Comunitatea ta nu este pentru toată lumea
Fără reguli și limite, o comunitate devine ușor o adunătură de oameni. Și nu vrei asta.
Hey!
Ce m-a cucerit de la ultimul newsletter și până astăzi a fost un email pe care l-am primit de la una dintre cititoarele Lipici în comunitate. Reacția Biancăi îmi indică faptul că are sens să continui să împărtășesc aici ce am învățat în 11+ ani de făcut muncă de comunitate la firul ierbii. De asemenea, le urez bun venit celor care s-au lipit de curând de această gașcă! 👋
🔖 Notiță
Unii dintre voi știți, însă simt nevoia să anunț și aici că mă despart de echipajul Pixelgrade. După 6+ ani de construit în fel și chip acolo, am decis să iau o pauză și să fac spațiu pentru următoarea provocare. Habar nu am ce urmează, dar am încredere că dacă îmi dau timp să decantez tot ce am trăit și să diger închiderea acestui cerc, voi afla. Nu de puține ori, am simțit pe propria piele cum timpul aduce noi layere de claritate și înțelepciune.
Pentru cei care sunt curioși să aflați mai multe despre cum închei socotelile la Pixelgrade și de ce sunt profund recunoscătoare pentru experiența asta intensă, vă încurajez să citiți ultimul articol pe care l-am scris pe blogul Upstairs.
De pe 1 aprilie voi intra într-o pauză de o lună de zile, dar dacă vreți să povestim despre cum putem colabora în zona de comunicare, storytelling și community building, vă încurajez să îmi scrieți la oanafilip@hey. Răspund la toate email-urile cu drag și răbdare. ❤️
Recadrarea ideii de exclusivitate în comunități
Când mă pierd în sensuri și nuanțe, revin, fără rețineri de vreun fel, la DEX. În felul ăsta, am ocazia să mă recalibrez și să găsesc ancore solide. Nu de puține ori, în conversația despre community building apare problematica exclusivității. În ultimii ani, s-a extins până la divizare, gentrificare, segregare. Termeni grei, cusuți cu sfoară groasă, a căror miză mă copleșește din când în când.
Atât cât mă cunosc astăzi, aș îndrăzni să spun despre mine că îmi dau silință să contribui la mișcorarea distanței dintre oameni, la colaborare și la mai mult împreună. Fie prin activitatea de community builder în industriile creative, fie prin poveștile pe care le-am scos în lume la Upstairs Community by Pixelgrade, fie prin dialogul offline pe care îl am constant și care este purtat printr-o lentilă de apropiere.
Când vine vorba despre comunități, ar fi indicat să lărgim un pic conturul dialogului și să nu ne agățam de convingeri care, în alte contexte, s-ar putea să fie tolerate.
Comunitățile, prin natura lor, sunt exclusiviste. Iar asta este okay.
Varianta cea mai digerabilă de definiție a unei comunități este una dată de Together Institute:
O comunitate este un grup de oameni cu interese similare, care împărtășesc o identitate comună și aparțin la ceva mai mare decât ei înșiși.
Încă din interiorul definiției apar niște condiționări necesare: interese similare, identitate comună, apartenență.
Ca în multe alte situații, discuția se duce prea repede către extreme și către identificarea unui versus care să ne ține în bule — noi vs ei. O astfel de atitudine nu indică doar opacitate la învățare, dar și o lipsă de curiozitate care ne închide mintea și sufletele și ne face să nu ne mai auzim unii pe alții.
Este esențial să intervenim în astfel de scenarii și să ne folosim de toate pârghiile pe care le avem ca să păstrăm conversația deschisă și axată pe descoperire, nu pe întărirea unor prejudecăți.
Uneori, asta înseamnă să recadrăm niște întrebări, alteori să reamintim care este scopul discuției per se, iar de cele mai multe ori să spunem clar că nu este nimic de dovedit, ci doar de găsit căi de a face mai bine.
Limite și reguli în comunitatea ta
Nu doar că este necesar să identifici limitele și regulile de care ai nevoie în comunitatea ta (ca să funcționeze și să dea rezultate), dar este naiv să crezi că se poate fără. Niciun grup de oameni nu pot funcționa împreună fără organizare și claritate. În lipsa unui astfel de sistem, îți va fi greu să faci progrese și implicit să evaluezi eforturile pe care le investești.
Orice devine posibil, orice decizie se transformă într-o mare oportunitate, orice este îngrămădit sub umbrela lui merge-și-așa.
Care este rolul limitelor în formarea și consolidarea comunităților?
Fac diferența dintre membrii unei comunități și outsiders. Primii le respectă, cei din urmă nu aderă la ele.
