Dacă nu facem nimic, dacă ne comportăm ca spectatori inerți, dacă ridicăm din umeri și ne întoarcem în confortul caselor noastre, atunci jocul comunitar s-a cam terminat.
Funny you! Mă bucur că ți-am dat de gândit. Asta îmi dă speranță că e loc de dialog și de ascultare, iar ăștia sunt primii pași în găsirea de soluții. Keep dreaming! 😋
Mulțumesc mult și eu că mă citești, Ioana! 🤗 Multe conversații dificile au potențial de creștere, așa că sper să continuăm să le purtăm cu deschidere și blândețe.
Am impresia că ăsta e advăratul manifest. Preach! 🔥
Avem mare nevoie de comunități locale dar, de la Daniel David citire, trăim într-un ecosistem unde există un deficit de încredere, care face colaborarea mai dificilă decât în alte părți.
Asta se simte de la ședințele de asociație de bloc până la politica mare. Cred că mulți preferă să se limiteze la binele individual pt că simt că nu au destulă lățime de bandă pentru jocul în echipă, care e cam messy.
Dar ai dreptate, odată ce intri joc și îți iei dopamina, începi să înțelegi. Cel puțin așa a fost la mine.
M-a rupt cartea lui Daniel David și, la finalul ei, am rămas cu un sentiment de neputință, combinat cu o stare liniștitoare de acceptare. Ca o visătoare ce sunt, am ales să sper făcând lucrurile să se întâmple în partea mea de lume. La fel cum faci și tu. Valurile mari apar pentru că cineva a avut curajul să arunce o piatră. Noi suntem ăștia. Keep it up și welcome home so to speak!
Chapeau! M-a pus pe gânduri bune articolul. Ai scris atât de autentic despre importanță comunității locale. Aștept cu interes cea de-a doua ediție a newsletter-ului Lipici în comunitate 😀
Oana Filip Primăriță!
Glumesc numai pe jumătate, pentru că citind m-am întrebat - încă o dată - cum ar arăta orașul nostru dac-ar fi păstorit cu astfel de intenții.
Până acolo, rămân să mă gândesc puțin la cum ar arăta universul meu dacă eu aș avea mai mult interes pentru realitatea imediată.
Mulțumesc!
Funny you! Mă bucur că ți-am dat de gândit. Asta îmi dă speranță că e loc de dialog și de ascultare, iar ăștia sunt primii pași în găsirea de soluții. Keep dreaming! 😋
Ai punctat unde trebuie și doare. Cu perspective și abordări sănătoase și susținute, multe devin posibile.
Vocea ta e importantă și îți mulțumesc că aduci așa conținut de calitate!
Mulțumesc mult și eu că mă citești, Ioana! 🤗 Multe conversații dificile au potențial de creștere, așa că sper să continuăm să le purtăm cu deschidere și blândețe.
Am impresia că ăsta e advăratul manifest. Preach! 🔥
Avem mare nevoie de comunități locale dar, de la Daniel David citire, trăim într-un ecosistem unde există un deficit de încredere, care face colaborarea mai dificilă decât în alte părți.
Asta se simte de la ședințele de asociație de bloc până la politica mare. Cred că mulți preferă să se limiteze la binele individual pt că simt că nu au destulă lățime de bandă pentru jocul în echipă, care e cam messy.
Dar ai dreptate, odată ce intri joc și îți iei dopamina, începi să înțelegi. Cel puțin așa a fost la mine.
Ha, good catch! 😋
M-a rupt cartea lui Daniel David și, la finalul ei, am rămas cu un sentiment de neputință, combinat cu o stare liniștitoare de acceptare. Ca o visătoare ce sunt, am ales să sper făcând lucrurile să se întâmple în partea mea de lume. La fel cum faci și tu. Valurile mari apar pentru că cineva a avut curajul să arunce o piatră. Noi suntem ăștia. Keep it up și welcome home so to speak!
Chapeau! M-a pus pe gânduri bune articolul. Ai scris atât de autentic despre importanță comunității locale. Aștept cu interes cea de-a doua ediție a newsletter-ului Lipici în comunitate 😀
Mulțumesc frumos și mă bucur mult că te-am pus pe gânduri (bune). Yaaay! 🤗
Aveam nevoie să citesc asta fix azi! Mulțam fain de inspirație și de call to action, Oana!
Awww, ce mă bucur! Mulțumesc și eu că mă citești și că alegi să îmi spui că are sens pentru tine. ❤️