Community building, burnout, input și output
Dacă nu ești atent, poți aluneca pe toboganul burnout-ului, iar întoarcerea nu este cea mai simplă și nici cea mai plăcută. E nevoie să știi de ce faci ce faci și când e suficient pentru tine.
Hey!
Astăzi este Sf. Ilie (de la care sperăm niște ploaie), iar la Fălticeni, unde mă aflu acum, e bâlci. Atmosfera de acasă la ai mei mi-a dat niște zvâc, dar mi-a reamintit și de ce comunitățile funcționează mai ușor și mai lin în orașele mici.
Cu relaxarea asta mentală la bord, te las în compania unei ediții care pe mine m-a ajutat să îmi pun ordine în gânduri și, încet-încet, să mă apropii de o concluzie. Încă nu o am în totalitate, dar sigur am strâns niște piese importante dintr-un puzzle mai mare.
Mai mulți community builders pe care îi cunosc îndeaproape sau îi urmăresc de la distanță încep să poarte un dialog onest despre burnout. Am trecut prin ceva similar, iar astăzi vreau să îți povestesc de ce este ușor să aterizezi într-un astfel de punct, cum arată cea mai frecventă capcană pentru un community builder și ce m-a ajutat să realizez că am parte de prea mult output și prea puțin input.
🔖 Notiță
Cine lucrează în domeniu știe că eforturile de community building presupun o investiție care se întinde pe mulți ani. Brad Feld menționa în cartea Startup Communities că în aproximativ două decade vezi roadele muncii tale.
Nu e chiar o exagerare, credeți-mă pe cuvânt. Intervalul ăsta generos de timp face ca echilibrul dintre giving and taking de care vorbește și Adam Grant să devină tot mai fragil pentru că este bombardat din toate părțile.
La finalul newsletterului, poate te întrebi dacă trăiești o formă de burnout și cum poți doza mai bine stamina de community builder.
Community building înseamnă efort susținut
Într-o lume în care fie aplaudăm reziliența și facem din ea altarul vieții noastre, fie renunțăm extrem de ușor când realitatea devine complicată, echilibrul nu doar că este din ce în ce mai dificil de atins, dar este și extrem de volatil.
E ușor de pus în cuvinte, pare o chestie de bun simț, dar este al naibii de greu de obținut și de păstrat pe termen lung. În 11 ani de când fac piruete în industrie, am văzut o grămadă de oameni care au obosit în munca asta (inclusiv eu). S-au lăsat păgubași și s-au îndreptat către altceva. De obicei, un altceva care presupunea rezultate mai generoase și un anumit grad de tactilitate, de concret.
Să construiești comunități înseamnă să construiești relații sănătoase. E o muncă pe care o faci în fiecare zi, iar în 10-15-20 de ani s-ar putea să observi că ai modelat lumea din jurul tău. Și poate chiar ai făcut-o un pic mai bună.
În peisajul actual, cine mai stă într-un job sau într-un proiect atâta timp?
Cine mai are răbdare să show up cu un asemenea patos?
Cine are resurse să continue să creadă atunci când pare că nu are nicio noimă?
Cine este dispus să verse așa de mult combustibil în menținerea motorului în mișcare?
Cine rămâne departe de scurtături?
Nu mulți.
Burnout-ul mascat în (și mai multă) implicare
La nivel internațional, se discută intens despre cum profesioniștii din breaslă suferă de epuizare fizică și emoțională, deși nu mulți sunt conștienți că se confruntă cu așa ceva.
Există o explicație foarte simplă pentru care este greu să te prinzi și poate și mai greu să ceri ajutorul.
Devine facil să nu mai faci diferența între ce este suficient și good enough și cum să faci față la așteptările exigente ale membrilor din comunitate. Pe lângă asta, este complicat să măsori impactul acțiunilor și pare că niciodată nu ai ajuns acolo unde ți-ai propus.
În loc să te oprești și să analizezi la firul ierbii, faci taman pe dos: te arunci în și mai multă treabă, cu speranța că eforturile tale vor avea ecoul mult așteptat.
Toate direcțiile de dezvoltare se transformă într-o caracatiță care ajunge să te stoarcă de energie. La final de zi, te simți în aer pentru că este greu să spui cu precizie nemțească ce anume a funcționat și ce ba. Așa că nu te oprești și continui să faci. Mai mult, mai diversificat, mai intens.
În scurt timp, te trezești că ai de gestionat vreo 10 acțiuni pentru comunitatea pe care o reprezinți și că nici nu mai știi de ce le faci pe unele dintre ele, la ce contribuie, în ce fel ajută. 🤯
Pe lângă frustrarea dată de lipsa rezultatelor per se (când e suficient, de fapt?), intervine și o stare generală de oboseală, frustrare, supărare, dezamăgire, lehamite, cinism. Colac peste pupăză, nu ai nici peers cu care să împărtășești prin ce treci ca să te simți mai puțin singur, așa că te gândești serios să te lași de distracția asta. Ceea ce probabil se va și întâmpla mai devreme sau mai târziu.
Input, nu doar output
"Eu de la cine învăț?"
Întrebarea asta m-a preocupat de când am devenit mai conștientă de ce înseamnă creștere și evoluție pentru mine. Pe toate palierele.
Background-ul meu este de storyteller și oricât de non-tangibile ar putea să pară poveștile, ei bine, pentru mine sunt aproape palpabile. Pe lângă asta, sunt maker at the core și cine mă cunoaște suficient de bine știe că nu exagerez când zic asta. Fac lucrurile să se întâmple, rostogolesc bulgărele și îmi implementez ideile, nu doar vorbesc cinci ani despre cât de grozav sună pe hârtie.
