Conversație cu lipici cu Dana Burlacu Visternicu
Plăcintele emblematice din satele din Moldova sunt parte dintr-un proiect de recuperare a patrimoniului gastronomic.
Vreau să încep corespunzător, adică cu mulțumiri celor care s-au lipit de acest newsletter. Mă bucură nespus curiozitatea voastră și vă sunt recunoscătoare ori de câte ori îmi scrieți. Prețuiesc și ❤️ oferită la finalul articolelor, dar mail-urile și mesajele bat orice emoji. Bine ați venit, sper să vă luați fix ce aveți nevoie!
Scriu ediția asta dintr-o cafenea din Iași, unde mai aterizez ca să lucrez. Se numește Harmony și o recomand călduros. Pentru design, pentru cafea, pentru liniștea mentală pe care amenajarea interioară mi-o oferă. Rândurile vin la câteva zile după The Power of Storytelling, o conferință care m-a deconstruit și pus la loc (diferit) în doar două zile. Menționez asta pentru că starea pe care o am s-ar putea să contamineze felul în care cadrez povestea de astăzi.
Tema de anul acesta — connect — mă face să vreau să pun și mai tare sub reflector ce face Dana în proiectul Plăcinte Povestite. Pentru că ea chiar aduce laolaltă oamenii satului care gătesc din inimă și din ce au și pentru că fără mai multe generații de femei nimic nu ar fi posibil. Și, mai ales, pentru că memoria colectivă este mai mult decât o sursă de generat povești. Ea este, în sine, povestea.
O știu pe Dana de peste 10 ani, am co-creat împreună la Creativ înainte de cafea, unde a gătit încă de la prima ediție, am savurat scrijele calde direct de pe plita din bucătăria ei din Bârnova și am fost alintată zile la rând cu prânzul pe care îl pregătea la birou. Am făcut o vacanță în Rodos împreună în care am plâns, am privit apusuri, ne-am plimbat pe plajă, am avut aventuri culinare.
De ziua mea, pe 13 septembrie 2022, la prima oră, mi-a pus o lumânare într-o smochină și mi-a cântat La mulți ani în camera de hotel, în timp ce știrile prezentau funeraliile Reginei Angliei.
Spun toate astea pentru că, dintre toții oamenii pe care i-am intervievat până acum pentru Lipici în comunitate, Dana este, de departe, cea mai apropiată. Și prin proximitatea geografică, dar, mai ales, prin moștenirea bucovineană.
Ce îți propui să obții prin proiectul Plăcinte Povestite?
Plăcinte Povestite este mai mult decât o colecție de rețete, este o călătorie savuroasă în inima Moldovei sub toate aspectele ei. Totul a început cu nevoia mea de a explora satele, de a documenta gastronomia locală și de a scoate la suprafață povești despre rețete de plăcinte prea puțin cunoscute sau explorate. Vreau ca finalul să fie o carte care să ajungă în casele cât mai multor români.
Prin aventura asta îmi propun să readuc la viață cel puțin 25 de rețete autentice de plăcinte, unele uitate, altele cunoscute doar în comunități restrânse. Dar, dincolo de rețetele în sine, esențiale sunt poveștile oamenilor care le păstrează, casele primitoare în care sunt gătite și farmecul tradiției transmise din generație în generație. Fiecare plăcintă spune o poveste, iar această carte va fi albumul care le păstrează pentru un viitor delicios.
De ce este nevoie ca o rețetă să fie relevantă pentru acest proiect?
Fiecare rețetă trebuie să aibă un element definitoriu: poate fi un ingredient inedit, o tehnică specială, o formă deosebită sau o istorie impresionantă. Important este să reflecte autenticitatea gastronomiei moldovenești și să poarte cu sine amprenta unei epoci și a unei comunități.
Ce te-a surprins până acum la rețetele descoperite în Moldova?
Pe lângă bogăția de gusturi și tehnici, am fost surprinsă de cât de puțin conștientizează oamenii valoarea rețetelor lor. Ele nu sunt doar preparate culinare, ci adevărate mărturii ale identității noastre gastronomice. Am descoperit detalii uimitoare – de la plăcinte cu bostan crud, la aluaturi foietate cu untură de porc sau tehnici speciale de opărire a aluatului. Fiecare rețetă este o revelație!
Ce povești ai aflat despre comunitățile pe care le-ai vizitat prin intermediul acestei inițiative?
Există un fir roșu care unește toate comunitățile: femeile care ne-au deschis ușa sunt priitoarele unor tradiții ancestrale. Majoritatea s-au căsătorit devreme și au învățat, de mici, arta gospodăriei și a meșteșugurilor. La 16-18 ani, zestrea lor era deja gata, lucrată cu propriile mâini.
