Știm cum să susținem local și totuși ratăm ceva
Prea des preferăm să ne dăm taps on the shoulders și să turnăm ce ne macină la bere și la cafele, iar în final nu doar că nu producem schimbare, dar obținem taman opusul: detașare și dezinformare.
Hey! Acesta este al doilea episod din newsletterul “Lipici în comunitate.” Dacă l-ai ratat pe primul, în care vorbesc despre importanța comunităților locale, te încurajez să-i dai o șansă. Bine ai (re)venit!
🔖 O notiță
Înainte de orice, vreau să le mulțumesc tuturor celor care mi-au scris gânduri, feedback, comentarii, idei despre spațiul ăsta de joacă. La fel de recunoscătoare îi sunt și lui Alex Enășescu pentru mențiunea în newsletterul Iașul Nostru, un proiect pe care îl păstorește de câteva luni și de la care are ambiții mari. Sunteți grozavi, XoXo!
Like, share și parale: nu neapărat în ordinea asta
Acum câteva zile, am întrebat pe Facebook: Cum arătați că susțineți local: ce faceți, ce vă determină să sprijiniți oameni, business-uri, ONG-uri, you-name-it?
Este o curiozitate pe care o hrănesc încă de când eram în prima linie la Asociația Industrii Creative și nu contenește să mă plictisească. Zilele astea, am primit răspunsuri care pot fi așezate în câteva containere mari:
De ce?
Pentru că există o serie de valori comune
Pentru o comunitate mai închegată pe termen lung
Pentru cum rezonează cu o cauză, o miză
Pentru a modela o percepție pozitivă asupra a ceva
Pentru conectare și relații mai sănătoase
Pentru că, într-un fel sau altul, binele făcut o să se întoarcă.
În ce fel?
Susținere financiară: cumpăr produse, servicii, bilete la evenimente, mă implic în campaniile de crowdfunding
Susținere emoțională: dau share, recomand, scriu review-uri, mesaje publice și private în care îmi exprim mulțumirea și recunoștința
Susținere cu know-how și skill-uri: mă implic cu ce știu să fac, îmi ofer ajutorul, învăț pe alții.
Și totuși, ce lipsește?
Înainte să îți răspund, am trecut recent printr-o experiență despre care simt că are sens să îți povestesc.
Iașul Nostru: al nostru
Alex Enășescu, despre care am scris mai sus, a primit o finanțare de la Substack să construiască un newsletter local — Iașul Nostru — a cărui filozofie a exprimat-o foarte savuros, așa că te invit să îți iei câteva minute și să o citești. Dacă aterizezi acolo dă și subscribe, nu o să regreți.
Pe 17 mai 2021, Alex îmi scria într-un mail că:
Mi-ar plăcea să particip la workshop-ul de community building. În ultimul an, s-a limpezit în mintea mea ideea de a experimenta cu un newsletter local, inițial ca sideproject.
Zilele astea aștept cu frică și cutremur publicarea listei de jurnaliști care vor primi sprijin prin Substack Local, un fel de accelerator care mi-ar permite să intru all-in în treaba asta în următorul an.
Dacă pe partea editorială și cea de strategie a construirii unui newsletter am ceva experiență, la community building sunt în faza „știu că nu știu". :)
Am ascultat câteva interviuri ale tale - cred că cel mai recent a fost cel cu Igor -, îmi place abordarea ta directă, no nonsense, iar workshop-ul vine într-un moment în care încerc să înțeleg cum/dacă pot aduna o comunitate în jurul unei newsletter local.
O lună și un pic mai târziu, Alex era în sediul A+noima de la Fablab (mulțumeeesc că ne-ați găzduit!), alături de alți 8-9 creativi. Făcea parte din prima grupă de participanți la workshop-ul demo de commmunity building pe care l-am pus la cale.
