-am ajuta să ne iasă mai bine tehnici mai grele, am sta la o masă comună ca o familie. Ah, dar cred că am fi vreo 40.000, că practic aproape fiecare persoană abonată are o familie, mulți au copii… Deci nu știu ce-ar ieși. Ar fi fun, cu siguranță.
La final de zi, ce îți dă energie să o iei de la capăt și să continui?
Mie îmi place procesul de scriere a newsletterului mai mult decât orice. Da, mă bucur să văd că oamenii gătesc, că îmi scriu să mulțumească, că plătesc pentru a susține newsletterul. Dar dincolo de asta, mie îmi place să-l scriu, cu tot ce înseamnă asta: să testez rețete, să le potrivesc, să fac lista de cumpărături - da, îmi place să stau pe Bringo și să caut prețuri - și dau send când e gata. Asta mă motivează cel mai mult, plăcerea de a face acest lucru.
Dacă nu v-ați prins care este motivul pentru care Jo are un newsletter care crește ca nebunul, o comunitate super mișto și un chef nebun de a face lucruri wow, vă zic eu: ei chiar îi place ce face și transmite asta într-un fel care trece de monitor, de numărul de abonați, de provocările inerente, de zgomotul de zi cu zi din grădina digitală. Și e al naibii de credibilă. 👏
We need more of that.
Cu lipici
—Oana
P.S. Ilustrație de Ilinca Roman ✨
💌 Dacă ai colegi, prieteni, vecini sau oameni din familie care crezi că ar lua ceva util din ce scriu aici, te rog spune-le să se înscrie la newsletter. Nu fac spam sau zgomot inutil. Nada, niente, nimic. Mulțumesc!