Comunități sau containere pentru conexiune
Comunitățile nu sunt proprietăți, iar cei care le pun pe roate inventează micro-universuri în care ne conectăm cu sens.
Bun venit celor care s-au alăturat de curând! Vă mulțumesc pentru încredere și curiozitate. Sunt aproape 3 ani de când scriu cu lipici, iar o parte din perseverență vi se datorează. De obicei, trimit acest newsletter de două ori pe lună, dar vara îl scot în lume mai rar pentru că ritmul domol, timpul petrecut în natură și lenea sunt e-s-e-n-ț-i-a-l-e. 🕊️
Cuvântul comunitate bubuie peste tot. E în toate colțurile Internetului, dar nici lumea offline nu a scăpat de prezența lui. Îl aud folosit în cadrul unor intro-uri în evenimentele locale, în dialogurile antreprenorilor, în declarațiile politicienilor (anul ăsta cu atât mai mult), în anunțurile de angajare, în limbajul influencerilor, pe paginile de social media ale unor branduri, în email-urile de onboarding ale newsletterelor de pe Substack.
Comunitatea este acel ceva care pare că ne poziționează într-o ligă fancy, că avem un anumit set de valori și că, în general, ne pasă. Doar că nu este chiar așa.
În primul rând, nimeni nu construiește comunități, de fapt. Nu în sensul propriu al cuvântului, pe care prea mulți l-au luat în brațe de facto. Adică un soi de demers care are în prima linie un proprietar. În al doilea rând, comunitatea nu e noua pastilă-minune, după cum am spus și în interviul pentru echipajul Crafters. Nu rezolvă orice problemă, nu este o variantă catchy de a face marketing și nici nu funcționează pe bază de hacks.
Astăzi, vreau să pășesc în două arene:
Community builder ≠ proprietar
Comunitatea este ceva la care ai control limitat
Community builder ≠ proprietar
Cele mai multe comunități mor, dispar, pocnesc din balamale (choose your flavour) pentru că cel de la cârmă se comportă ca un proprietar. Nu este o particularitate doar în România, dar aici tușa e mai groasă prin prisma relației șubrede pe care o avem cu ideea de împreună.
Cele mai multe comunități de la noi mor pe timpul, banii și energia celui care le-a început. Și da, putem avea un dialog generos despre incapacitatea noastră de a delega, despre cum putem să ne antrenăm mușchiul ăsta, despre relația pe care o avem cu controlul etc., dar nu e momentul acum. În schimb, e limpede ca lumina zilei că unele comunități nu își ating potențialul pentru că vârful de lance nu este, de fapt, pregătit să facă loc. Și uite așa, comunitatea devine prea mult despre o persoană și prea puțin despre grup. Ceea ce, în timp, nici nu mai seamănă o comunitate.
Audiență = tu ajuți oamenii (one-to-many)
Comunitate = oamenii se ajută între ei (many-to-many)
Un exercițiu de observație pe care îl poate face oricine este să se uite cu atenție (și intenție) la fotografiile din social media publicate de cei care organizează evenimente în comunitățile pe care le reprezintă. Vei observa rapid că reflectorul este, prea des și obsesiv, pe individ, nu pe colectiv. Not good, folks!
Din mentalitatea asta de owner, multe lucruri rămân blocate — de la proiecte noi (inovație) la elemente de cultură și identitate. Mai mult, este o chestiune de timp până comunitatea va dispărea. Până la urmă, dacă și ele se transformă în locuri toxice, de ce ar mai gravita cineva în jurul lor?
Căutăm comunități pentru că avem nevoie de apartenență, pentru că suntem brainwired să trăim în triburi, pentru că ne dorim un impact mare mare decât noi înșine, pentru că sănătatea vieții depinde enorm de cum arată relațiile noastre. Nu ca să fim sub bagheta cuiva.
Comunitatea este ceva la care ai control limitat
Community building înseamnă, în esență, leadership. Chiar cred asta și cu cât merg în profunzimile acestui subiect, cu atât conștientizez că nu este despre cineva per se. Dacă persoana care inițiază nu are abilități de leader și nu prioritizează nevoile grupului și felul în care acesta poate funcționa în afara lui, atunci joaca asta se transformă în altceva.