Atunci am aflat mai multe despre el, despre cum visează să împacheteze produsul ăsta editorial, despre încăpățânarea de a face ceva pe bune. Cinci luni mai târziu, îndrăznesc să spun că e promițător ce construiește și foarte ambițios legat de ce speră să obțină pe termen lung. Și da, are nevoie de susținere.
Am păstrat legătura, ne-am văzut la cafele, i-am luat un interviu ca să aflu cum e experiența lui de membru în comunitatea Upstairs, pe care o păstoresc sub umbrela Pixelgrade, și chiar l-am invitat să își spună povestea la noi acasă.
Am apreciat deschiderea și interesul lui Alex în zona de community building, la fel și atitudinea smerită în fața acestei discipline. Știa că nu știe, dar mi-a dovedit în fel și chip că este deschis să învețe chiar via o întâmplare pe care am trăit-o de curând.
Feedback incomod, care invită la reflecție
Eram la curent cu faptul că urmează să lanseze un chestionar în comunitatea Iașul Nostru ca să afle realitatea din tranșee.
Sidenote: îmi place să cred că l-am influențat măcar un pic în intenția asta pentru că am scos în evidență de nenumărate ori cât de crucial este să discuți cu cei pe care îi servești și să construiești cu ei, nu pentru ei. Și ca să nu fie doar vorbe aruncate în vânt, aruncă un ochi peste acest articol ca să înțelegi mai bine cum facem asta la Pixelgrade.
Revenind, Alex a făcut follow-up și mi-a cerut feedback la survey-ul cu pricina, așa că l-am parcurs cu atenție, mi-am notat două zone mari pe care simțeam că le ratează sau nu sunt suficient scoase în față.
Întrebări despre obiceiul de consum: noi am făcut asta la Upstairs Community și a fost interesant să aflăm că mulți membri preferă să citească 2-3 povești odată, nu musai când au fost publicate. Asta ne-a mai liniștit în privința open rate-ului după fiecare ediție. Poate merită să afli când citește lumea, de fapt, newsletterul de vinerea și dacă oamenii dau forward unui prieten sau share pe social media.
Nu știu dacă vrei să construiești și o comunitate în jurul Iașul Nostru sau doar o audiență (whatever works for you), dar dacă e prima variantă, simt nevoia să fiu mai inclusă în proiect. Prin asta, mă gândesc că ar fi util să știu ce se întâmplă cu răspunsurile, am și eu acces la ele după aia, inclusiv să primesc niște context în jurul celor 5 EUR/lună: de ce 5, pot plăti anual, ce se întâmplă cu banii?
Am simțit că răspunsurile lui vin din auto-sabotare și credințe limitative. La prima întrebare, trăsese deja o concluzie destul de vehementă și rigidă, dar totuși nevalidată în contextul ăsta, iar la a doua era un pic mai alambicat prin prisma deal-ului cu Substack.
Ambele m-au stârnit și înainte să îi scriu, am dezbătut cu my partner in crime la Upstairs Community, Andrei. L-am întrebat cum vede situațiunea — din rol de marketer și fellow builder — și mi-am dat seama rapid că suntem aliniați în cum ne raportăm la insighturile lui Alex.
Așa că am scris un mail lunguț (că doar așa îmi șade bine, mă cunoașteți, măcar unii dintre voi), în care am spus da capo al fine cum simt că își dă la gioale de unul singur și am făcut pushback pe ideile principale pe care mi le transmitea. Andrei mi-a spus că mail-ul este edgy, dar că o să îi prindă bine.
Eu simțeam că transmit un mesaj în care spun lucrurilor pe nume și îi fac un cadou. Până la urmă, îmi luasem timp și energie să mă adun, să mă gândesc și să propun o alternativă de abordare într-o săptămână care era oricum vraiște.
Era o dovadă că îmi pasă, nu?
Alex mi-a răspuns cu deschidere și curiozitate, cum a făcut-o și cu alte ocazii.
Sunt super-recunoscător pentru feedback-ul ăsta, sincer, n-o zic din complezență. Dacă am eu un blind-spot și tu vezi ceva ce mie-mi scapă, aș fi bucuros să îndrept asta cât încă mai am timp.
