Conversație cu lipici cu Sabina Mihăilescu, ÎntreVecini
Despre comunitățile de la bloc și cum putem avea o relație mai bună cu vecinii.
Am aflat despre ÎntreVecini, un ONG care își propune să coaguleze comunitățile de la bloc via Cristi Lupșa. Mi-a trimis pe WhatsApp un video despre o întâlnire în care mai mulți vecini s-au adunat să petreacă timp împreună. La momentul respectiv, echipa construia o bază de date cu inițiative similare.
Mi-a amintit de copilăria petrecută la Fălticeni, când astfel de reuniuni erau la ordinea zilei, chiar dacă într-o formă mai restrânsă — vecini care puneau murăturile împreună, frământau aluatul pentru cozonaci și îi coceau într-o singură casă sau își împărtășeau poveștile de peste zi pe banca din fața blocului.
Acum câteva săptămâni le-am scris un mail ca să îi întreb dacă sunt deschiși să le iau un interviu pentru acest newsletter. Te-ai prins deja că au acceptat invitația. Ce nu știi este că răspunsurile îi aparțin Sabinei Mihăilescu, Co-fondator & General Manager. Așa am aflat că Lipici în comunitate le este camarad de nădejde în aventura asta, yaaay! ❤️
Sunteți vecini și în viața reală sau doar o gașcă de prieteni?
Nu suntem vecini, deși ne-ar plăcea, haha! Prieteni, cu siguranță. Unii mai vechi, alții pe care abia i-am întâlnit. Sunt persoane care au fost în același liceu și nu s-au mai văzut de 10-12 ani și s-au reîntâlnit prin intermediul ÎntreVecini. Sau persoane care au lucrat în alte contexte împreună.
Eu sunt una din persoanele cu liceul, alături de responsabila noastră de comunicare, Luana, și cea de Policy & Government Affairs, Eliza. Sperăm ca, în curând, să fim vecini măcar de birou. Mi-ar plăcea, totuși, să stau într-un bloc cu echipa asta. Am rupe. Am fi cea mai tare asociație de proprietari pe care a văzut-o lumea asta.
Ce v-a motivat să scoateți ÎntreVecini în lume în 2023, după pandemie și un război două războaie in-progress?
Povestea este un pic mai lungă și începe în 2019, într-o altă organizație (Global Shapers Bucharest Hub), cu un grant primit de la Climate Reality pentru proiectul pilot. Pentru că a venit pandemia, războiul și am trecut printr-o criză energetică, iar oamenii s-au izolat din ce în ce mai tare, am pus un pic pe pauză implementarea proiectului pilot. În același timp, am realizat că ăsta e un moment propice pentru a reconecta vecinii.
Deși proiectul pilot a fost finalizat în iunie 2023, ÎntreVecini e cumva “4 years in the making”, timp în care am avut ocazia să înțelegem cum putem contribui să refacem țesătura comunitară.
Creăm contextul ca vecinii să vorbească între ei, să stea la aceeași masă și să își dea seama că, în definitiv, oricât de diferiți ar fi, sunt legați măcar de un lucru comun foarte important: dorința de a le fi bine în locul în care trăiesc.
Voi chiar suntem a community-led organization: cât e de mare echipa și cum funcționați?
Momentan suntem 17 oameni, dar până la sfârșitul lunii octombrie vom fi 20. Funcțional, există toate departamentele care apar natural într-o organizație: comunicare, parteneriate, resurse umane, project management etc., însă o parte esențială din povestea ÎntreVecini este reprezentată de cataliștii (catalizatorii de comunitate).
Acești oameni au în grijă o comunitate din cele onboarded și se asigură că are tot ce îi trebuie pentru evenimente. Cataliștii sunt un grup care crește pe măsură ce vin comunități noi. În 2024, ne așteptam să fie în jur de 50. 😊
Structural, există un grup core de 6 oameni, responsabil de strategie și care se asigură că toți ceilalți sunt accountable, dar nu avem o echipă de management per se. Încercam să fim cât mai flat, fără procese greoaie și structuri ierarhice complicate.