Te ajută să te ții de your North Star și să te asiguri că nu te îndepărtezi de la promisiunea inițială.
Setează tonul și modul în care comunitatea funcționează și își dorește să crească.
Îți dau șanse mai mari să obții ce îți dorești cu acțiunile de community building pe care le faci.
Rămâi aliniat la misiunea și valorile comunității pe termen lung, iar asta arată coerență și claritate deopotrivă.
De exemplu, la Creativ înainte de cafea există câteva reguli ale casei pentru fiecare experiență în parte. Una dintre ele este ca participanții la evenimente să își dea telefonul pe silențios și să nu răspundă la el (apel/sms/notificare) pe tot parcursul interviului. Asta mă ajută să setez un spațiu de ascultare pentru o conversație vulnerabilă și care, implicit, necesită resurse de energie și de emoții.
Oricând marele Internet poate să furnizeze ceva mult mai eye-candy și mai captivant, indiferent că este sub forma unui meme, a unui GIF, reels și alte asemenea. Cu alte cuvinte, nu mă pot bate cu www-ul, pot doar să îi limitez accesul în viața evenimentului.
O altă limitare este legată de grupul de Facebook pe care l-am făcut pentru toți cei care au participat la măcar o ediție Creativ înainte de cafea. Mi s-a întâmplat să dea join oameni care nu au fost la evenimente, așa că am stat de vorbă cu fiecare în parte și le-am explicat de ce e important să mă țin de ce mi-am propus și să îi accept în grup doar pe participanți. Până acum, am avut parte doar de reacții okay, în care oamenii au înțeles nevoia unei astfel de reguli.
E exclusivist un astfel de comportament din partea mea sau este, mai degrabă, o dovadă de claritate la nivel de intenție, de care am mare nevoie ca să pot construi ceva pe termen lung și foarte lung? Eu aș paria pe a doua variantă.
Un fel de manifest personal
De-a lungul anilor, m-am lovit de tot felul de păreri, unele mai argumentate, altele mai puțin, despre cum aș putea să cresc experiența Creativ înainte de cafea.
Am scris despre ele încă din primul an în care m-am aruncat în provocarea asta, așa că nu le mai reiau aici. În timp, mi-am croșetat și un manifest care să mă ghideze și să mă mențină pe drumul pe care mi l-am ales și în care cred.
E okay să fac Creativ înainte de cafea doar pentru oamenii din industriile creative pentru că asta mă interesează de 11+ ani.
E okay să nu negociez regulile și să le amintesc de fiecare dată, oricât de plictisitor ar fi pentru unii.
E okay să mulțumesc echipei la toate edițiile, chiar dacă, de multe ori, un astfel de moment poate părea pur publicitar.
E okay să ascult ce dorințe au membrii din comunitate, dar să-mi amintesc că nu este nevoie să le acopăr pe toate.
E okay să nu continui conversația dacă la pre-interviu am simțit că nu obțin ce îmi doresc și ce am promis comunității.
E okay să refuz sponsori care acoperă niște nevoi financiare, dar care caută scurtături care știrbesc experiența.
E okay să primesc tot felul de idei de creștere, dar să nu fiu deschisă să le implementez; nu atunci, nu fix în forma în care au ajuns la mine.
E okay să mi se reproșeze că aleg locații mai îndepărtate sau mai neconvenționale, dar să nu uit de importanța cadrului de a modela conversația, iar asta e ceea ce primează.
E okay să mai plece colegi din echipă, dar să nu renunț de povestea asta și să găsesc forme să o duc mai departe.
E okay să fie ediții preferate și ediții care trec mai puțin observate, iar asta să nu mă doboare.
E okay să îmi aleg colegii, partenerii, invitații, dar fără să simt presiunea că odată aduși aproape se vor potrivi ani la rând cu filozofia mea.
E okay să mă răzgândesc, fără să mă justific.
Când arăți că ce construiești în comunitate este pentru toată lumea, nu faci altceva decât să scoți la iveală cât ești de confuz și de nesigur. Pariul meu este că îți vei dilua eforturile și vei trăi într-o iluzie—pleasing others, care va veni la pachet cu burnout. Iar de acolo mai e doar un pas până te lași de munca asta.
Într-o comunitate sănătoasă, care își propune să fie sustenabilă, exclusivitatea începe încă din ziua zero, în care setezi de ce faci ce faci și cui te adresezi, de fapt.
Cu lipici,
—Oana
💌 Dacă ai colegi, prieteni, vecini sau oameni din familie care crezi că ar lua ceva util din ce scriu aici, te rog spune-le să se înscrie la newsletter. Nu fac spam sau zgomot inutil. Nada, niente, nimic. Mulțumesc!