Ideile în comunitate vin (și) din căutări personale
Proiectele pe care le-am scos în lume în comunitatea creativă au venit dintr-o zonă de explorare și curiozitate. La fel va fi și de data asta.
Hey!
Ediția asta este un experiment. Este diferită față de conținutul cu care te-am obișnuit până acum - long-form & interviuri. Este un eseu personal despre transformări, întrebări, dans înainte-și-înapoi. Este și o ocazie în care îmi reamintesc că obsesia preocuparea mea rămâne în universul comunităților, iar instrumentul cu care operez sunt poveștile.
Vă mulțumesc celor care v-ați alăturat de curând și sper să vă tenteze și un astfel de format. Voi continua să explorez în funcție de ce descopăr și învăț pe parcursul călătoriei care nu are un finish line concret. Cele 40+ de newslettere publicate în aproape doi ani rămân la îndemâna oricui, așa că poți da o raită când poftești.
Întâlniri din care învăț
Mi-am încheiat vacanța cu o vizită în ex-redacția DOR, la Cristi Lupșa și Carla Lunguți. Am împărtășit pe unde gravitează fiecare dintre noi, ce ne stârnește în perioada asta și cum ar arăta un încotro comun. Vag, dar cu o fundație promițătoare, bazată pe valori comune și, mai ales, pe experiențele care ne-au modelat. Mult.
În drum spre Iași, mă tot gândeam cum mă simt cu ce se întâmplă în viața comunității creative de aici și mi-am dat seama că tolerez mai bine disconfortul și incertitudinile. Poate pentru că m-am călit, poate pentru că sunt într-un punct bun al vieții, poate pentru că ceva din conversația de 4+ ore cu Cristi și Carla mi-a dat un soi de orizont, m-a stârnit la visare.
Nu am primit și nu am făcut promisiuni, nu ne-am aventurat în speranțe deșarte, ci doar am creionat o perspectivă posibilă. Iar asta este, momentan, suficient. E ce am nevoie astăzi.
Simt că nu-i întâmplător că ne-am revăzut în momentul ăsta. Că devenirile noastre, deși trăite individual, se intersectează nu în evenimente per se, ci în învățăminte. Și că din locul ăla de onestitate crudă și dorință de a mișca paiul mai departe de propriul interes, ceva va ieși. Nu știu cum arată până la capăt, prefer să rămân curioasă. Și, mai ales, să stau în procesul ăsta de căutare. Îl consider un privilegiu și o ocazie de creștere pe care nu vreau să o ratez.
În jurul meu, pre mulți aleargă după următorul like, următorul view, următoarea jucărie care oferă un entertainment slab, perisabil, fără efect. Cred că doar din săpături personale și profunde poate ieși ceva cu adevărat valoros, care să producă un fel de schimbare la care mulți tânjim, dar puțini suntem dispuși să o producem.
🚨 Spoiler alert: vine cu al naibii de mult disconfort la pachet.
Mic, dar la intersecția dintre discipline
În continuare, pariul meu rămâne același: avem nevoie de comunități locale, de comunități mici, dar bine închegate, de un împreună construit în proximitate. Zic asta nu dintr-un romantism și patriotism local, ci pentru că ultimii ani ne-au readus acasă.
Am început să punem sub lupa de la microscop ce se întâmplă mai aproape de glie, ce ne încurcă, ce poate fi îmbunătățit, ce ne alimentează și ne dă combustibil să continuăm.
Mic poate însemna mare în impact.
Mic poate însemna mai multă energie.
Mic poate însemna schimbare profundă.
Mic poate însemna un bulgăre în formare.
Mic poate însemna varietate de perspective.
Mic poate însemna flexibilitate și viteză în acțiune.
Mic poate însemna suficient cât să aibă sens pentru tine.
Mic poate însemna mai multă apartenență și mai puțină singurătate.
Dintre toate conversațiile pe care le-am avut în timp ce am călătorit, mi-am dat seama că puțini oameni îmbrățișează diferențele (de orice fel), dar că sunt o norocoasă să îi am lângă mine pe cei de la care am cel mai mult de învățat. Pentru ei, diferit înseamnă provocator, interesant, aventuros, ambițios, inovativ. Cu ei vreau să fac treabă în comunitate, în orice formă ar fi.
Cum aduni oameni diferiți care să vorbească despre un subiect la care se uită atât de contrastant? Și, mai ales, cum treci de la vorbe la acțiune?
Răspunsul nu vine dintr-o singură portavoce și miza constă în cum formezi un cadru sigur în care fiecare își aduce contribuția. Și face asta pentru binele comun, nu pentru egoul personal.
Astăzi, prefer să îmi suflec mânecile pentru un puzzle complicat, care mă pune la treabă în feluri pe care nici nu pot să mi le imaginez, decât să joc Jenga.