Tbh, nu mi-am pus problema că ceea ce de la tine se vede ca o lipsă de transparență ar putea fi o frână pentru creșterea newsletterului. Obsesia mea zilele astea este execuția, găsirea de subiecte și de freelanceri.
Dar uite, cred că pot adăuga o întrebare în survey, ca să ne lămurim dacă oamenii sunt interesați de toate detaliile astea personale. Sincer, ar fi bine să fie așa, pentru că e una dintre problemele ușor de rectificat.
Direcția pe care tot marșam era în a oferi transparență contextuală (*voi scrie despre conceptul ăsta in extenso într-un episod viitor) despre omul din spatele proiectului: cine este Alex, ce face, ce responsabilități are, prin ce dileme și provocări trece în timp ce navighează printr-un proces complicat și dureros deopotrivă: de la angajat-la-antreprenor.
Așa că i-am răspuns:
Trăim vremuri în care vreau să știu cine e omul din spate, ce face cu banii, în ce îi investește, cum lucrează, pe bune, cu colaboratorii, există vreun proces de lucru, tu ce faci în perioada asta, care sunt your main responsabilities? Ăsta e un gen de conținut valoros, nu care îngreunează. Lipsa transparenței și a deshiderii împovărează mai mult, believe me.
Acum e momentul să show up cu adevărat și să obișnuiești oamenii cu faptul că nimic nu e gratis și că ce faci tu necesită susținere de toate felurile, inclusiv financiară. Nu o să apară vreo minune după 1 an, în care 5% (cum ziceai tu) o să convertească.
Conversațiile pe bune mișcă paiul
Am spus și la workshop, precizez obsesiv și în rândul antreprenorilor creativi cu care mă înconjor, discut constant și cu echipajul de la birou despre faptul că s-a schimbat semnificativ comportamentul de consum.
Pe lângă dificultatea enormă de a te poziționa top-of-mind din cauza peisajului aglomerat, în care există un puhoi de produse și servicii care rezolvă aceeași problemă mai bine sau mai prost (câți dintre noi facem inovație până la urmă?), brandurile încep să simtă presiunea de a deveni mai transparente. Ceea ce-i mi-nu-nat.
La Pixelgrade facem asta din ziua #1 și nu am dat înapoi când lucrurile au luat-o razna. Dimpotrivă, am fost consistenți și am publicat rapoartele bi-anuale când am fost pe cai, dar și când am mers pe arătură.
Așadar, îndrăznesc să spun că nu mai este suficient să îmi spui că faci un newsletter local, spune-mi ce te mână pe tine să îți iei angajamentul ăsta pe 5-10 ani și povestește-mi prin ce treci.
Nu mai este suficient să îmi dai un produs disruptive, ha ha ha, arată-mi cum ai grijă de planetă, de angajați și de comunitate.
Nu mai este suficient să îmi zici că plătești bine, dovedește-mi că ai un echilibru salarial între sexe și construiești o cultură sănătoasă.
În foarte puține cuvinte: alegem să cumpărăm de la unul sau altul, să consumăm de la unul sau altul, să susținem pe unul sau altul pentru că avem o relație mai autentică și mai transparentă, care depășește dorința primară de satisfacție a unei nevoi super punctuale.
Conversațiile dificile lipsesc din comunitatea locală. Feedback-ul consistent, ca urmare a unei investiții de timp, de energie și de know-how, nu părerile. Pushback-ul care vine dintr-o formă de generozitate și vizează binele colectiv, nu trollingul.
Adeseori, observ că ne comportăm cu mănuși de catifea. Banii sunt okay și ajută, un like, un share, un review, o recomandare, investiția de skill-uri core — toate sunt esențiale. Însă, la fel de valoroasă este și contribuția ambalată sub formă de conversații incomode. Iar astea ne lipsesc big time.
