Conversație cu lipici cu Daniel Popescu
Conversație cu lipici cu Daniel Popescu
Despre comunitatea de la bloc, calitatea locuirii și cum arată apartenența în locul cu pricina.
Hey!
Bun venit celor care s-au alăturat de curând! 🤗
Mă gândesc că nu sunt singura care și-a încetinit ritmul în perioada asta și că e ceva firesc în alegera unui tempo diferit în zilele cu temperaturi ridicate sau doar mai leneșe. Mă bucur că trimit acest newsletter o dată la două săptămâni și nu mai des. E deja multă informație, de toate felurile, și evit să contribui și eu la zgomot.
🔖 Notiță
Nu e prima oară când spun că folosim aproape obsesiv cuvântul comunitate. Ce-i drept, e momentul ideal să apară pe toate gardurile, digitale și non-digitale. După o pandemie care încă mai bântuie, o semi-trezire din iluzia că dacă suntem conectați online înseamnă că împărtășim valori și interese comune și un trend de care fiecare se agață cum poate, conceptul de comunitate începe să însemne totul și nimic deopotrivă.
Intenția mea este să pun carne pe oase, să ofer context în jurul ideilor pe care le prezint, să arăt perspective multifațetate, să scot la lumină câte feluri de comunități există și cum, în varietatea asta spectaculoasă, sunt legate de aceleași forțe invizibile.
Cu acest gând l-am contactat pe Daniel Popescu, jurnalist cu peste 15 ani de experiență, omul din spatele newsletterului Patru Pereți și una dintre persoanele care m-a confundat cu Oana (Maria) Filip de la DOR. De fapt, așa am ajuns să aflu despre el și munca pe care o face. Mi-a scris să îmi mulțumească pentru faptul că l-am menționat în Concentrat, însă i-am spus că altcineva trebuie să primească aprecierile, nu eu.
Ceva din felul în care scrie m-a îndemnat să îi propun să avem o conversație cu lipici despre comunitatea de la bloc, calitatea locuirii și alte asemenea. Să aveți poftă!
Cine ești înăuntru și în afara celor Patru Pereți?
Sunt omul care centrează și dă cu capul la Patru Pereți, un newsletter săptămânal despre piața imobiliară și nu numai. De la cumpărat și configurat domeniul până la grupajul de știri sau de la selecția subiectului principal până la recitirea întregului newsletter înainte să-l programez.
În afara celor Patru Pereți sunt jurnalist freelancer de prin 2006, deși nu am niciun fel de studii de specialitate în domeniu. Cred că mi se trage din școala generală, când scriam un soi de nuvele cu titlul “Prietenie” în care personajele principale erau colegii de clasă. Nuvele prin care încercam să impresionez anumite colege, desigur.
Am scris despre Formula 1, mașini, tehnologie sau economie, iar acum sunt într-o etapă în care ador să scriu texte mai complexe. Și scriu în special povești despre mașini și analize despre industria auto pentru Autocritica și revistele 4x4 Wheels și Eco Wheels. N-am renunțat însă la principiul “scurt și la obiect”, pentru că mă găsești și pe Cronica cu cronici săptămânale despre turism, divertisment și spațiul cosmic.
Cum ai ajuns să dai la apă newsletterul de pe Substack?
Îmi place să citesc știri și analize legate, într-un fel sau altul, de piața imobiliară, iar agregatorul Feedly îmi este de mare ajutor în privința asta. Problema este că astfel de articole apar de regulă pe site-urile economice care publică zeci sau sute de știri zilnic, iar asta înseamnă că uneori analize cu adevărat interesante se “pierd” printre multe alte știri mai puțin relevalente.
În plus, în multe știri despre piața imobiliară lipsește contextul și, mai ales, răspunsul la o întrebare simplă: de ce ar trebui să mă intereseze știrea asta pe mine?
Cu Patru Pereți încerc să aduc un pic de context știrilor despre piața imobiliară. Mi-am dat seama că nu există un site dedicat acestui vast domeniu, care să filtreze exact informațiile care mă interesau pe mine, așa că am decis să încerc să rezolv chiar eu problema printr-un proiect editorial propriu.
