Scenarii în care comunitățile se diluează sau dispar cu totul

Nimic nu este pentru totdeauna, nici măcar comunitățile.

Hey!

Am avut parte de o săptămână memorabilă (în cel mai prost sens), dar mă bucur că m-am adunat ca să văd ce se mai întâmplă prin ograda acestui newsletter. Nu știu de unde și de ce, dar în ultimele zile s-au alăturat o mulțime de cititori. 🙀

E un pic ironic cum viața te îndepărtează de niște oameni ca să facă loc de alții, chiar dacă în feluri diferite. Nu pot fi decât extrem de recunoscătoare pentru curiozitatea de care dați dovadă și să vă urez bun venit. 🫶

---

🔖 Notiță

Conversația cu lipici cu Jo Ilie a făcut multe valuri, ceea ce m-a bucurat nespus. Pentru unii dintre cititorii acestui newsletter pare că a fost ediția preferată de până acum. Jo face o super treabă în comunitatea pe care o reprezintă, dar cred că e și ceva un pic magic în cum ne adunăm în jurul mesei și ce ne luăm din asta.

În timp ce astfel de proiecte capătă amploare și devin din ce în ce mai relevante, altele dispar. Puține dintre ele oferă un context agățat în jurul deciziei, cum este articolul pe care l-am scris despre propria poveste la Creativ înainte de cafea. Cele mai multe, pur și simplu nu mai comunică de la un punct încolo. Nada, niente, zip.

În 11+ ani de urmărit și construit la firul ierbii, încep să văd tot mai multe patterns. Inclusiv în ceea ce privește raționamentul pentru care comunitățile se diluează sau nu mai există deloc.

Le croșetez mai jos, cu dublă speranță: pe de o parte, ca o formă de a normaliza finalurile, pe de altă parte, ca o atenționare pentru niște semnale pe care ar fi bine să nu le ignorați.

---

Ambiții mici, frici mari

Din 2011, de când am început să gravitez în jurul comunităților, un singur om m-a încurajat să visez la ceva mai mare. Este vorba despre Adriana Truong, prietenă-și-mentor (în ordinea asta), care mi-a spus încă din capul locului că nu ne rezumăm doar la Iași. Vom duce Creative Coffee cât de departe putem. Și pare că am putut suficient pentru că am ajuns să colaborăm cu mai bine de 10 local chapter leaders din mai multe colțuri ale lumii: Iași, Istanbul, Adelaide, Mexic, San Francisco, etc.

Fricile altora au ajuns să îmi pună piedici, iar uneori le-am confundat ca fiind ale mele.

Nu am avut un masterplan, ci doar deschidere și curiozitate. Dacă va apărea oportunitatea, o vom lua în brațe. Pe jumătate a apărut, în sensul că am fost căutate de antreprenorii creativi care erau interesați să organizeze CC în orașul lor, pe jumătate am dat noi apă la moară în ideea că atunci când călătoream încercam să mai strecurăm o astfel de întâlnire.

În schimb, la Creativ înainte de cafea, nu-mi amintesc o singură voce care să mă fi încurajat să încerc ediții mai mari, formaturi mai îndrăznețe, experiențe mai ambițioase. Dimpotrivă. De-a lungul anilor, am primit jdemii de discursuri prin care mi s-a spus să îmi temperez ideile, să îmi netezesc standardele, să îmi văd de treabă.

Fricile altora au ajuns să îmi pună piedici, iar uneori le-am confundat ca fiind ale mele. M-au făcut să mă întreb dacă sunt pregătită să mă arunc în provocări mai mari sau nu e comunitatea deschisă pentru altceva. Așa am ajuns să tot cioplesc visul și să îl țin într-o zonă călduță, confortabilă. Asta a contribuit masiv și la încheierea capitolului înainte de vreme.

---

Community builderul și propria devenire

În mai bine de o decadă, am fost la cârma a două comunități pe care le-am încheiat, fiecare din alt motiv.

La Creative Coffee, rămăsesem singură în echipa de bază, iar asta m-a condus ușor către burnout. Înainte să știu că asta este ceea ce trăiesc, îmi amintesc că nu mai aveam motivație, nu mai găseam pretexte să îmi imaginez cum ar putea crește povestea cu pricina, nu mai eram orientată către soluții în ceea ce făceam.

