Componentele unui ritual din comunitate
Cum construiești un ritual și câteva exemple din care te poți inspira.
Sunt 12+ ani de când fac community building și sunt profund recunoscătoare că am rămas în joc. Nu doar am rezistat, ci am încercat să țin pasul cu acest joc de glezne. Odată cu pandemia, industria asta a accelerat într-un ritm la care nici nu visam, dar care îmi permite să am tot mai multe conversații pe bune despre comunități.
Au fost suficiente ocazii (ani?) în care m-am simțit destul de singură. Mi-au ținut companie propriile proiecte pe care le-am scos în lume și faptul că m-am implicat în comunități pentru community builders, cum a fost Guild by Commsor. Ambele au mai diluat din senzația apăsătoare că nu am cu cine împărtăși.
Mi-am construit ritualuri ca să pot naviga, dar realitatea e că mi-am dat seama de forța lor invizilă abia peste niște ani. Dar tu poți să te prinzi mai repede ca mine.
Ce face ca un ritual să fie un ritual?
Există o sumedenie de opinii care, la un moment dat, aproape ajung să se bată cap în cap. Unii nu consideră frecvența importantă, alții pledează pentru ritm ca fiind esențial. Dacă mă uit cu lupa la munca mea în comunitate și ce am reușit să fac pe cont propriu, aș zice că frecvența și consistența sunt esențiale cel puțin o vreme.
Elemente-cheie care contribuie la formarea de ritualuri:
🎯 Intenție — ce sens are ritualul în comunitatea ta specifică? la ce contribuie?
⏳ Frecvență — care este cadența potrivită ca un ritual să nu pice în derizoriu?
🫶 Așteptări — în ce fel le face viața membrilor mai bună?
👏 Celebrare — sărbătorești victoriile din interiorul comunității? cum arată asta?
🛠️ Schimbare — când e cazul să dai un refresh ritualurilor existente?
Prea mulți community builders preferă să lanseze tot felul de activități și abia după aia încearcă să le găsească o justificare. Nevoia de dopamină bate răbdarea și strategia, iar asta îi face ca, mai devreme sau mai târziu, să aterizeze pe o orbită. Nici ei nu mai știu de ce se țin cu dinții de un ritual pe care l-au (pre)fabricat în viteză.
Soluția ar fi să se întrebe cum se aliniază ritualul la misiunea comunității, în ce fel le face viața mai bună membrilor și cum ar putea fi dezvoltat în timp.
🔖 Cei de la People & Company propun un framework în care un ritual trebuie să îndeplinească trei condiții. Am scris despre asta acum ceva timp, merită să arunci un ochi și peste articolul cu pricina, e o completare binevenită.
Exemple de ritualuri
Orice comunitate are personalitatea, valorile și felul ei de a funcționa. Așa că nu este înțelept să te iei după ce fac ceilalți pentru că și în cazul în care comunitățile ar avea o misiune similară, maniera în care lucrurile se întâmplă este, fără doar și poate, di-fe-ri-tă.
Cu alte cuvinte, dacă te hotărăști să faci un book club pentru că simți că aduce valoare membrilor tăi, nu copia un rețetar. S-ar putea să fii surprins și să afli că motivul pentru care alții organizează un book club nu are nimic de a face cu intenția ta. Să zicem că tu vrei să crești nivelul de cunoștințe al membrilor despre un anumit subiect (leadership, de exemplu), în timp ce alții vor să ofere o formă de relaxare și divertisment, iar lectura este doar un pretext de a îi aduce pe membri împreună.
Las aici mai multe exemple de ritualuri în ideea de a te încuraja să fii curios și de a arăta că sky is the limit. Atâta vreme cât răspunzi onest și profund la întrebările de mai sus, ai să găsești deja cele mai bune opțiuni pentru comunitatea pe care o reprezinți.
Meetup-uri lunare, trimestriale, your call
Conferințe anuale
Book club
Weekly wins
Happy hours
Celebrarea aniversărilor în comunitate
AMA (Ask Me Anything) cu oameni relevanți
Gratitude circles
Exerciții de storytelling
Member spotlight
Round-up cu resurse din comunitate
Accountability check-ins
…
🚨 În primă fază, alege 1-2 ritualuri care simți că se potrivesc cel mai bine cu profilul comunității tale, vezi cum funcționează o vreme și adaptează-te. Evită să inițiezi prea multe pentru că membrii se vor simți copleșiți și vor avea senzația că sunt la un job, în care li se dă tot felul de task-uri. Nu vrei asta.
Comunitățile nu sunt niște spații magice în care oamenii se transformă pur și simplu. Sunt tot ei, cu nevoi, ambiții, obiective, dorințe, încăpățânări, visări și alte asemenea. Un punct de pornire foarte sănătos și valoros e propria ta experiență. Gândește-te ce ritualuri ai, de ce le ai, ce îți iei din fiecare, ce ai vrea să mai dezvolți și ce îți lipsește ca să faci asta. Introspecția îți va da câteva piste pe care să le explorezi mai departe.
Eu am născocit sertarul #astăzimi-aplăcut ca un exercițiu de recunoștință într-o perioadă în care cuvântul ăsta nu era folosit obsesiv. Pur și simplu îmi doream să celebrez un lucru bun în fiecare zi, oricât de mic sau mare.
Aproape 14 ani mai târziu, nu m-am înșelat. E cel mai longeviv ritual al meu, a căpătat o notă de documentare și mi-a îmbogățit viața într-un fel de care sunt foarte mândră. Și recunoscătoare, wink, wink! 😛
Cu lipici,
—Oana
P.S. Ilustrație de Ilinca Roman ✨
🍯 Resurse lipicioase
Pentru Craig Mod, mersul pe jos a devenit mai mult decât un ritual. E un stil de viață: “My favorite formula for a great walk is to give yourself a few days. Five is good. Choose one or two people you find fascinating as partners. Then move slowly through the countryside — notice and help notice. Be delighted by those you encounter — those beautiful or angry or lost or sad. Consider the hug. Ask those you meet to sing for a loved one if they tell you they once sang. Bring coffee. Share the coffee. Fall in love with a country. A person. A branch on a tree. Speak at length about lengthy topics. This is why you walk.” via
“Îngrijește-te de gândurile tale – ele devin vorbe.
Îngrijește-te de vorbele tale – ele devin acțiuni.
Îngrijește-te de acțiunile tale – ele devin obiceiuri.
Îngrijește-te de obiceiurile tale – ele devin caracter.
Îngrijește-te de caracterul tău – el devine destin.” (Ralph Waldo Emerson)