Comunitățile pornesc dintr-o nevoie egoistă, oricum ar arăta ea: poate fi dorința de a oferi o alternativă de narativ (cum am făcut la Creativ înainte de cafea) sau poate fi încăpățânarea de a crește o generație de profesioniști în drept. Acesta este doar capătul de ață dintr-un ghem mare și întortocheat. Ca o comunitatea să existe pe termen lung și să își facă treaba, este nevoie să găsim sau să inventăm containere care să faciliteze conexiunea dintre membri.
Și mai simplu spus: poți iniția o comunitate, dar scopul nu este să rămâi lipit de ea și nici să forțezi un anumit fel de a funcționa, ci să construiești un spațiu, o lume prin care să îi aduci pe oameni împreună ca să reușească ceva mai mult decât ar putea pe cont propriu. Aceste containere pot fi de multe feluri, dar las aici cele mai la îndemână exemple pe care le observ în jurul meu sau îmi trec prin minte.
Întâlniri lunare de mers la muzeu și discutat relația noastră cu arta.
O serie de cine cu jurnaliști în care împărtășiți resurse, dileme, provocări.
Drumeții în natură pentru antreprenori care vor să se conecteze cu sens.
Grupuri civice de lucru pentru rezolvarea unor probleme din cartier.
Discuții cu cititorii unui newsletter pentru crearea unui produs editorial mai bun.
Workshop-uri despre prevenția consumului de droguri la adolescenți.
Seri de povești despre relația noastră cu munca ca freelancers sau solopreneurs.
Ateliere de pictură pentru femeile care se pregătesc să devină mămici.
Picnicuri cu asociațiile de locatari despre cum putem conviețui mai bine la bloc.
Show live despre cum arată vara pentru cei care muncesc în bucătărie.
Poți avea o intenție legată de aceste experiențe, te poți gândi cum le execuți ca să aibă impact, însă ce se întâmplă în cadrul lor nu poate fi regizat în sensul de prefabricat. Oamenii le vor consuma într-un fel la care nici nu te aștepți, vor resimți un impact pe care nu îl poți măsura, dar asta este frumusețea. Felul în care interacționează, ce aleg să facă sau să nu facă, să spună sau să nu spună, starea pe care o au, percepția pe care și-o conturează este, într-o măsură foarte mare, în afara controlului tău.
În schimb, dacă reușești să le aliniezi la misiunea comunității, să manifești grijă față de membri și să ai un scop bine articulat, ai să observi că, în timp, lucrurile capătă nuanțe interesante. S-ar putea să genereze niște idei la care nu te-ai gândit, un fel de a funcționa mai valoros pentru membri, o dorință de a se implica în viața cetății. Atunci știi că ți-ai făcut treaba de leader și, implicit, de community builder.
Te încurajez să te gândești cum poți construi astfel de containere, ce valoare aduc în viața oamenilor, cum îi ajută să aibă mai multă încredere unii în ceilalți și la ce întrebări pot să găsească răspunsuri împreună.
Dacă am începe să ne raportăm la comunități ca la universuri pe care le putem construi prin co-creare ca să facem o frântură de lume un pic mai bună, chiar și doar pentru o vreme, atunci am muta reflectorul pe ce contează cu adevărat: persoana I plural.
Cu lipici,
—Oana
P.S. Ilustrație de Ilinca Roman ✨
🍯 Resurse lipicioase
Seria de show-uri live Oamenii Dreptății chestionează ideea de dreptate și nedreptate prin intermediul poveștilor. Găsești înregistrările pe YouTube, inclusiv intervenția mea pe scena teatrului din Suceava.
Craig Mog este un scriitor și fotograf pe care îl citesc de mulți ani. Își documentează călătoriile printr-un proiect numit Walk and Talk. Via aceste experiențe încurajează descoperirea slow a unui loc și conexiunea profundă cu cei care îl însoțesc. Ce i-a ieșit în episodul din Bali e poezie.
Am terminat de citit “10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie” de Elif Shafak și cred că cei 5 prieteni excluși de societate, dar acceptați în micro-universul pe care și l-au creat sunt un exemplu bun de puterea lui împreună.
Foarte bună diferențierea între comunitate și audiență, nu sunt termeni interschimbabili așa cum se folosesc de multe ori în marketing. Majoritatea influencerilor au audiențe, nu comunități (nu că ar fi ceva greșit cu asta).