La Creativ înainte de cafea, puzzle-ul a fost ceva mai complex. Începusem proiectul ăsta într-un alt moment profesional și personal deopotrivă. Eram mult mai la început în ceea ce privește universul antreprenorial, nu aveam borne, în jurul meu părea că toți au răspunsuri la dileme și anxietăți (ce păcăleală!). La aproape patru ani de când am scos în lume experiența asta, mi-am găsit multe ancore care atunci îmi lipseau, iar preocupările mele s-au nuanțat.

Și, așa cum am spus și în alte ocazii, nu există comunitate fără leadership. That simple.

---

Echipa se comportă ca la un job

Am avut parte de oameni care s-au plasat la ambele capete ale elasticului. Pe de o parte, cei care au depășit mereu implicarea punctuală (task-oriented), care au avut inițiativă, un soi de apetit pentru risc și au revenit la masa de discuții cu idei de îmbunătățit viața comunității.

Longevitatea comunităților creative este hrănită de cei care nu au nevoie de un job description.

Pe de altă parte, s-a întâmplat să am alături și persoane care nu au reușit să facă diferența între ce înseamnă implicarea într-un demers de voluntariat și comportamentul pe care îl manifestă la job. Credeau că implicarea în Creativ înainte de cafea e o simulare suficient de bună a rolului de angajat. Wrong.

Dacă primii erau cei care se întorceau cu zvâc să ducem povestea mai departe (în special prin mindset), ceilalți voiau să știe foarte clar care este capitolul din carte și unde se termină (eventual și în ce fel).

Ambele tabere și-au adus contribuția și au modelat proiectele pe care le-am păstorit, dar mi-e clar ca lumina zilei că longevitatea comunităților creative este hrănită de cei care nu au nevoie de un job description. Și care au deja antrenat mușchiul voluntariatului.

---

Susținere, dar să știm și noi

Un alt motiv care a condus comunitățile către ultima etapă din viața lor a fost încâlceala care vine la pachet cu tot ce înseamnă colaborarea cu administrația publică. Pe lângă asta, mereu apar și o serie de personaje care se agață de un trecut în care au făcut ceva pentru oraș și care nu lasă loc pentru voci noi. Încă nu știu care dintre cele două tabere este mai periculoasă. 👀

Lipsa unui proces coerent prin care să pot obține un spațiu ca Baia Turcească sau Depoul de la Gara din Iași mi-a tăiat mult din elan. Să știi pe cineva care știe pe cineva și care oricum supără pe altcineva ca eu să dau la apă o experiență pentru comunitatea creativă este ceva ce mi se pare cel puțin absurd (asta când nu mi se pare trist as f**k).

De ce aș vrea să irosesc timpul și energia pe astfel de jocuri de culise? De ce trebuie să fac compromisuri inutile doar ca să joc jocul? Care este costul pe care îl plătesc intrând în hora asta? Când mă mai ocup de celelalte task-uri care sunt fundamentale pentru Creativ înainte de cafea (research, interviu, comunicare, ș.a.)?

---

Comunitățile își iau benzina din câteva rezervoare: energia care se întoarce în viața acesteia, puterea relațiilor formate între membri și impactul pe care îl produce. Când oricare dintre piesele astea de domino pică, ei bine, devine o chestiune de timp până când și celelalte sunt la podea.

Dacă te gândești să te oprești din turat motorul, poate te ajută să știi că motivele de mai sus contribuie semnificativ la felul în care te simți astăzi. Nefiresc ar fi să continui pentru că ai investit enorm, pentru că sunt o grămadă de ani în care ai făcut munca asta cât de bine te-ai priceput, pentru că echipa se va împrăștia sau pentru că oamenii te vor judeca.

Trăim într-o cultură a fricii și a insecurității, în care ne ținem cu dinții de oameni, joburi, proiecte și comunități doar pentru că ne înspăimântă cum ne-am putea simți în lipsa lor. S-ar putea să fim surprinși că descoperim ce bine ne este, de fapt.

You first.

Cu lipici
—Oana

P.S. Ilustrație de Ilinca Roman ✨

---

💌 Dacă ai colegi, prieteni, vecini sau oameni din familie care crezi că ar lua ceva util din ce scriu aici, te rog spune-le să se înscrie la newsletter. Nu fac spam sau zgomot inutil. Nada, niente, nimic. Mulțumesc!