Textul ăsta m-a atins profund. M-a emoționat, m-a făcut să plâng și, cel mai important, m-a făcut să-mi doresc să pot da o îmbrățișare, nu doar Gabrielei, ci oricui a simțit vreodată durerea asta tăcută, care se vrea strigată. Mulțumesc! 🤍
Îți mulțumesc mult, Cătălina! Sunt recunoscătoare că acesta e felul în care eseul Gabrielei a ajuns în partea ta de lume. Este un cadou. Pentru mine, pentru noi toți. 🤗
Cătălina, îți mulțumesc din inimă. E aproape ireal să citesc așa cuvinte și să-mi dau seama că ceva ce-am scris cu stomacul și cu nodul ăla din gât a putut atinge pe cineva. Mi-e greu să primesc îmbrățișări, dar cuvintele tale au fost una. Le pun deoparte pentru zilele în care mi se pare că vorbesc singură. ♡
Emotionat si atat de adevarat inca e greu de citit pe alocuri, mai ales cand simti cuvintele pana adanc in tine. Mi-ar placea sa aflu cum ajungi sa ai un trib si poate cand o comunitate iti devine trib. Multumim Oana pentru initiativa si multumim Gabriela pentru cat de frumos ai legat acest eseu.
Alina, mă bucur că a ajuns până în partea ta de lume. 🫶 E o întrebare bună și generoasă care parcă are nevoie de un răspuns pe măsură, iar Substack mă cam strânge la acest capitol. Drumul către un trib e lung și presupune un exercițiu constant de giving-and-receiving, de acceptat diferențele, de prețuit "împreună-ul" înaintea persoanei I singular. Și de revenit pe poteca asta over and over again. Hugs!
Oana, îți mulțumesc din suflet pentru spațiul, încrederea și curajul de a pune vocea mea acolo. N-a fost ușor de scris, nici de recitit, dar felul în care ai primit textul m-a făcut să simt că poate totuși nu e în zadar. E o onoare să mă regăsesc în comunitatea pe care o crești, una care vede și răspunde. ♡
Poveștile nu sunt niciodată în zadar. Dimpotrivă, în lipsa lor viața ar fi mai goală. Iar a ta este scrisă cu autenticitate și curaj, un mix tot mai rar în lumea haotică în care navigăm. Îți mulțumesc mult de tot pentru acest gest de profundă generozitate și pentru că alegi să gravitezi în jurul lipiciului. 🤗
Textul ăsta m-a atins profund. M-a emoționat, m-a făcut să plâng și, cel mai important, m-a făcut să-mi doresc să pot da o îmbrățișare, nu doar Gabrielei, ci oricui a simțit vreodată durerea asta tăcută, care se vrea strigată. Mulțumesc! 🤍
Îți mulțumesc mult, Cătălina! Sunt recunoscătoare că acesta e felul în care eseul Gabrielei a ajuns în partea ta de lume. Este un cadou. Pentru mine, pentru noi toți. 🤗
Cătălina, îți mulțumesc din inimă. E aproape ireal să citesc așa cuvinte și să-mi dau seama că ceva ce-am scris cu stomacul și cu nodul ăla din gât a putut atinge pe cineva. Mi-e greu să primesc îmbrățișări, dar cuvintele tale au fost una. Le pun deoparte pentru zilele în care mi se pare că vorbesc singură. ♡
Emotionat si atat de adevarat inca e greu de citit pe alocuri, mai ales cand simti cuvintele pana adanc in tine. Mi-ar placea sa aflu cum ajungi sa ai un trib si poate cand o comunitate iti devine trib. Multumim Oana pentru initiativa si multumim Gabriela pentru cat de frumos ai legat acest eseu.
Alina, mă bucur că a ajuns până în partea ta de lume. 🫶 E o întrebare bună și generoasă care parcă are nevoie de un răspuns pe măsură, iar Substack mă cam strânge la acest capitol. Drumul către un trib e lung și presupune un exercițiu constant de giving-and-receiving, de acceptat diferențele, de prețuit "împreună-ul" înaintea persoanei I singular. Și de revenit pe poteca asta over and over again. Hugs!
Oana, îți mulțumesc din suflet pentru spațiul, încrederea și curajul de a pune vocea mea acolo. N-a fost ușor de scris, nici de recitit, dar felul în care ai primit textul m-a făcut să simt că poate totuși nu e în zadar. E o onoare să mă regăsesc în comunitatea pe care o crești, una care vede și răspunde. ♡
Poveștile nu sunt niciodată în zadar. Dimpotrivă, în lipsa lor viața ar fi mai goală. Iar a ta este scrisă cu autenticitate și curaj, un mix tot mai rar în lumea haotică în care navigăm. Îți mulțumesc mult de tot pentru acest gest de profundă generozitate și pentru că alegi să gravitezi în jurul lipiciului. 🤗