Ce fel de lume construiești în comunitatea ta?
Micșorează distanțele dintre membri și dă-le o voce. Construiește o comunitate în care se simt acceptați și văzuți.
Eram la o cafea când am conștientizat că mi-e clar despre ce vreau să scriu în această ediție de newsletter. Apropo, salutări celor care s-au alăturat, vă mulțumesc! 🫰 O singură replică mi-a fost de ajuns ca să mă conving: pentru asta e nevoie de mult self-awareness, Oana. Și da, așa este, iar faptul cu replica a venit de la un psihoterapeut a fost imboldul de care (probabil) aveam nevoie.
Am o singură intenție când vine vorba despre comunități. E veche de aproape o decadă, de când m-am prins că felul în care vreau să le croșetez este printr-o lentilă de acceptare, grijă, blândețe, laolaltă, co-creare. Nicidecum de divizare, însingurare, stigmatizare.
Este nevoie de self-awareness ca să îți dai seama că ce pui în lume contribuie la mai bine sau la mai puțin bine, dar cred că este și o datorie morală ca măcar să te întrebi și să îmbrățișezi un discurs critic necesar.
Noi cu noi este tot un fel de noi vs ei
Oricât de multe sprâncene ridicate aș primi din partea influencerilor, am să repet necontenit următorul mesaj: nu ai o comunitate pe Facebook sau Instagram, în principal din cauza modului în care operează aceste platforme. Sunt one-to-many by design, iar comunitățile au nevoie de un ecosistem many-to-many.
Dacă doar tu ești cel care inițiază, stabilește un model de onboarding, gândește programe, facilitează conexiunea și-tot-așa, atunci nu ai o comunitate, ci un grup de oameni cărora le oferi niște servicii. Cu sau fără bani.
Nu este o alternativă mai puțin valoroasă (aceste instrumente ar trebui să fie parte dintr-un arsenal mai mare), dar sigur este nesănătos să o numești comunitate. Nu doar că faci un deserviciu industriei per se și celor care lucrează în ea, dar stabilești o serie de așteptări șubrede și un fundament îndoielnic pentru relațiile pe care le dezvolți.
Indiferent că faci community building by the book sau coagulezi grupuri în jurul unor interese și pasiuni, ai aproape o obligație morală să te asiguri că ceea ce oferi nu îngroașă rândurile divizării. Asta nu înseamnă că trebuie să le faci pe plac tuturor — o comunitate este exclusivistă din fașă, ci că este necesar să te gândești la promisiunea pe care o oferi și felul în care îndeplinirea ei îi aduce pe oameni mai aproape.
Dacă prin abordarea ta creezi și mai multe granițe, fie ele intelectuale, financiare, morale sau un combo dintre toate astea, atunci aș îndrăzni să spun că ratezi esențialul, vorba Micului Prinț.
Rolul comunităților este să îi aducă pe oameni împreună și să îi determine să producă o schimbare pozitivă, nicidecum să genereze un sistem de tipul noi vs ei.
Instrumentul cel mai la îndemână pe care îl folosesc comunitățile este organizarea de evenimente, iar acolo se vede ca uleiul în apă dacă acul este îndreptat spre un discurs sănătos, definit de empatie, toleranță, acceptare sau spre unul care încurajează judecata, etichetarea, stigmatizarea.
Micro-gesturi care indică unde e focusul
Din comunitățile pe care le urmăresc sau din care am făcut parte, dar și via rolul de consultant, am avut ocazia să observ că mulți community builders pun lentila obsesiv pe aspecte care țin de imagine și ratează gesturile mici care contribuie la binele comun, care îi strâng pe oameni cu grijă și răbdare și care îi ajută pe membri să simtă o formă de apartenență. Cu alte cuvinte, lipsește lipiciul.
O comunitate în care unii membri sunt puși sub lumina reflectoarelor pentru că există o relație puternică și în afara ei, iar ceilalți simt că nu sunt good enough ca să primească același tratament.
O comunitate în care co-creatorii sunt prietenii celui de la cârma comunității (au și alte beneficii) și ceilalți nu știu cum pot să își aducă aportul și nici nu simt că au loc să facă asta.