Ca să fiu corect până la capăt, există câteva site-uri și publicații dedicate exclusiv pieței imobiliare. Din păcate, în marea majoritate a cazurilor aceste site-uri publică comunicate de presă de la dezvoltatori imobiliari fără niciun input personal din partea jurnaliștilor. Ceea ce înseamnă că cititorii află doar punctul de vedere al dezvoltatorilor imobiliari, unul subiectiv, legat strict de interesele lor de afaceri.
Patru Pereți e departe de a fi newsletter-ul perfect de imobiliare. De fapt, dacă privesc un pic în urmă, este un newsletter aflat într-o continuă dezvoltare și care caută încă cea mai bună formă de prezentare.
O dovadă în acest sens este că în ultima perioadă am scris multe povești despre istoria anumitor clădiri istorice, dar și despre istoria unor arene sportive. Pentru că, într-un fel sau altul, chiar și un stadion are pereți. Mai mult sau mai puțin figurativ.
De unde vine interesul tău pentru locuințe și calitatea vieții la bloc?
Dacă excludem extravaganțe precum o călătorie privată pe Stația Spațială Internațională, casa este cel mai scump lucru pe care îl poți cumpăra în viața asta. Sau cel mai scump lucru pentru care plătești chirie.
Indiferent că ești proprietar sau chiriaș, cred că este esențial să-ți pese de modul în care trăiești într-o locuință, pentru că până la urmă aici ne petrecem diminețile, serile și nopțile.
Și chiar zilele, dacă jobul îți permite să lucrezi remote. Și aici, mulți dintre noi ignoră calitatea vieții de acasă, poate și în ideea că “acasă dorm, viața o trăiesc în oraș”.
Cum și-au pus amprenta cei 24 de ani de când trăiești la bloc?
Locuiesc în același bloc de 24 de ani și, dacă ar trebui să aleg un singur cuvânt care să definească “aventura” asta, cuvântul respectiv ar fi comoditate. Pentru că nu trebuie să-mi bat niciodată capul cu sosirea mașinii de la Urban care colectează deșeurile menajere, cu întreținerea spațiilor verzi din jurul blocului - teoretic, se ocupă primăria - cu lucrările de întreținere la fațada locuinței - practic, n-am făcut nimic în procesul de reabilitare termică - și nici nu am de întreținut o centrală termică: dau drumul la robinet și curge apă caldă - dacă nu s-a spart din nou vreo țeavă de la CMTEB, desigur.
Și sunt conștient că am devenit atât de comod din perspectiva asta încât probabil că mi-ar fi greu să mă adaptez la viața la casă. Prietenii care s-au mutat între timp la casă îmi povestesc că tot timpul găsești ceva de făcut când locuiești “pe pământ”, fie că trebuie să îngrijești gazonul sau să repari gardul deteriorat de vreo furtună. Sau pur și simplu degradat de timp. N-am nici cea mai mică idee când au timp oamenii să se ocupe de astfel de lucruri aparent mărunte.
Ce a ajuns să însemne cuvântul comunitate în locurile în care trăim?
Conceptul de comunitate s-a schimbat radical în ultimii ani datorită internetului. Când eram copil, comunitate însemna gașca de copii care locuiau în zona mea, cu care mă întâlneam zilnic la școală și cu care după-amiază ieșeam să jucăm fotbal în curtea școlii. Singurul dispozitiv de comunicare la distanță pe vremea aia era telefonul fix. Ceva mai târziu a apărut pager-ul.
În prezent, internetul ne permite să formăm comunități cu oameni care au aceleași pasiuni sau idealuri ca noi, indiferent că oamenii ăștia locuiesc pe scara noastră sau pe un alt continent.
Inevitabil, asta a condus treptat la diluarea comunităților locale, pentru că suntem concepuți să avem relații apropiate cu un număr limitat de oameni.
În ce fel crezi că ne afectează deconectarea de la vecini (de etaj, de scară, de bloc, chiar de cartier)?
Deconectarea de la vecini nu este neapărat un lucru rău, pentru că până la urmă dacă ai încă 5 apartamente pe etaj nu înseamnă că ai automat multe lucruri în comun cu oamenii care locuiesc acolo. Pe de altă parte, ocazional te poți confrunta cu probleme pe care nu știi cum să le rezolvi pentru că nu-ți cunoști vecinii.