Dacă vii în această echipă în care (mai mult sau mai puțin) poți să faci ce vrei tu și n-ai fost obișnuit cu asta, o să ți se pară un haos primordial.
Învățăm cum să navigăm și să le dăm oamenilor care vin ÎntreVecini suficientă direcție încât să nu se simtă copleșiți, dar și suficientă libertate încât să simtă că felul în care fac lucrurile este al lor și nu impus de cineva.
Care sunt principalele activități ca să coagulați comunitățile pe care le construiți?
Ajutăm comunitățile să își definească singure nevoile și dorințele. Noi nu impunem nimic și nici nu dăm soluții de-a gata. Prin workshopuri și cu ajutorul cataliștilor, comunitățile își mapează propriile nevoi, dezbat posibilele soluții și iau decizia finală. Noi încercăm să sprijinim întreg procesul și intervenim doar punctual.
Scopul nu este ca noi să coagulăm, ci noi să intermediem coagularea.
Am ales varianta asta pentru că, în viziunea noastră, ca o activitate să aibă sens, persoanele trebuie să contribuie la procesul decizional. Comunitățile ÎntreVecini au ajuns să organizeze de la seri de film și mese comune la grădinărit (grădini urbane în curtea blocului cu prima recoltă de roșii sau organizarea curții), spații pentru compost, ateliere despre sustenabilitate, participări la târguri ale cartierului etc.
Cum au ajuns panourile foto-voltaice să fie lipiciul acestui proiect?
Am pornit din perspectiva energiei verzi la bloc. În 2019, erau foarte mulți prosumatori (producători și consumatori de energie) casnici și zero prosumatori asociații de proprietari, așa că ne-am gândit că trebuie să arătăm un exemplu de bune practici de producere a energiei la bloc.
În decembrie 2022, am fost printre primele 3 blocuri prosumatoare din România – 4 ani în care nu s-au mișcat multe în zona aceasta, deși, dincolo de bucata de sustenabilitate, există un beneficiu imediat pentru asociație (facturi mai scăzute la întreținere).
Blocurile sunt, oricum, o resursă insuficient utilizată când vine vorba de sustenabilitate.
Dincolo de capacitatea de a-și produce energia, grădinile de bloc pot fi adevărate oaze urbane, întregi comunități se pot coagula în jurul târgurilor circulare (eu îți dau o cratiță pe care n-o mai folosesc, tu îmi dai zacuscă).
De ce are nevoie o comunitate ÎntreVecini ca să funcționeze sănătos? Aveți a good story to tell sau e prea devreme?
Avem un model dezvoltat de-a lungul acestor ani, pe care îl testam cu noile comunități care intră în program.
Exista 4 piloni care asigură sustenabilitatea unor comunități: hope (să aibă contact cu povești de succes/exemple de bune practici care se pot aplica și la ei), resources (să aibă la îndemână resursele de care au nevoie ca să producă schimbare (prin cataliști), skills (să își dezvolte diverse abilități prin traininguri, să observe că evoluează – prin activități) și tribe (să existe momente de coagulare în care se conectează în mod autentic).
Trebuie să mai validam acest model cu noile comunități, însă cred că, momentan, este puțin timpuriu să zicem că e o rețetă câștigătoare sau că funcționează în 100% din cazuri.
Într-o lume în care mulți chiriași nu ajung să capete rădăcini, iar proprietarii au încăpățânările lor, oare mai e posibil să vorbim despre comunități la bloc?
Orice e posibil cât timp există un cadru. Oamenii vin și pleacă și poate nu se atașează de un loc așa cum s-ar atașa cineva care locuiește acolo de 20 de ani. Poate un chiriaș nu vrea să investească financiar într-un spațiu pe care știe că îl va părăsi în curând. Dar e o treabă simpatică aici. Cu două direcții.
Orice am spune, spațiul în care locuim ne influențează mult. E un proces de co-creație: modelăm un loc și simultan și locul ne modelează pe noi.
Oricât ai locui undeva, să zicem un an, doi, trei, spațiul prin care treci până la apartamentul tău contează. Scara blocului, curtea blocului, afacerile locale din cartier, vecinii cu care te întâlnești pe drum etc.