Învățare pentru schimbare
Nu mi-am dat un deadline referitor la reîntoarcerea în arena comunitară. Ar fi și absurd să fac asta. Într-un fel, nu am plecat, ci doar am schimbat pălăria: din creator în observator. Și oho, ce bine mi-a prins! 🤭
Ce simt e că I am getting there, iar there înseamnă un capăt de ață pe care încep să îl rostogolesc alături de cei pe care îi vreau în arena asta. Am o motivație foarte clară în jurul de ce-ului și o încăpățânare pe măsură pe marginea căruia am tot croșetat ce-ul. La nivel de cum îmi las spațiu să mai explorez, dar știu că am să o fac din plin și în tranșee, nu doar cu foaia și pixul, în confortul de acasă.
Cuvântul-cheie este învățare și are o dublă motivație. Pe de o parte, vreau să apăs pedala asta și să îmi netezesc o serie de skill-uri, dar și să capăt altele noi. Pe de altă parte, nivelul a ceea ce se produce în Iași la nivelul comunității creative arată că e timpul să depășim etapa de fun.
Până la urmă, outcome-ul local, ce vedem pe stradă, în cafenele, în muzee, în parcuri, la evenimente de tot felul sau în spațiul digital, oricum ar arăta el, grăiește de la sine.
Îmi doresc să împachetez învățarea într-un instrument care duce la rezolvarea de probleme mai alambicate, în ceva ce depășește efemeritatea unei instalații, a unui pretext de divertisment și de rupt feed-ul cu 5361 de poze pe Instagram.
Cum îmi spunea Maria de la ad hoc, un birou de arhitectură care e vârf de lance pentru mine, într-un parc umbros din București - “Oana, e drăguț că se întâmplă asta, dar nu rezolvă o problemă reală. Oamenii ăia tot nu au acces în spațiul public.“
🫶 Proiectul-pilot Perimetru de Solidaritate vorbește de la sine despre discursul critic al Mariei și este, de departe, un model de bune practici care merită susținut și de la care chiar avem de învățat. Apropo, tocmai a fost premiat la Gala Premiilor Participării Publice, ediția a XIII-a. Woohoo!
Ce îmi dă zvâc și apetit este o formă de învățare și explorare care ne apropie de soluții mai sustenabile, la o formă de materialitate care rezistă în timp, la ceva-uri care rămân și nu dispar la câteva zile distanță.
Prima persoană care mi-a dat un mesaj după ce am publicat articolul prin are am încheiat proiectul Creativ înainte de cafea (acum un an) a fost Cristi. El mi-a validat emoțiile pe care le simțeam și mi-a amintit că nu ne-am propus să fim mesianici în eforturile noastre. Și asta-i okay. E chiar sănătos.
La fel ca în toate demersurile comunitare pe care le-am scos în lume în peste 10 ani, îmi doresc să continui să rămân true to myself and my values. Iar asta înseamnă, înainte de toate, că nu joc jocul numerelor, ci al impactului. Mai mult, este despre cea mai bună muncă de care sunt capabilă astăzi, pe care o scot out there fără să atașez vreo urmă de ego sau de pretenție că schimb lumea. Ci doar fac ce știu eu mai bine, iar asta este, în sine, un fel de a face bine.
În anul 2014, după ediția aniversară de 3 ani Creative Coffee, Cristi mi-a scris o scrisoare pe o foaie de agendă cu linii. A folosit un pix cu pastă roz (nu mă întreba de ce) și îmi spunea că i-am dat curaj într-o perioadă în care lucrurile erau complicate rău de tot. O port în portofel de atunci.
Astăzi, ne-am întâlnit într-un moment în care ne cam știm. Nu pentru că vorbim des, ci pentru că experiențele prin care am trecut amândoi în ultimii ani ne-au modelat în feluri similare. Foaia roz și punctul în care suntem îmi dă speranță că ne putem așeza în jurul mesei ca să facem treabă.
Cu lipici,
—Oana
🍯 Resurse lipicioase
Julia Louis-Dreyfus sau Elaine pentru cei care s-au uitat la Seinfeld (e cineva care nu a făcut-o?) are un podcast - Wiser Than Me - în care vorbește cu femeie mai în vârstă (70+) despre experiențe de viață, procesul de îmbătrânire și ce avem de învățat de la cei care au niște decade în fața noastră. Episodul cu Jane Fonda e printre preferatele mele.
Femeile de Marți este o comunitate despre care am aflat via gașca mea de colegi de la Pixieset și pe care m-aș bucura să o descoperi și tu. E despre valori împărtășite, ritualuri, slow living, cafea și alte bunătăți.
Sari Azout are o viziune despre Internet, economie creativă și echilibru în lumea digitală pe care o apreciez și cu care rezonez. A scris un articol despre cum viitorul search-ului online este boutique. La fel se întâmplă și în lumea comunităților, unde focusul este pe ce putem face local.