Prea des preferăm să ne dăm taps on the shoulders sau să așteptăm să ne vedem în grupuri mici la bere și la cafea ca să turnăm ce ne oftică. În final, ajungem să nu producem schimbare, ci să obținem taman opusul: detașare, dezinformare, divizare.
Nu sugerez că unele forme de susținere cântăresc mai mult în talerul comunității decât altele. Dar știu că dacă ar exista un echilibru între ele, am face spectacol.
Fă-ți vocea auzită
Te invit ca data viitoare când ai ocazia și energia (cred că a doua lipsește mai mult în perioada asta nebună), să transmiți, cât de amabil și clar poți tu, ce crezi că ratează cel căruia îi faci acest cadou. Dar nu la nivel general, nu în absolut, ci fix în relația cu tine ca să poată să priceapă ce așteptări ai și să păstrați dialogul relevant pentru amândoi.
Îmi este limpede eu am nevoie ca Alex să fie mai transparent în felul în care comunică în jurul proiectului Iașul Nostru și pe mine m-ar încânta să își documenteze devenirea. Așa că asta i-am spus, nu m-am dus cu un argument inflamat, de tipul: “ar trebui să faci asta pentru că sigur toată lume vrea la fel și altfel nu se poate.” Ăsta ar fi fost BS.
Dar asta e în partea mea de lume.
Poate, la tine, e faptul că ai mers la un eveniment și nu a existat un onboarding minimal, poate așteptai un follow-up via o recomandare pe care ai făcut-o în comunitate, poate sperai să ai câteva beneficii pentru că susții constant un business mic, poate ai vrea să știi ce se întâmplă cu banii pe care îi strânge cineva într-o campanie de crowdfunding.
Oricare ar fi pretextul, ai ocazia să faci diferența. Vorba celor de la Nike: just do it.
S-ar putea să fii surprins de impactul și ecoul pe care le poți avea, la fel cum am fost și eu în povestea cu Alex. Experiența prin care am trecut ne-a modelat optica amândurora, ne-a ajutat să creștem, iar mie mi-a dat mai multă încredere în el și implicit în proiectul Iașul Nostru.
Vocea mea a fost auzită. Ce mi-aș putea dori mai mult?
Cu lipici,
—Oana
P.S. L-am consultat pe Alex înainte să public newsletterul ăsta și a fost de acord, ba chiar mi-a mulțumit. #casăștii
Asta este a doua ediție a newsletterului Lipici în comunitate. Mi-ar plăcea să știu dacă s-a lipit de tine or ba printr-un reply sau mail la oanafilip@hey.com. Dacă ți-a plăcut, dă-le de veste și altora. 🌞
Mulțumesc că ați împărtășit o conversație care pare că a fost un pic greu de dus, dar necesară - avem toți de învățat din ea. Și dacă Alex a adus vorba de Italia și restaurante, vă recomand, în cazul în care n-ați văzut deja, Stanley Tucci: Searching for Italy, un documentary show CNN despre mâncare și, pe alocuri, conversații dificile (găsiți voi în care episod). 😀
Apropo de pushback, mi-a rămas în minte un episod dintr-un show al lui Bourdain, sau poate că era Jamie Oliver, în care vizitează un restaurant destul de posh din Italia, aflat pe o mică insulă la care se ajungea doar cu bărcuțe/iahturi.
La finalul mesei, bucătarul aduna feedback-ul mesenilor, scris pe petice de hârtie. Le scana rapid, le separa în două categorii, critice și laudative. Pe cele laudative le arunca la coș, iar pe cele critice, le punea în buzunarul de la piept, pentru a le reciti.
Pushback-ul, chiar și atunci când vine dintr-o formă de generozitate, se aude în creierele noastre de mamifer ca ceva ofensiv, dar dacă reușești să temperezi partea asta care ține de ego, îți dai șansa de a-l primi drept cadoul care este de fapt.
Mulțumesc că îți pasă suficient ca să îmi spui când ceva pare fușerit!