O comunitate în care lipsa membrilor de la activități nu este chestionată în discuții constructive 1:1, ci pusă sub eticheta de membru inactiv sau, și mai rău, trecută cu vederea complet.
O comunitate în care presiunea de a te îmbrăca, de a vorbi și de a te comporta într-un anumit fel este atât de mare încât se transformă dintr-o particularitate de identitate într-o tensiune uriașă.
O comunitate în care membrii îmbrățișează orbește filozofia celui care a creat-o doar pentru că așa se simt acceptați, motiv pentru care nu se pot manifesta autentic sau își inhibă anumite păreri.
O comunitate în care community builder-ul are un control atât de mare asupra fiecărui aspect încât nimeni nu are curajul să ia inițiativă pentru că asta înseamnă că ești mai puțin believer.
O comunitate în care scalarea se întâmplă prematur, fără un demers de comunicare clar și transparent, iar membrii ajung să simtă că au aterizat pe o orbită, ceea ce îi determină să iasă din grup.
O comunitate în care focusul este pe moderator și obiectivele acestuia în detrimentul dinamicii colective și a ceea ce se întâmplă la momentul respectiv, unic în timp și spațiu, care s-ar putea să ceară o adaptare de plan.
Sunt milioane de micro-gesturi care fac diferența, însă ține de fiecare persoană care construiește la firul ierbii să dea zoom out și să se întrebe dacă ce face duce la apropiere sau la distanțare.
De când e lumea și pământul, rolul comunităților a rămas același: să ne ofere un imbold să fim împreună și să facem lucruri pe care, de unii singuri, nu am putea să le realizăm. Nu e nevoie de un MBA, de un curs sau de ore de coaching ca să descoperi asta.
Data viitoare când faci un eveniment în comunitatea ta, gândește-te dacă firul invizibil pe care îl folosești îi aduce pe oameni laolaltă și le mărește banda de empatie sau, dimpotrivă, le întărește convingerea că nu e okay să ai încredere în ceilalți.
Anul acesta, te încurajez să faci mai puțin și mai cu sens și intenție în comunitatea ta. Dacă ai energie pentru doar jumătate din numărul activităților, alege să fii onest și să dai voce acestui gând. Obții infinit mai mult dacă organizezi activități și programe cu miză, consolidezi relații sănătoase cu ceilalți și încurajezi un dialog transparent.
Odată ce faci asta, vei avea și un răspuns venit din buzunarul de la vestă pentru întrebarea de mai sus: ce fel de lume construiești în comunitatea ta?
2025 să fie cu zvâc și voie bună. Și să fii mai mult offline. 🫰
Cu lipici,
—Oana
P.S. Ilustrație făcută de un fost coleg de pe vremea când mă ocupam de Upstairs Community.
🍯 Resurse lipicioase
“When you observe badness in others, then examine yourself, fearful of discovering it.” via Ralph Ammer
“It's very hard to build new things. The default when you're starting something is nobody cares. And your job is to make them care. And it sucks because you care so much about this thing. You have this crystal clear vision. And your job is to overcome indifference. And that’s just a hard journey.” via The Sublime
“Don’t search for the answers, which could not be given to you now, because you would not be able to live them. And the point is, to live everything. Live the questions now. Perhaps then, someday far in the future, you will gradually, without even noticing it, live your way into the answer.” via The Isolation Journals with Suleika Jaouad
Oana, mulțumesc! Am citit articolul ăsta aproape pe nerăsuflate. Mi-a ridicat întrebări noi și mi-a lămurit în același timp lucruri despre una (ba chiar mai multe) dintre "comunitățile" unde sunt implicată - mai ales că una dintre ele facilitează tranziția la statutul de membru inactiv cu ajutorul unei sume suplimentare cotizate (!) - iar oamenii chiar îmbrățișează alternativa asta. Uneori o găsesc fair (banii merg oricum la proiecte bine gândite), dar alteori mă gândesc că poate existența acestei posibilități îi motivează pe membrii comunității să stea departe de implicarea activă. Hai că am food for thought acum din belșug până la următoarea ediție. Să fie un an bun - eu chiar l-am început offline și sper să stau destul de mult acolo, revenind aici pentru ceea ce contează cu adevărat, de exemplu aceste discuții. Trimit o îmbrățișare!