Nu putem generaliza și spune că toată lumea vrea să contribuie cu ceva la crearea unor spații comune mai accesibile, incluzive, pline de viață, în mare hai să-l numim bine colectiv, dar sunt suficienți care își doresc asta. Fie chiar din poziția de chiriaș. Problema e în blocurile în care multe apartamente sunt Airbnb-uri. Dar asta e altă poveste
Apoi e vorba de comunitățile deja formate. Dacă se coagulează o comunitate într-un bloc, chiar dacă parte dintre locatari pleacă, comunitatea rămâne și e deschisă să primească noi membri în funcție de cine va fi noul chiriaș. Iar fostul chiriaș se poate muta într-un bloc în care o altă comunitate e deja formată. Va exista mereu un nucleu format din oamenii care locuiesc permanent acolo, dar asta nu înseamnă că veneticii nu sunt bine primiți.
Ce pierdem prin faptul că nu ne mai cunoaștem vecinii, ba chiar ne este frică de ei și ne baricadăm în case?
Pierdem contactul cu oameni care nu sunt din „bula” noastră. De obicei ne alegem prietenii și persoanele cu care ne petrecem timpul în funcție de valori, obiective, scopuri comune. În cazul vecinilor, alături de care stăm cel mai mult, lucrurile nu stau așa. Nu prea îți alegi vecinii.
Prin urmare, vecinătatea ne învață o lecție foarte importantă despre acceptanță și empatie. Poate chiar de ieșit din zona de confort.
Cel mai simplu este să te baricadezi în casă. Ne uităm pe vizor când nu sunt alți vecini pe palier atunci când vrem să ieșim, evităm pe cât putem să luăm liftul cu altcineva etc. Clar nu putem avea o relație bună cu toți vecinii. Dar locuitorii unui bloc creează un microcosmos cu reguli și norme proprii, cu moduri de interacțiune diferite.
Și clar depinde de la persoană la persoană. Pentru unii, neinteracționatul cu nimeni adaugă multe puncte la calitatea locuirii. Și cred că asta e frumusețea trăitului la bloc. Noi nu vrem să obligăm pe toată lumea să vorbească cu toată lumea crezând într-un ideal al socializării și comunității. Dar vrem să creăm un mediu propice pentru asta.
Calitatea locuirii cred că ar trebui calculată în funcție de capacitatea alegerii. Dacă îmi doresc să fac parte din comunitate, să existe niște pârghii prin care acest lucru să fie posibil. Dacă nu vreau, e ok, nu voi face parte.
În același timp, de fiecare dată când există o problemă în comunitatea de bloc și nu e adresată pentru că nu comunicăm, mai apare un data point în capul cuiva care zice “oamenii ceilalți = nașpa. Felul în care fac alții lucrurile = rău”.
Te poziționezi față de celălalt foarte ostil, ca si cum ar fi un dușman, când omul, de fapt, probabil își vede de treaba lui și habar nu are că te deranjează ceva. Sigur, nu zic ca nu există și vecini rău-intenționați, însa, în majoritatea cazurilor, problemele se rezolvă prin comunicare și cooperare, sau, cel puțin, se ajunge la un consens cu care toată lumea poate trai.
În ce fel am putea trece de la versus la împreună la bloc, chiar și doar pentru niște mize comune, extrem de specifice?
Idealul e ca la un moment dat să ajungi să spui în loc de blocul meu, blocul nostru.
Problema este individualizarea excesivă. Neavând spații publice în care să fim obișnuiți cu grija față de bunuri comune, nefiind încurajați să colaborăm (încă din școală accentul cade pe competiție), frica de celălalt, stereotipurile, prejudecățile și neîncrederea generalizată contribuie în mod negativ la acest împreună la bloc.
Inițiativa noastră poate fi privită la început cu reticență – nu o să funcționeze, vecinul/vecina X sau Y nu o să contribuie niciodată, nimeni din bloc nu vorbește cu nimeni, lumea e prea ocupată pentru asta, vecinii mei nu ar face asta, ne dorim lucruri mult prea diferite ș.a.m.d.
