Activități și programe în comunitate
Reprezintă ADN-ul care fac o comunitate să fie ce este.
Hey!
Bun venit celor care s-au alăturat de curând! Sper ca prin ce descoperiți aici să vă simțiți mai puțin singuri în munca asta. Oricât de mult mi-aș dori să văd echipe de comunitate, nu doar un community builder care jonglează cu prea multe mingi, realitatea arată că puține organizații sunt dispuse să investească.
De cele mai multe ori, rolul de marketing și comunicare primește și responsabilități din zona de community building. Ceea ce, desigur, provoacă frustrare. Când nu vezi linia orizontului, nu ai nici curaj să schimbi macazul, să descoperi soluții sau să fii creativ.
Un fenomen similar are loc în comunitățile unde numărul de activități și programe este copleșitor. Pe lângă faptul că nu există resurse suficiente — umane, financiare, de know-how, nimeni nu stă să observe dacă eforturile cu pricina se aliniază la misiune.
Despre asta vreau să povestesc astăzi.
Activitate, program și diferența dintre ele
Simt că pierdem din proprietatea termenilor și îi diluăm într-un mod periculos (poate am și o fixație pe asta, nu contest). Folosim aproape interșanjabil activitate și program, audiență și comunitate, membru și ambasador. Și nu doar în breasla pe care o reprezint, ci across the board.
De curând, am primit o propunere de colaborare care m-a lăsat cu pupila mărită de surprindere. Am fost plimbată prin termeni la modă — ambasador, content creator, influencer, community builder. Mi se cerea să port toate pălăriile astea simultan, totul sub pretextul de a susține un eveniment local. Să mai zic de cât de puține știau despre munca mea și cum aș fi putut, pe bune, să contribui? 🙄
Revenind, este crucial să avem o înțelegere comună despre ce înseamnă o activitate și ce presupune un program. Atât la nivelul echipei de leadership, cât și în pretextele de colaborare și co-creare cu membrii.
E okay să negociați definițiile astea în interiorul echipei, să stabiliți niște particularități și nuanțe specifice universului vostru. Până la urmă, asta face parte din identitatea voastră și din ce vă face să fiți ce sunteți.
Dar, once and forever:
Activitatea este punctuală, poate sau nu să fie recurentă, este de scurtă durată și acoperă o nevoie foarte specifică.
Programul înseamnă un cumul de activități (de obicei variate și cu un grad înalt de complexitate), fac parte dintr-o strategie mai amplă și urmărește obiective pe termen lung și foarte lung.
O activitate în comunitate poate să reprezinte o ieșire prin care celebrați că v-a ieșit bine un eveniment, în timp ce un program poate să însemne un demers consistent de creare și dezvoltare a unui sistem de ambasadoriat.
Există o slăbiciune periculoasă pentru activități — cu cât mai multe, cu atât mai bine și prea puțin efort îndreptat către dezvoltarea de programe.
💡 Intuiesc și de ce. Este mai ușor să faci ceva rapid ca să obții un shot de dopamină, instant gratification și senzația (falsă) de progres. Este mult mai provocator să gândești pe termen lung, să urmezi un fir care s-ar putea să necesite altă toleranță la necunoscut și să ai răbdare să aștepți rezultatele 1-2-3 ani.
Mai puțin din tot
Dacă ar fi să fac o recomandare, atunci aș încuraja să restrângem spațiul de joacă. Să facem mai puțin. Ideal, doar câteva activități extrem de coerente pe parcursul unui an și 2-3 verticale de programe cu carne, sens și cu impact în obiectivele comunității.
Cunosc bine presiunea care vine din zona de management în livrarea de rezultate. Ochii dați peste cap când aud de metrici care au legătură cu nivelul de contribuție sau felul în care membrii au consumat o experiență, dar asta este miza unei comunități.
Zilele astea am lucrat la un chestionar ca să aflu cum se văd lucrurile la firul ierbii pentru câțiva reprezentanți din Fundațiile Comunitare din România. Încă mai aștept răspunsuri, dar tind să cred că tușele groase au fost trase. Las aici câteva insight-uri valoroase.
Nu e rost de prea multă interpretare pentru că peisajul vorbește de la sine. Iar asta este, de fapt, o oglindă bună pentru cei din management.
Cum să construiești o comunitate sustenabilă, eventual cu un model de paid members, când tu nu ai un om dedicat sau echipa actuală e întinsă ca un elastic?
Cum să aduci rezultate când sub pălăria de community builder intră și social media management, customer service și brand communication?
Cum să crești nivelul de interacțiune dintre membri, când nu ai o strategie de categorisire a lor și te raportezi la toți la fel?
Nu este nicio diferență față de alte industrii în care granițele dintre roluri aproape s-au dizolvat complet, în care oamenii fac prea multe din arii prea diverse sau în care nu există claritate la nivelul celor din conducere și orice devine rapid o prioritate.
Oricine a făcut voluntariat știe ce înseamnă sindromul eroului la fel de mult pe cât cunoaște starea de FOMO. A înțeles că roata nu se oprește niciodată și că mereu este nevoie de mai mult.
Attitudinea asta este parte din combustibilul care ține roțile în mișcare, dar toate eforturile nu mai contează dacă sunt făcute ca să fie făcute, adică la numărătoare. Independent de cine o impune: boardul, finanțatorul, sponsorul, CEO-ul.
Fii chirurgical și alege piesele de puzzle care fac diferența și te aduc mai aproape de ce îți dorești să obții pe termen lung, iar la restul renunță, măcar pentru o vreme. Chiar dacă asta presupune niște doliu inițial, în timp, se va transforma în energie și recunoștință.
Cu lipici,
—Oana
P.S. Desen (desen, da? nu ilustrație!) de George Roșu. 🫶
🍯 Resurse lipicioase
Comunitățile de la bloc pot fi transformate într-un container de colaborare, nu doar de plângeri. Common Agency face asta bine de tot, iar praful de stele e dat de întâlnirile offline. Îmi place și denumirea de Network Stewards.
Made to Play este un program comunitar (nu o activitate, got it?) a celor de la Nike prin care încurajează mișcarea pentru că devenim tot mai puțin activi.
O diferență importantă între alte două concepte care sunt folosite cu neglijență — rețea și comunitate, explicată clar și la obiect într-un articol via Together Institute.