Identitatea de brand a Iașului și comunitatea locală

O alternativă de discurs la ce s-a întâmplat odată cu lansarea. Din rol de community builder, desigur.

Hey!

Aveam pregătită o conversație cu lipici pentru ediția asta, însă, la fel ca în momentul în care a început războiul în Ucraina, cred în importanța contextului.

Ediția de astăzi este despre cum am înțeles, digerat și integrat identitatea de brand a orașului Iași odată cu lansarea oficială. Apare cu câteva zile înainte de data cu care v-am obișnuit pentru că mi se pare esențial să scriu despre asta cât subiectul încă mai gravitează în comunitate.

---

🔖 Notiță

Ca toate episoadele de până acum, intenția mea este să scriu printr-o lentilă de community builder și, cu precădere, de om care se implică în industriile creative de mai bine de 10 ani.

Nu îmi propun să fiu de partea cuiva ca să fiu de treabă.
Nu vreau să arunc balast către cei care au fost răutăcioși din spatele monitoarelor, un loc de unde e foarte ușor să le știi pe toate.
Nu visez nici la faptul că acest newsletter va schimba prea multe, nu mai am naivitatea de la 20 de ani.

În schimb, mi se pare esențial să ofer o alternativă de discurs. Una dintr-o perspectivă de community builder, de om care construiește experiențe de mulți ani, care a băut butoaie de cafea cu creativii din târg, dar nu numai, ca să le înțeleagă nevoile și durerile, care a dezvoltat programe în direcția asta, care vorbea despre industriile creative cu Marius și Adriana când nimeni nu pricepeau ce sunt, dar mimau binișor.

Varianta scurtă este că îmi place logotipul și tagline-ul, simt că mi se adresează și îmi întărește apartenența la un oraș pe care l-am iubit și l-am urât în nenumărate rânduri. Ce văd este un demers care stă pe fundamente solide și care este suficient de generos încât să ne lase pe mai mulți dintre noi să ne facem vocea auzită.

La o primă vedere, poate părea că acest newsletter este despre oamenii din Iași și li se adresează în totalitate. Îndrăznesc să spun că este emblematic pentru multe comunități, fie ele nișate sau generaliste. Arată forța invizibilă pe care membrii o au, indiferent că își asumă asta conștient or ba.

---

De la începuturi

Nici eu nu sunt familiară cu întregul demers — de la cum a răsărit dorința de a crea identitatea orașului la procesul implementării per se. Și nici nu rezonez cu tot ce am văzut și citit. Realitatea este că, în momentul ăsta, tot ce putem face este să contribuim pentru mai bine.

Am văzut call-uri publice în care premiul era un city-break la Roma sau 500 de LEI cash. Acum niște ani, am scris în DOR o scrisoare despre încercarea aeroportului de a lansa o competiție de branding și hahahah-ul care a ieșit. Cunosc designers care urmăresc mai mult premiile și mai puțin coerența în ce fac. Am văzut jurați în comitete și comiții care își puneau pălăria de specialiști în industriile creative și nu erau. Nu e despre asta.

Nu zic că este okay, nu zic că așa ar trebui să fie, zic doar să nu ne mai blocăm constant în ce nu merge și să vedem ce putem face cu ce resurse avem la dispoziție.

Mai mult, propun să renunțăm pentru câteva momente la atitudinea asta infantilă în care turnăm în același cadru problematici de calibru diferit. Ce treabă are identitatea de brand cu faptul că nu avem parcări sau spații verzi?

One challenge at a time, my friends.

Un brand nu e niciodată doar ceva, iar în lipsa unui context de comunicare, poate fi totul și nimic în egală măsură.

Pe de o parte, nu e nimeni fără de păcat ca să zic așa. Dacă fiecare s-ar uita în propria grădină și ar fi onest, atunci ar găsi suficiente neajunsuri, greșeli, strâmbături, lucruri de învățat sau de îmbunătățit. Pe de altă parte, intuiția îmi șoptește că un concurs în zona asta ar fi ajuns un fiasco. Ăsta e pariul meu.

Mai mult, ce a scos în lume Alex, Dora, Mihai, Harcea Parcea, Raluca & Co. e un început. Un capăt de ață pentru o narațiune care poate lua orice turnură și care are nevoie de mai mulți povestitori, din comunități și sub-comunități cât mai variate. Și e firesc să fie așa cu orice proces de branding. Nu e o călătorie da capo al fine, ci o transformare, o devenire.

Comentariile pe Facebook dispar la un scroll distanță, dar timpul nu iartă. Este cel mai bun judecător în povestea asta, așa că propun să avem răbdare, curiozitate și să contribuim.

Cel puțin asta am ales să facem la Pixelgrade, o experiență pe care am trăit-o first hand.