Este nevoie de foarte mult tact, răbdare și de câteva exemple de succes care să arate că se poate. O miză comună e un liant bun – lucrăm împreună pentru un scop comun, tragem cu toții la aceeași căruță.
Chiar dacă e un proces cu multe compromisuri din partea tuturor, acest țel comun are un rol catalizator imens. E foarte greu altfel să pui mulți oameni laolaltă, poate oameni care nu au vorbit niciodată înainte, și să spui gata, acum voi sunteți o comunitate. Prin obiective asumate colectiv, lucrurile stau altfel.
Cât de mult depinde calitatea vieții de calitatea locuirii și de senzația de apartenență, pe care am cam rătăcit-o?
Calitatea locuirii este esențială. Din păcate, locuirea este un subiect sensibil pentru că sunt atât de multe persoane care trăiesc în condiții extrem de precare și nu există nicio plasă de siguranță a statului.
Locuința e sanctuarul tău, locul unde te duci să te relaxezi, să fii așa cum îți este bine. Or, dacă există ceva care perturba acest echilibru, pentru tine, practic, nu mai există niciun loc pe lumea asta unde sa ai parte de pace – greu de estimat în mod corect impactul negativ pe care îl are asta asupra fericirii cuiva.
Mai este și partea de comunitate – suntem animale sociale și avem nevoie de conexiune umană, avem nevoie să simțim că suntem parte din ceva dincolo de noi. Dacă nu avem acest sentiment de apartenență e ca si cum am fi singuri pe lume.
În final, ce vă dă zvâc și vă alimentează visarea să continuați în fiecare zi, iar în 2030 să ajungeți la 1 milion de români implicați în proiecte la bloc?
Bucuria din ochii oamenilor cu care vorbim după ce comunitatea lor s-a coagulat cât de cât. Speranța că fiecare efort, al nostru, al altor organizații, al societății civile, nu este în van și că lucrurile se pot schimba către o calitate a locuirii mai bună.
Toți cei care fac parte din ÎntreVecini sunt oameni cu o energie fantastică și cu o grijă imensă față de ceilalți. Fiecare dintre noi muncim și în alte părți sau pentru alte cauze – este esențial pentru „zvâc” să nu îți pierzi încrederea.
Faptul că ai curaj să spui mereu ce e și ce nu e pentru tine, ce ai crezut că poți să faci și de fapt nu mai poți, ce îți dorești, pe ce stil de lucru te pliezi cel mai bine etc. este extrem de important. Te responsabilizează. Și mai e ceva. Nu simți niciodată că lucrezi pentru altcineva. În cadrul ÎntreVecini se derulează multe mini-proiecte individuale simultan. Și asta te face să rămâi mereu angrenat.
Ne mai întreabă lumea “nu e prea greu ce v-ați ales să faceți?”
Ce-i ușor pe lumea asta? E greu și să nu poți dormi pentru că bateria de la duș a vecinului te ține treaz și n-ai curaj să îi zici. E greu și să n-ai cui să ceri de mâncare dacă îți rupi piciorul și nu te mai poți mișca. E greu și să n-ai cu cine să îți lași copiii 2 ore.
Trebuie să alegi greul cu care vrei să trăiești. Eu, dacă tot mi-e greu, vreau ca greul pe care îl resimt să ducă la fericire, nu la frustrare.
E și efectul bulgărelui de zăpadă – cu fiecare om care are curaj să vorbească cu vecinii, care face activități sustenabile în cartier, care e mai informat și mai responsabil din punct de vedere civic se crează o mișcare. La un moment dat, o să aibă efecte pozitive mult dincolo de indivizii implicați în ea. Asta e lumea în care vreau să trăiesc.
Sper că această conversație să îți dea apetit să aduci proiectul ÎntreVecini la tine acasă și să faci saltul la un joc multi-player. Dacă preferi să începi pe cont propriu, data viitoare când faci o prăjitură bate în ușa celui de lângă tine și du-i o felie. Sau pregătește o ceașcă în plus de cafea și mergi la domnul de peste drum, în apartamentul căruia vezi pentru că nu are bani de perdele sau draperii. Cel mai probabil nici de cafea (note to self).
Cu lipici,
—Oana
P.S. Desen de Dan Perjovschi ✨