La acest combo se adaugă și vocea de community builder pe care o fac tot mai auzită în comunitatea creativă din Iași, dar nu numai. Din partea asta de lume, îmi este foarte clar că trebuie să am muuultă răbdare până văd rezultatele, că forțele invizibile care leagă oamenii sunt greu de evaluat și că time will tell.
Într-o anumită măsură, trăiesc un oximoron. Makerul din mine vrea să make things happen și să dea la apă tot felul de idei, să le valideze repejor, community builderul din mine urmărește să crească organic, că doar nu poți alerta formarea de relații.
Și uite așa ajung să navighez greoi și încep să zgâlțâi din temelii ce fac și să chestionez aproape totul. Dacă acum 5-7 ani ajungeam într-o fază în care deconstruiam cu brio și simțeam că dau cu fața de asfalt, astăzi am niște instrumente și resurse să nu mai ajung așa de jos și să privesc realitatea printr-o lentilă mai curată. Long live therapy & coaching!
Sunt recunoscătoare că m-am prins ce să fac cu acest contrast dintre vocile diferite din capul meu și cum să transform zgomotul asurzitor în muzică plăcută.
Credința mea este că dacă vreau să cresc armonios și să împac cele două lumi pentru încă 10 ani, nu pot doar să ofer, trebuie să și primesc. Să găsesc oameni de la care să învăț. Să reglez relația dintre input și output.
Dacă generez constant, dacă produc constant, dacă investesc constant, ajung, iremediabil, să nu mai am resurse. Simple as that.
Am trăit o stare similară când eram la Pixelgrade și scriam articole longform pentru blog. Îmi amintesc perfect când am început să simt că nu mai am de unde să dau, nu mai am ce să scot din mine, mă simțeam goală. Ajunsesem într-un punct în care aproape că manifestam repulsie pentru orice fel de scris.
"Eu de la cine învăț?"
De câte ori fac asta pe o perioadă mai lungă de timp (ani), începe să scadă calitatea muncii mele. Așa că încerc să îndrept acul și spre strategii prin care să mă expun, să consum, să primesc. Din păcate, la nivel local, număr pe degetele de la o mână ocaziile în care pot să fac asta.
Nu doar că e trist as f**k pentru sufletul meu creativ, dar e și foarte îngrijorător pentru comunitatea din Iași. Și spune multe despre potențialul dovedit de aici, nu doar imaginat. Ne amăgim cu discursuri romanțate despre cât de multe se întâmplă, dar momentan nu am arătat că suntem capabili să ieșim din propria bulă și să punem pe roate sisteme care să funcționeze pe termen lung. Prea multă fragmentare, prea puțină coerență.
Și să-mi fie cu iertare, dar ce se întâmplă e la un nivel destul de…subțire.
Astăzi, vreau să particip la experiențe, proiecte, evenimente, workshop-uri, întâmplări, festivaluri (*ce bine că vine FILIT) create și imaginate de alții din comunitate. Să accesez din nou beginner's mind și să iau notițe. Să fiu cea mai neștiutoare din cameră. Să retrăiesc adrenalina asta.
"Eu de la cine învăț?"
Zilele astea am avut ocazia să realizez cât îmi lipsește The Power of Storytelling, o experiență transformatoare semnată de DOR. Era un context foarte bun în care să primesc, să descopăr, să fiu surprinsă, să văd o idee implementată într-un fel la care nu m-am gândit, să fac conexiuni noi. You are missed, PoS! 😞
Unii mi-ar recomanda să plonjez în cărți și articole ca să obțin acest input, însă există o limită aproape vizibilă în învățarea individuală. Știu prea mulți oameni care își validează sau invalidează ideile, conceptele, procesele creative de capul lor. Pentru mine, acest tip de exercițiu este lipsit de substanță. Pariez oricând pe discursul critic, pe luarea ideilor la trântă, pe sesiunile constructive de feedback.
Dinamica unui rol de community builder este complexă și, de multe ori, greu de ținut în frâie, însă nu e imposibil. Ce am învățat în toți anii ăștia este că am nevoie de un dans echilibrat între ce ofer și ce primesc. Când simt că încep că mi se împleticesc picioarele sau ritmul mă năucește, știu că e nevoie să opresc muzica. Și e okay.
Din fericire, răspunsul la întrebarea "Când este suficient?" l-am găsit acum mulți ani, l-am înțeles și l-am integrat, așa că măcar am scăpat de lupta asta chinuitoare.
Habar nu am care sunt oportunitățile locale în care să plonjez mai departe ca să iau plus valoare, dar cu siguranță le voi căuta. Și dacă nu le găsesc aici, cine știe?, poate e o ocazie bună să mă uit mai departe de Iași.
În final, burnout-ul este doar o alarmă care transmite un mesaj important. Uneori cu o voce șoptită, alteori ca un gong zgomotos de ai senzația că îți sare inima din piept, dar mereu cu intenții bune. Indiferent cum ajunge la tine, ai grijă să nu o ignori. S-ar putea să îți arate o pistă pentru un viitor mai bun.
Cu lipici,
—Oana
🫶 Chestionarul din ediția anterioară încă e valabil și m-aș bucura mult dacă ți-ai lua câteva minute să îmi răspunzi la întrebări.
Cu lipici
—Oana
P.S. Ilustrație de Ilinca Roman ✨
💌 Dacă ai colegi, prieteni, vecini sau oameni din familie care crezi că ar lua ceva util din ce scriu aici, te rog spune-le să se înscrie la newsletter. Nu fac spam sau zgomot inutil. Nada, niente, nimic. Mulțumesc!