Fiecare vizită este o lecție de istorie trăită! Uneori, avem parte și de întâmplări haioase, cum a fost cu tanti Tinca de la Tansa. Când a făcut focul în cuptor a început să miroase a carne arsă, uitase acolo o tavă de friptură. Alteori, ne reamintim să folosim ce avem la îndemână, cum fac femeile din Dersca și întind aluatul cu cocenii de porumb pentru că, uneori, este mai practic.
Ce îi determină pe oameni să păstreze anumite tehnici și rețete în mentalul colectiv?
Tradiția este un liant puternic între trecut și prezent. Păstrăm aceste rețete din dorința de a rămâne ancorați în rădăcinile noastre, din dragoste pentru cei care ne-au învățat să gătim și din respect pentru o moștenire care merită dusă mai departe. Bucătăria este o formă de memorie afectivă — un fel de a păstra vie amintirea celor dragi.
Cum îți imaginezi finalul acestei călătorii culinare?
Oh, va fi un final spectaculos, cu sclipiri de tradiție și emoție rurală! Văd o carte de colecție, frumos ilustrată, gata să fie răsfoită și savurată de orice iubitor de gastronomie autentică. Și poate fi doar începutul! Dacă acest proiect reușește, putem extinde conceptul și în alte regiuni ale țării, contribuind astfel la conservarea patrimoniului nostru gastronomic.
Plăcinte Povestite este la început de drum și poate lua multe forme, depinde de noi și de oamenii pe care îi atragem în călătoria asta să găsim variante creative prin care să îl punem în valoare. Cartea poate este doar începutul, cine știe? Vreau să rămân deschisă și curioasă, la fel cum am făcut-o când am pornit pe acest drum.
Ce ai descoperit despre tine de când ai scos în lume Plăcinte Povestite?
Curajul de a visa mai departe și mai îndrăzneț! Am realizat că pașii mici, dar siguri, pot construi un drum solid, mai ales atunci când ai alături oameni care cred în aceeași viziune. Nu am avut totul pus la punct înainte să ne urcăm în mașină și să mergem pe coclauri. Mai întâi am făcut, iar ușor ușor am reușit să atragem și câțiva sponsori și parteneri care să ne susțină, dar mai este loc.
Înainte de orice, am mizat pe entuziasmul și dorința mea să merg prin sate ca să stau de vorbă cu oamenii locului despre plăcinte, rețete, tradiții și secrete date de la o generație la alta.
În ce fel poate contribui cineva la Plăcinte Povestite?
Oricine își dorește să fie parte din această poveste culinară poate contribui! O donație în contul RO76 BRDE 240S V066 4973 2400 (Asociația Convivia Iași, cu mențiunea Donație pentru Plăcinte Povestite) ne poate ajuta să ducem acest proiect la bun sfârșit.
De asemenea, cei care cunosc rețete vechi sau ne pot facilita întâlniri cu păstrătorii de tradiții sunt bineveniți să ni se alăture. Chiar avem nevoie de oameni care să ne înlesnească găsirea acestor rețete și, de ce nu, de oameni dornici care vor să ducă proiectul în regiunea lor. Nu sunt niciodată suficienți susținători când vine vorba despre recuperarea unor rețete, a unor tradiții, a unor ritualuri .
Plăcinte Povestite nu este doar un proiect, este o misiune de suflet — hai să o ducem împreună mai departe!
Când Dana și Marius Tudosiei au făcut un eveniment Plăcinte Povestite în București, am primit un mesaj pe WhatsApp. Era de la Cătălina, consumatoare de experiențe autentice, ambasadoare a trăitului în prezent și participantă în prima grupă a programului Community Building Takeoff. Așa că am întrebat-o cum a fost.
Am fost la Băcănia Veche special după plăcinta cu varză murată și alivanca cu brânză. Și bine am făcut.
Le-am savurat în tihnă, acasă, cu gândul la trecut și cu inima în prezent.
Am început cu plăcinta cu varză murată, combinație care nu îmi prevestea ceva de bine, dar Doamne, ce m-am înșelat! Blatul a conținut perfect umplutura de varză, cât să fie o combinație genială de gusturi și texturi.
Iar alivanca a fost love at first bite. Dulce, moale și consistentă.
Plăcintele astea au povești de spus, dacă ești dispus să le asculți. ♥️
Proiectul Danei nu este doar o încăpățânare personală de a salva o parte din identitatea noastră gastronomică și de a readuce în atenție un univers care ne alunecă printre degete (ca să nu zic scroll). Este un limbaj prin care ne strânge în jurul mesei cu intenție, ne ajută să încetinim ritmul, ne încurajează să ne spunem poveștile, să ne onorăm rădăcinile, iar, la final, să împărțim o bucată de plăcintă caldă cu cei de lângă noi.
Și ce poate fi mai frumos de atât?
Cu lipici,
— Oana
Felicitari, Dana, pentru ca te reinventezi mereu.
Interviul cu Dana mi-a mers la suflet, abia astept cartea si este o imensa bucurie sa stiu ca aceste rețete vor ajunge si la noi, cei ce nu au avut sau nu mai au bunici la tara. ❤️