Acum mulți ani, vecina de deasupra mi-a inundat camera de zi. Primul instinct a fost să pun mâna pe telefon să o sun, dar mi-am dat seama că nu am numărul ei de telefon. Am sunat în zadar la ușa apartamentului, pentru că vecina nu era acasă, și apoi am avut nevoie de câteva minute bune să-mi aduc aminte cine are cheia de la subsol pentru a opri apa pe coloana respectivă a blocului. Și tot așa, cu sunat la ușa apartamentului.
Practic, o conectare minimală cu vecinii, adică un schimb de date de contact, m-ar fi ajutat să câștig timp, să opresc mai repede apa de pe coloană, pentru a limita pagubele inundației.
Cum arată apartenența într-un bloc de 8 etaje, cu câte 4 apartamente pe nivel, în care stau proprietari, chiriași, turiști?
În cazul meu lucrurile nu sunt chiar atât de variate din punct de vedere al locatarilor, pentru că blocul “meu” este locuit în mare parte de seniori, care au primit apartamente aici în anii ‘70, pe vremea când aveau 20-30 de ani.
Sigur, unii dintre ei au plecat între timp într-un fel sau altul și au apărut și proprietari și chiriași mai tineri, însă adevărul este că nu am avut niciodată curiozitatea să leg o prietenie cu ei. Și posibil să existe și turiști care închiriază apartamente pentru o noapte-două, dar n-aș putea să-ți spun sigur. Atitudinea asta e cumva reciprocă și se leagă, cred, de conectarea de pe internet cu mulți alți oameni cu interese comune.
Practic, trăim în același bloc, dar ne vedem foarte rar, iar atunci doar ne salutăm și trecem mai departe. O să-mi spui că, teoretic, ar trebui să ne vedem la ședințele periodice de bloc. Da, doar ca la ședințele de bloc se prezintă doar seniorii, care și-au făcut un obicei să se certe ca la ușa cortului pe subiecte care pentru mine sunt lipsite de importanță. Nu, mulțumesc. Și nu, n-avem grup de WhatsApp. Sau cel puțin eu nu știu eu să avem.
Care este relația omului modern cu cei Patru Pereți între care, inevitabil, ajunge să petreacă timp?
Dacă facem o comparație cu pereții între care au trăit și muncit părinții noștri, cred că pentru omul modern principala noutate este că nu mai există o deosebire majoră între funcționalitățile fiecărui tip de clădire.
În locuința proprie sau închiriată, omul modern se hrănește, se odihnește și, eventual, își crește copiii, dar în același timp muncește. În biroul firmei unde ajunge, poate, doar ocazional, muncește, dar are mai nou și diverse metode de petrecere a timpului liber, de la mese de ping pong până la spații de recreere pentru discuții libere cu colegii. Poate o să-mi spui că oamenii n-au ajuns încă să doarmă între pereții de sticlă ai biroului, dar știm cu toții că nu sunt chiar puțini cei care chiar au făcut asta, într-un fel sau altul.
Putem să abordăm însă subiectul ăsta și dintr-un alt punct de vedere: părinții noștri s-au atașat foarte mult de locuințele primite de la stat, pentru că pe vremea lor nu exista altă opțiune de locuire decât casa primită de la autorități. Tocmai de aceea, mulți dintre ei nu concep ideea de a se muta în altă parte nici în zilele noastre.
În același timp, omul modern din România este mult mai flexibil: are nevoie de o locuință unde să doarmă, dar nu se mai simte în niciun caz atât de atașat de niște pereți.
Astăzi este foarte ușor să te muți în altă locuință din oraș sau chiar să te muți cu totul în alt oraș. Cu atât mai mult cu cât omul modern are tendința să nu mai păstreze chiar orice nimic ca pe ceva prețios de care nu vrea să se despartă.
Mulți tineri consideră că procesul ăsta de mutare din floare în floare ca o albinuță este cât se poate de natural, doar pentru că vor sau pentru că simt nevoia să schimbe peisajul dintr-un motiv sau altul. Și chestia asta contribuie masiv la deschiderea unor noi perspective de viață.
