Avantajul de a fi personal cu membrii comunității
Combustibilul care menține relațiile sănătoase într-o comunitate gravitează în jurul gesturile mici, făcute din inimă.
Hey!
Vă salut cu drag pe toți cei care ați pășit în lumea asta. Mă înclin și în fața celor care ați rămas și vă mulțumesc!
Pe 18 mai, s-au înscris mai mulți cititori la newsletter, iar pentru că eu folosesc o versiune gratuită a platformei Substack, nu am acces la date care să mă ajute să înțeleg astfel de surprize plăcute.
Am pescuit în jur de 10 oameni cărora le-am scris ca să îi întreb de unde au aflat de mine. Se pare că sursa principală în ziua cu pricina a fost newsletterul de la Teach for Romania, unde am fost menționată cu acest articol. ❤️
🔖 Notiță
Săptămâna trecută am scris un articol pe blogul personal despre câteva nevoi ale comunității creative din Iași. Am făcut asta ca să ofer o alternativă de perspectivă la discursul public din ultima vreme, care menționează aproape obsesiv că suntem orașul industriilor creative.
Din experiența mea de storyteller în general și community builder în special, trăiesc pe propria piele niște neajunsuri care pot fi depășite doar dacă alegem jocul colectiv pe termen lung. Asta nu înseamnă consens, nu înseamnă și mai multe bule, nu înseamnă noi vs ei. Dimpotrivă. Presupune să gândim sistemic, să ne uităm mai departe de propriile interese și să punem cap-la-cap piese dintr-un puzzle mai mare.
Personal într-o lume impersonală
Este hilar, dar și trist în același timp, cât de mult încercăm să inventăm apa caldă acolo unde nu e nevoie. Și cum uităm de firesc. Ne rupem capul cu strategii care de care mai complicate: de la creșterea numărului de membri într-o comunitate la îmbunătățirea nivelului de interacțiune, de la construirea de programe la definirea unui sistem de monetizare mai bun.
Pierdem din vedere faptul că orice comunitate înseamnă, la final de zi, o suită de relații în care oamenii se ajută unii pe alții și aparțin la ceva mai mare decât ei înșiși. Relații cu persoane diferite, cu dinamici diferite, cu provocări diferite.
Nu este nevoie să aducem complexitate doar de amorul actului intelectual. Nu este cazul să alambicăm lucrurile acolo unde sunt clare. Nu are sens să stricăm ce deja funcționează.
După doi ani de pandemie (and counting), trei luni de război la capul patului, nu mă miră că ne-am pierdut fragila îndemânare pe care o mai aveam de a comunica, de a socializa, de a fi împreună, de a fi personali. Dacă la asta mai adăugăm și ce zice Daniel David în cartea Psihologia Poporului Român legat de nivelul de scepticism pe care l-am moștenit via cultura colectivistă din care ne tragem și reticența noastră la comunitate, atunci am putea zice că e șah mat.
„Ceea ce trebuie remarcat ca indicator cultural stabil şi puternic pentru români – aş numi-o caracteristică funciară – este neîncrederea în oameni, atât în cei cunoscuţi, cât şi în cei necunoscuţi, cu excepţia familiei/rudelor. (…) Într-adevăr, de-a lungul istoriei românii nu au excelat în dezvoltarea comunităţilor (ca şaşii, spre exemplu), ci în focalizarea pe familie, comunităţile locale vechi româneşti (obştile săteşti) fiind mai mult un spaţiu public pentru o sumă de familii forţate să trăiască împreună şi aflate adesea în competiţie.”
Într-o comunitate, indiferent că este online, offline sau hybrid, forța gesturilor mici bate orice strategie de community building, orice community canvas, orice framework.
Personal = firesc
Așa cum spuneam mai sus, trăim prea mult în capul nostru și injectăm constant doze de abstract. Când vine vorba despre comunități, a fi personal poate lua multe forme în funcție de o serie de factori (îi menționez pe cei mai importanți mai jos) și de resurse interne (cât suntem noi dispuși să oferim, în ce moment din viață ne aflăm, ce ne luăm din asta).