Acum vreo patru ani am decis că avem nevoie de un proces de rebranding și am apelat tot la Namogo. M-am dus în București, am stat de vorbă cu oameni din agenții, mi-au prezentat premii și diplome, promiteau, dregeau, dar am ales să investim local. Și simt că am făcut bine. Pentru că avem specialiști și la noi în târg, oameni care știu să își facă treaba la standarde înalte, care au cunoștințele necesare să producă rezultate. Și da, care mai greșesc, o mai dau de gard din când în când.

Astăzi, multe dintre gesturile de brand din jurul Pixelgrade nu sunt 100% cele propuse de Alex în manual, dar sunt aliniate la viziune, la valori, la cultura organizațională. În egală măsură, sunt acțiuni în mișcare și continuă adaptare, cum e normal pentru o companie dinamică. Fiecare designer care a venit în echipă de-a lungul anilor a modelat brandul via propriile experiențe și viziuni, iar asta l-a făcut și mai valoros.

Atâta timp cât esența rămâne coerentă și consistentă, astfel de exerciții sunt binevenite, chiar creatoare de oportunități. Un brand nu e niciodată doar ceva, iar în lipsa unui context de comunicare, poate fi totul și nimic în egală măsură. Așadar, sugerez să renunțăm la prețiozitatea asta fals academică, fals intelectuală, fals diplomată și să ne gândim la metode concrete de implicare astfel încât să ne simțim mai bine reprezentați.

---

Comunitate, dar să știm și noi

Mă sperie ce am văzut în social media, m-au dezamăgit oameni la rând zilele astea, mi-am dat seama cu cine nu rezonez deloc, nada, niente. Și nu pentru că mă plasez de-o parte sau alta a baricadei sau pentru că ce a ieșit public este fără cusur, ci pentru cum au ales să își ambaleze discursul.

De la jurnaliști care parcă au profitat de val ca să mai facă niște trafic și au decontextualizat la organizatori de evenimente care au preferat târnăcopul în detrimentul măturii, de la postaci, cum ar zice domnul Fârte, proful din facultate, la personaje care nu au avut răbdare să cerceteze înainte să facă circ.

Ce am văzut a fost multă neputință. De toate felurile. De skill-uri, de comunicare, de acceptare.

Cred că am instrumentele necesare ca să înțeleg astfel de comportamente, însă într-o anumită măsură. Telenovela asta mi-a arătat, mai clar ca niciodată, că Facebook și-a făcut jocul, încă o dată, pe nesimțite. A devenit o arenă de lei înfometați, de noroi, de săgeți, de ură, de reproșuri, de frustrări, de care-pe-care, de bule, de noi vs ei.

Pariul meu este că cei mai mulți dintre cei care au fost radicali în reacții, la ambele capete ale elasticului, ar fi mult mai moderați în viața reală, la o conversație în tihnă, la o cafea.

Au luat forma vasului, respectiv a unui rețele sociale care a devenit un cancer la nivel de conversații. Cu toate bunele intenții, oamenii nu se aud, nu citesc până la capăt, nu vin cu întrebări, ci cu o sumedenie de convingeri, de etichete, de știu eu mai bine. Iar Facebook apasă fix pedala care trebuie ca balamucul să continue, să petreci ore în șir într-o spirală, să ventilezi până rămâi fără aer.

Când mă gândesc din perspectiva asta, încep să capăt niște speranță că există loc de dialog în care să ne auzim. Vorba celor de la Subcarpați — oamenii sunt încă frumoși. Visez la scenariul în care cei care au contribuit din prima linie nu o să dispară în neant după ciuruiala asta, ci vor avea curajul, energia și încăpățânarea să continue să show up și să ofere informații, context, date. Și să facă mai bine.

Orice comunitate pe bune este în serviciul membrilor ei. Poate ce trebuie scris cu litere mari este că membrii unei comunități au datoria, fie ea și doar morală, deși nu e chiar puțin lucru, să înțeleagă înainte să dezbine, să întrebe înainte să tragă concluzii, să inițieze înainte să ia la trântă.

N-am văzut asta, ci multă neputință. De toate felurile. De comunicare, de acceptare, de skill-uri.

După toată bubuiala asta în jurul identității orașului, nu pot decât să mă întorc la un om care mi-a modelat parcursul și care a fost, de departe, o voce echilibrată. Nu romantică, nu părtinitoare, ci cumpănită.

Este vorba despre Marius Ursache, un connaisseur al brandingului cu premii la purtător. Este unul dintre puținii oameni care a dovedit echilibru, discernământ, pragmatism. Nu degeaba a reușit să facă atâtea pentru oraș și are un nume al cărui ecou a depășit granițele țării.