De ce ne este atât de dificil să ne unim forțele ca să rezolvăm provocări comune, dar și să acceptăm diferențele?
Probabil că cel mai scurt răspuns la întrebarea asta este că nu mai avem răbdare. Tehnologia ne-a apropiat, dar în mod ironic ne-a și îndepărtat, iar viețile noastre par să se desfășoare pe un 2x sau poate chiar 3x permanent comparativ cu ceea ce trăiau adulții din urmă cu 30-40 de ani. Și, așa cum dacă pui un podcast pe viteza 3x nu mai înțelegi nimic, tot așa nici noi nu pare că mai înțelegem mare lucru din ce se întâmplă în jurul nostru.
Prinși, pe de o parte, între job-ul unde mulți dintre noi prestează ore suplimentare sau unde nici nu mai faci diferența între o zi de miercuri și una de duminică și, pe de altă parte, timpul tot mai scurt pe care îl avem pentru familie și vacanțe, nu mai avem răbdare.
Nu mai avem răbdare să colaborăm pentru a rezolva o problemă comună, indiferent că este ceva legat de administrarea blocului în care locuim sau de proiectul de la muncă pe care trebuia să-l rezolvăm până ieri.
Și cu atât mai puțin avem răbdare să acceptăm diferențele dintre noi și ceilalalti și să înțelegem de ce ei gândesc diferit. Practic, pe același principiu, nu mai avem răbdare să ne facem prieteni. E mai simplu să dai swipe left sau block.
Și, de fapt, cercetările au demonstrat deja că lipsa de răbdare are legătură directă chiar cu swipe-urile pe care le dăm robotic în stories, reel-uri sau Tik Tok-uri. Copiii se obișnuiesc atât de mult cu conținutul scurt, efemer și vizual din social media încât nu mai au răbdare să asculte o lecție plictisitoare în care un profesor povestește doar în cuvinte timp de 50 de minute despre speciile de raci existente pe Pământ. Și cumva cred că asta pățim de fapt și noi, adulții. Va fi interesant să vedem câtă răbdare vor avea actualii copii când vor deveni adulți.
Poate că una dintre puținele excepții de la tot ce am scris mai sus este sportul. Și, de fapt, ăsta este unul dintre motivele pentru care scriu destul de des - poate prea des - despre sport în Patru Pereți.
Sportul are puterea să ne apropie de oameni complet diferiți de noi datorită unei echipe sau unui sportiv. Din păcate, ne apropiem mai mult când echipa sau sportivul au succes, așa cum simțim acum apartenența la o comunitate mare după medaliile de aur cucerite de David Popovici la Budapesta. Știm însă cu toții cât de uniți am rămas după rezultatele recente ale naționalei de fotbal.
Ce îi îndeamnă pe oameni să se gândească tot mai mult la o relocare la sat?
Pandemia a schimbat radical percepția despre locuire. Dacă înainte casa era mai mult locul în care mănânci și dormi, iată că în ultimii doi ani a devenit și locul în care o bună parte dintre noi muncim. În plus, cuplurile care au copii au descoperit că un apartament de bloc este complet ineficient atunci când restricțiile te împiedica să ieși din casă.
Relocarea la sat a venit în primul rând ca reacție la nevoia de mai mult spațiu și de aer. Casele sunt în general mai mari decât un apartament de două-trei camere și îți permit să lucrezi inclusiv în aer liber atunci când vremea o permite. Iar copiii au parte de departe de un mediu mult mai sănătos în care să se joace și să crească. Au nevoie de mișcare, iar curtea casei le permite să facă asta.
Pe de altă parte, cred că relocarea la sat ar fi venit oricum, chiar și în absența pandemiei, doar că ar fi venit mai lent.
Marile orașe sunt din ce în ce mai aglomerate: e bine că se construiesc complexe rezidențiale, dar e rău că, de cele mai multe ori, blocurile sunt atât de înghesuite încât nu ai lumina naturală în casă, nu ai niciun fel de priveliște pe geam, iar mașinile sunt parcate fix lângă geamul locuințelor de la parter.
