Capitalizează pe ce ai, nu consuma energie pe ce îți lipsește
Există multă valoare în explorarea resurselor care îți sunt la îndemână. Ține de tine să amplifici ce ai deja.
Hey! Acesta este al șaselea episod din newsletter și ultimul din 2021 pentru că intru în vacanță și cred că avem lucruri mai bune de făcut decât să ne obosim ochii și mai mult în fața monitoarelor.
Găsești mai jos ce am publicat până acum:
Dacă abia ai aterizat pe aici și nu ți-e limpede ce-și-cum, începe cu manifestul.
🔖 Notiță
Andrei Stipiuc m-a invitat să povestesc despre comunități, newslettere și comunicare la un seminar de Jurnalism cu studenții din anul trei. Ulala ce mișto a fost! Am stat de vorbă aproape trei ore cu o gașcă de oameni bine pregătiți. Nu am mai simțit de ceva timp atâta curiozitate în rândul studenților, venită și din research-ul temeinic pe care l-au făcut. Mulțumiri și chapeau! 🎩
Pune în joc resursele pe care le ai astăzi la îndemână
Eram în clasa a șasea sau a șaptea, nu-mi mai amintesc bine, când câțiva colegi au chiulit la ora de matematică. Deși nu m-am dat niciodată în vânt după materia asta, astăzi aș spune că mai mult din cauza abordării didactice și mai puțin din cauza complexității per se, am rămas la oră.
Îmi amintesc și acum discursul moralizator pe care l-au primit 20+ de copii care erau în clasă. Profa începuse un exercițiu oratoric vehement în care ne punea la punct, ne spunea cum e inadmisibil așa ceva, cum un astfel de comportament nu trebuie tolerat, cum vor exista consecințe urâte.
Încă pot retrăi starea de atunci. Era un mix de dezamăgire, supărare, frică și multă confuzie. În capul meu se rostogolea o singură întrebare: Eu sunt aici, noi suntem în bănci, de ce ne ceartă PE NOI? În loc să direcționeze conversația în zona de apreciere și recunoștință că am ales o altă opțiune (nu zic că a fost mai bună sau mai rea, ci diferită), ne-am trezit în fața unui tsunami de reproșuri.
Nici astăzi, 20 de ani mai târziu, nu pot să diger până la capăt de ce ne uităm obsesiv la ce nu funcționează, la ce ne enervează, la ce face stânga sau dreapta și ne îndreptăm atât de puțin atenția către ce merge, ce avem, ce e deja bun, ce putem face noi mai temeinic.
Narațiunea asta semi-toxică (unii antreprenori creativi o pun sub iluzia că starea de nemulțumire le dă combustibil să continue să dea la vâsle și să crească — ha ha ha!) este o constantă pe care pe mine mă cam obosește.
Cu alte cuvinte, îmi doresc să văd mai mulți makers la cârma comunităților și implicit a businessurilor creative care să spună și ceva de bine, nu doar nasoale. Care să exprime și mulțumire, nu doar frustrare. Care să se uite mai mult în propria ogradă și mai puțin la capra vecinului. Care să exploreze ce resurse au ei, nu ce le lipsește altora. Care să fie preocupați de cum pot să fie ei un pic mai pricepuți în ce fac, nu cum pot să greșească ceilalți.
Arată-ți recunoștința față de cei care sunt lângă tine
În acest final de an, te încurajez să schimbi lentila prin care te uiți — la tine, la echipa ta, la comunitatea din care faci parte sau pe care o păstorești — și să faci un exercițiu conștient de recunoștință*. După ce ai trecut prin el și ai cernut făina (că tot se apropie sărbătorilor), îndrăznesc să te provoc să faci un pas în față și să le arăți celor de lângă tine cât de mult contează. Prezența lor, implicarea lor, susținerea lor.
*Eu fac asta zilnic de 11+ ani sub forma unui pretext pe care l-am numit sertarul #astăzimi-aplăcut. Sper că nivelul ăsta consistență vorbește de la sine.
Concentrează-ți atenția pe membrii (îi poți numi clienți, colegi, colaboratori, e okay) care încă sunt alături de tine.
...pe clienții care încă îți plătesc produsul sau serviciul.
...pe colaboratorii care continuă să creadă în povestea ta.
...pe furnizorii care nu te-au lăsat baltă și trag alături de tine.
...pe competiția care, poate, te-a determinat să devii mai bun în munca ta.
...pe mentorii, colegii de breaslă, chiar prietenii care te susțin în devenirea ta.
...pe oricine a arătat că îi pasă, așa cum s-a priceput mai bine.
Nu fi ca profa mea de mate dintr-a șasea, care a picat într-o nemulțumire absolută pe care a vărsat-o fără rețineri peste cei 20+ copii care stăteam cuminți în bănci.
Uită-te în ochii celor care încă te însoțesc în călătorie și mulțumește-le așa cum te pricepi mai bine.
În cartea "Ia o piersică" de David Chang, celebrul chef amintește de cum ne putem schimba perspectiva într-unul dintre multele momente de cumpănă, de nemulțumire, de capăt-de-linie, de întuneric.
„Poate că nu putem să ne schimbăm norocul sau destinul, dar putem să ne schimbăm abordarea față de el. În fiecare zi avem șansa să ucidem modul în care ne vede lumea și să împingem bolovanul la deal cu un zâmbet mare pe toată fața.
Să ne trăim viața așa cum este.”
Cred mult în vorbele astea înțelepte și cred și mai tare că dacă am direcționa mai multă strădanie conștientă către ce funcționează, am trăi mai împliniți și mai ușori.
Sărbători cu lipici,
—Oana
P.S. Vă mulțumesc tuturor celor care alegeți să dați o șansă newletterului meu. Într-un peisaj tot mai aglomerat și a unei oboseli colective, nu e deloc puțin lucru.
Le sunt recunoscătoare celor care au dat de veste în părțile lor de lume încă de la începuturi: Alexandra Berdan, Georgiana Vieru, Sim Filip, Luiza Drian, Laura Cozmîncă, Alex de la Iașul Nostru, Oana și Alexandra de la Crafters, Andreea și Oana de la Concentrat. Aprecieri intense către inegalabila Ilinca Roman pentru că toate ilustrațiile folosite îi poartă semnătura, așa că all the credits go to her.
Sunteți grozavi și vă mulțumesc pentru feedback, idei și gândurile lipicioase. Să ne revedem și recitim cu bine în 2022. ✨
wow! mulțumesc pentru aceste cuvinte și pentru un nou mod de a privi lucrurile! sfatul tău din titlu cred că se potrivește și mie, personal și o să îl pun în aplicare!