Pe lângă el, mi-a plăcut Otilia Chitic în câteva schimburi de replici. Am rezonat și m-am regăsit în vocea ei de om care a pus osul la treabă în mai multe rânduri, a trăit lucruri pe propria piele, iar autenticitatea asta a trecut de ecran.

Dacă există un numitor comun al acestor personaje, atunci aș zice că e reprezentat de dorința de implicare, de a identifica soluții, nu (mai multe) probleme. Oameni care știu că pot să își pună amprenta într-o sumedenie de feluri în identitatea de brand a târgului, care preferă se fie curioși în loc să judece, care vor să priceapă înainte să arunce cu noroi, pardon, comentarii.

---

Provocarea abia începe

Așa cum bine zicea fostul meu coleg de la Pixelgrade, Vlad, pe Iașul Nostru “M-ar bucura mult dacă efortul de revitalizare a propriei noastre identități (că asta se vrea în primul rând) ar fi doar la început; dacă energia celor implicați direct e la cote suficiente ca să se lupte (că va fi o luptă sisifica) pentru implementarea brandului prin toate colțurile orașului. Multe lucruri bune ar ieși din asta, mici și mari.”, distracția abia începe.

E un maraton, nu un sprint, așa că avem nevoie de muuuuuuuuultă stamină și apetit pentru dialog. Pare că cei mai mulți din comunitate au preferat să își consume energia în primele două zile, în care au închinat un discurs plin de înverșunare în cinstea celor despre care nu știu aproape nimic.

Un oraș nu e un singur lucru cum un om nu este un singur lucru.

Sper că cei care și-au conservat energia vor fi dispuși să își suflece mânecile gospodărește și să facă treabă. Treabă pe bune. Să scrie articole pe site, să decline asseturile de brand în fel și chip, să producă vizualuri, să ia interviuri, să croșeteze povești, să își imagineze ocazii de dezvoltare în digital și non-digital deopotrivă.

Cred cu tărie că este loc de joacă pentru mulți dintre noi, că putem să modelăm timpul în feluri pe care astăzi nu le cunoaștem și că singura barieră e propria imaginație sau neputință.

Am făcut exercițiul ăsta participativ în nenumărate rânduri în comunitățile pe care le-am păstorit sau pe care le construiesc astăzi și știu că funcționează. Așa am ajuns cu Creative Coffee în peste 10 orașe din întreaga lume, așa punem la punct experiențe live la Creativ înainte de cafea care sunt greu de uitat tocmai pentru că schimbă ceva fundamental în invitați.

Un oraș nu e un singur lucru cum un om nu este un singur lucru. Sper să avem blândețea și deschiderea necesare ca să vedem nuanțele și să încercăm să micșorăm distanța dintre noi, nu să mărim craterul amplificat cu atâta măiestrie de Sir Facebook.

Orice comunitate sănătoasă are parte de conflicte, de rupturi, de zgâlțâieli la fel de mult pe cât celebrează o identitate comună, o serie de ritualuri și de reușite. Dacă e construită pe fundamente temeinice, va găsi forța să se reconstruiască. Dacă nu, se va atomiza și mai tare.

---

În final, sunt recunoscătoare că a răsărit acest pretext de conversație și le mulțumesc celor care și-au investit resursele până acum în identitatea Iașului. Mie îmi dă un anumit spațiu de joacă, iar astăzi este good enough ca să văd cum îl pot aduce mai aproape de preocupările mele.

Lucrez deja la o bază de date cu creativi și comunități creative pentru un proiect separat, dar complementar cu își propune Destination Iași (inspirația vine de la FABER din TM, cu care am discutat deja). Nu o să fie complet, nu o să fie absolut, nu o să fie definitiv, cum nu e nici identitatea orașului, pe care am încredere că o să învățăm să o integrăm și chiar să o iubim.

Pe lângă asta, îmi doresc să strâng câțiva storytellers pe lângă mine și împreună să construim povești din oraș pentru site-ul cu pricina. Ăsta e felul în care simt că pot să contribui din partea mea de lume, care are sens pentru cine sunt astăzi și care sper că duce narațiunea un pic mai departe.

Dacă fiecare și-ar face bucățica într-o comunitate, așa cum se pricepe mai bine, întregul ar fi mai armonios. Iar de acolo, orice devine (un pic mai) posibil.

Cu lipici,
— Oana

P.S. Ilustrație de Ilinca Roman 🙌

---

💌 Dacă ai colegi, prieteni, vecini sau oameni din familie care crezi că ar lua ceva util din ce scriu aici, te rog spune-le să se înscrie la newsletter. Nu fac spam sau zgomot inutil. Nada, niente, nimic. Mulțumesc!