Un an lipicios în comunitate 🎉

Câteva gânduri după un an de când am scos în lume newsletterul "Lipici în comunitate."

Hey!

Le urez bun venit celor care s-au alăturat în ultimele două săptămâni și îi încurajez să nu rateze edițiile cele mai citite, cum ar fi: Audiența-i una, comunitatea-i alta și fiecare este bună la altceva, Community building, employer branding și cum ar putea funcționa împreună sau Avem nevoie de comunități locale.

Reprezintă semnătura acestui newsletter și indică mare parte din preocupările mele în ceea ce privește industria de community building.

---

🔖 Notiță

Anul ăsta în care am scris constant, o dată la două săptămâni, m-a învățat multe. Am plecat la drum la fel cum o fac în toate provocările pe care mi le arunc singură: mă gândesc, analizez, ajung la un fir narativ în care cred și apăs pedala de accelerație până la podea.

Cu alte cuvinte, nu rămân agățată într-un scenariu în care îmi tot alimentez existența cu scuze: nu am o identitate vizuală suficient de puternică, nu am un calendar de conținut pe măcar 6 luni, nu am o imagine foarte coerentă legată de cine este cititorul acestui newsletter.

Deși toate informațiile astea sunt relevante și au sensul lor, evit să mă las prinsă în capcana neștiutului. Realitatea e că nu știu multe și că pot să aflu doar făcând.

Așa că, acum un an, când încă eram la Pixelgrade, am aruncat câteva nume într-un document iA, am ales unul și am scris manifestul dintr-o suflare.

La un an distanță, vreau să împărtășesc câteva aha moments pe care le-am avut și care m-au ajutat să cresc. Bonus: am o surpriză. 🎁

---

Lecții de purtat în buzunarul de la vestă

Curba de învățare care a venit la pachet cu acest newsletter depășește scrierea conținutui per se. Provocările nu au apărut din lipsa de know-how, de cunoștințe, de stat la curent cu evoluția industriei la nivel global. Dimpotrivă. Ce mi-a dat de furcă a fost, probabil, ce ne ține pe toți cu ochii în tavan din când în când: să îmi amintesc constant de ce am pornit pe drumul ăsta.

Dacă faci parte din industriile creative, atunci probabil știi deja că este facil să aterizezi într-un tsunami de întrebări, să începi să te simți impostor, să crezi că nimic nu e suficient de bun ca să fie lansat, să ajungi să nu mai știi care este granița dintre identitatea ta creativă și cine ești ca om pe fața pământului.

În anul ăsta, m-am surprins de câteva ori într-un film în care mă întrebam cui servește, de fapt, acest newsletter. Și deși aveam răspunsuri via mail-urile pe care le primeam de la cititori, mesajele pe social media sau conversațiile 1:1, tot mai picam în dilema asta din când în când.

Am înțeles de ce.

Cei din jurul meu nu mă întrebau ce îmi iau eu din asta, cum e călătoria pentru mine, ce mă îndeamnă să continui, ci aruncau cu propriile alerte: Ai mai crescut numărul de subscribers? Te-ai gândit să ceri bani pe ce faci? De ce nu scrii mai des? Ce-ar fi să îți faci un website?

Erau nevoile și fricile lor, nu ale mele. Ce m-a ajutat să îmi dau seama și să fac un soi de verificare cu mine însămi a fost să revin la motivul pentru care m-am înhămat la nebunia asta înainte de toate. Din punctul ăla, totul devenea clar și liniștitor.

O altă lecție pe care am învățat-o pe parcursul acestui an este legată de faptul că nu toate edițiile vor crea ecoul dorit sau așteptat. Iar asta este okay. Erau newslettere pe care le consideram hideen gems care aduc o grămadă de valoare și care s-au pierdut repejor în mulțime. Și au fost episoade pe care simțeam că le scriu prea repede, îmi ies prea ușor și care ajungeau să facă valuri.

Ce am realizat repejor este că fiecare își ia ce îi lipsește la momentul respectiv, în funcție de punctul în care se află. Așa că am ales să nu fac un podium al newsletterelor și implicit al implicării mele, să nu mă intereseze măsurătorile, ci să îmi dau silința de fiecare dată. Și să accept că nu am control la ecoul pe care îl vor genera or ba.

În final, mi-am reamintit cât de mult cântărește consistența și cum bate orice neajuns. Faptul că m-am ținut de un ritm pe care singură mi l-am impus, că am scris și când degetele se împleticeau pe tastatură sau când eram prinsă cu probleme care păreau urgente mi-au arătat că showing up este atitudinea câștigătoare.

Nu voi putea scrie doar în condiții ideale, în care soarele e sus pe cer, am o super cafea lângă mine, ideile curg ca pe un râu de munte. Așa că am făcut cât de bine am putut cu resursele pe care le-am avut la îndemână la momentul cu pricina.

Consistența și coerența au fost așii câștigători fără doar și poate.

---

Cadou pentru comunitate

Mi-au trecut prin cap mai multe găselnițe prin care să marchez faptul că newsletterul “Lipici în comunitate“ face 1 an, dar prefer să ofer valoare în loc de zorzoane. Una dintre valorile mele centrale este învățarea, iar alta este generozitatea, așa că le-am croșetat într-o intenție cât se poate de prietenoasă.

Din momentul în care aterizează acest newsletter în inboxul vostru și până pe 13 octombrie sunt disponibilă să împărtășesc tot ce știu despre community building și ar putea fi de folos. Aleg să fac asta în două forme, în funcție de unde sunteți: fie digital, în sesiuni 1:1, fie offline, la cafele, în Iași. Estimez 30-45 de minute de conversație cu sens, dar, la cum mă știu, s-ar putea să petrecem mai mult timp împreună.

Dacă ești interesat să povestim și să îți ofer perspectiva mea asupra acestui univers, îmi poți scrie la oanafilip@hey.com despre ce te macină sau ce curiozități ai și ne organizăm gospodărește.

“Community is a practice. Community building is an action verb.“

Între timp, îți sunt recunoscătoare că alegi să oferi o parte din timpul și energia ta acestui proiect. Este, probabil, cel mai frumos cadou pe care mi-l poți dărui la rândul tău.

Cu lipici
—Oana

P.S. Ilustrație de Ilinca Roman ✨

---

💌 Dacă ai colegi, prieteni, vecini sau oameni din familie care crezi că ar lua ceva util din ce scriu aici, te rog spune-le să se înscrie la newsletter. Nu fac spam sau zgomot inutil. Nada, niente, nimic. Mulțumesc!