👉 Valorile și cultura care stau la baza comunității pe care o păstorești cântăresc extrem de mult. Ele îți vor da idei despre cum să gravitezi o serie de acțiuni care să fie în armonie cu tine și cu cine ești.
👉 Profilul membrului dictează în ce mod este potrivit și oportun să depășești bariera pur tranzacțională și să te apropii un pic mai mult. Nu toate gesturile vor produce același ecou.
👉 Punctul de evoluție în care te afli în rol de community builder va dicta ce poți și ești dispus să faci. Nu este necesar să implementezi mereu acțiuni care să arate că îți pasă, nici nu ar fi sănătos.
Uitându-mă în trecutul meu de community builder pentru industriile creative, conștientizez că nu am ales jocul strategic (în sensul înțeles astăzi de oamenii din breaslă) în maniera în care am construit relații sau în comportamentele pe care le-am manifestat de-a lungul anilor. Dimpotrivă, am făcut ce am simțit că este oportun pentru mine, pentru comunitate și pentru ce ne propunem să obținem împreună. Uneori mi-a ieșit mai bine, alteori nu.
Intenții care m-au ajutat să am relații sănătoase și sustenabile cu membrii comunității.
La 1 an de Creativ înainte de cafea am făcut niște broșe de ceramică (sub formă de cafea) pentru membrii care au venit la aproape toate edițiile și am afișat fotografiile lor pe unul dintre pereții unde avea loc evenimentul.
De curând, am extins felul în care prezint echipa și colaboratorii pe site-ul oficial pentru că mi se pare important să arăt că este vorba de un efort colectiv și fiecare contribuție contează.
Stau la intrare la fiecare ediție ca să întâmpin oamenii, să le reamintesc regulile casei și, în general, să îi ajut să mă perceapă și ca pe o gazdă, nu doar un intervievator.
Cartolinele de feedback sunt gândite în aliniere cu promisiunea noastră în jurul conversațiilor autentice și profunde, așa că invităm la scris mesaje lungi, pe îndelete.
Mail-urile pe care le trimit cu câteva zile înainte depășesc nevoia pur informativă, dar importantă, de a ști locul, ora, agenda și introduc o bucățică din universul invitatului și de ce povestea lui este relevantă pentru comunitate.
Pe lângă asta, sunt sutele de conexiuni pe care le fac în interiorul comunității creative din Iași, ajutorul pe care îl ofer via abilitățile și cunoștințele pe care le am, recomandările necontenite, resursele, etc., etc., etc.
Fac astfel de gesturi care micșorează distanțe nu pentru că urmez o strategie de community building, ci pentru că este o formă firească de contribuție, care mi se potrivește. Și cred că ne lipsește firescul ăsta mai mult decât orice altceva.
În partea ta de lume, poate a fi personal înseamnă să îți iei timp să stai de vorbă 1:1 cu câțiva membri, poate presupune să trimiți un mesaj de încurajare sau poate este o pauză de care ai nevoie ca să ai mai multă grijă de tine.
Toți avem nevoie de un combustibil care să țină relațiile din comunitate în mișcare și în echilibru.
Dacă te gândești că ești subdimensionat ca să poți să îți permiți luxul ăsta, te încurajez să privești neajunsul ca pe oportunitate și un avantaj competitiv extrem de valoros.
"Tim Cook doesn't send you a hand-written note after you buy a laptop. He can't. But you can. That's one advantage of being small: you can provide a level of service no big company can. (...) You can and should give an insanely great experience with an early, incomplete, buggy product if you make up the difference with attentiveness. The first thing you build is never quite right."
Cu lipici,
—Oana
P.S. Ilustrație de Ilinca Roman ✨
💌 Dacă ai colegi, prieteni, vecini sau oameni din familie care crezi că ar lua ceva util din ce scriu aici, te rog spune-le să se înscrie la newsletter. Nu fac spam sau zgomot inutil. Nada, niente, nimic. Mulțumesc!