Complexele rezidențiale de la marginea orașelor vin la rândul lor cu o serie de probleme: drumuri de acces foarte înguste sau care se inundă la prima ploaie, absența completă a locurilor de joacă pentru copii, absența grădinițelor și școlilor și, de multe ori, absența unor magazine de retail de bază.
În tot acest context, apare inevitabil întrebarea: de ce să cumperi un apartament într-un astfel de mediu când poți să plătești aproximativ aceeași sumă de bani pentru o casă la țară, unde teoretic inclusiv poluarea de orice fel este mai mică?
Piața imobiliară actuală stârnește emoții similare filmului Chucky. Cum se vede fenomenul din partea ta de lume?
Dacă întrebi dezvoltatorii imobiliari, răspunsul la unison este că prețurile la locuințe vor crește. Dar, cum sugeram și în partea despre alegerea surselor de informare, este important să nu ne ghidăm după interesele celor de la care vrem să cumpărăm o locuință.
Adevărul este că nimeni nu poate anticipa cu precizie în ce direcție va merge piața imobiliară în următoarele luni sau în următorii ani. Dar, pe baza datelor economice la care avem acces, putem să tragem câteva concluzii.
Inflația anuală a depășit 14%, ceea ce înseamnă că noi toți avem costuri de viață mai mari decât anul trecut. Prin urmare, banii disponibili pentru o rată pentru locuință sunt mai puțini.
În plus, dobânzile la credite sunt în creștere accelerată. În unele cazuri, cei care au deja rate plătesc lunar și cu 50% mai mult decât anul trecut pe vremea asta. Implicit, dobânzile mai mari înseamnă rate mai mari și la creditele noi, ceea ce înseamnă că suma maximă pe care ți-o poate acorda bancă pentru un credit va fi mai mică decât anul trecut, pentru că respectă reglementările despre gradul de îndatorare.
O parte dintre cei interesați să cumpere acum o locuință se vor confrunta cu o dublă problemă: banii rămași după cheltuielile uzuale sunt mai puțini, iar potențiala rată la credit este mai mare. S-ar putea să realizeze că pur și simplu nu-și mai permit să cumpere o locuință.
O concluzie logică este că cererea pentru locuințe va scădea, ceea ce va avea ca efect și o scădere a prețurilor. Asta nu se va vedea imediat în statisticile oficiale, pentru că acum se încheie contracte pentru avansurile plătite cu un an sau doi ani în urmă.
Dezvoltatorii vor replica că undeva la 40% - 60% dintre locuințe se vând cash - adică prin transfer bancar direct, fără credit. Și este adevărat, doar că mulți dintre cei care cumpără cash au obținut banii după o altă vânzare de locuință (de exemplu, au vândut un apartament de 3 camere și se mută la 2 camere). În plus, cei care își permit să cumpere cash din economii sau afaceri se îndreaptă de regulă spre locuințe mai scumpe.
Cu toate aceste lucruri în minte, aș spune că piața imobiliară din România și-a cam atins potențialul pentru actualul ciclu, astfel că anticipez o scădere a prețurilor în special pe segmentele de garsoniere și apartamente de două camere, cele pentru care se și contractează marea majoritate a creditelor. Cât de mare va fi scăderea n-aș putea însă să spun.
Și încă un aspect foarte important: cu foarte puține excepții, cele mai multe studii legate de evoluția prețurilor la locuințele vechi au la bază prețurile solicitate de proprietari pe platformele online. Evident, prețurile solicitate de proprietari sunt întotdeauna mai mari decât prețurile cu care se finalizează tranzacțiile la notar, pentru că mai mereu există negocieri. Lucrurile sunt un pic diferite la locuințele noi, pentru că acolo marja de negociere este mult mai mică.
În final, care crezi că este costul felului în care trăim și simțim astăzi între Patru Pereți?
Chiar dacă ne dăm seama sau nu, pereții între care locuim și muncim zi de zi ne definesc ca oameni. Zicala “spune-mi cu cine te aduni ca să-ți spun cine ești” se poate aplica, într-o anumită măsură și în anumite contexte, chiar și atunci când vine vorba despre pereții între care alegi să-ți trăiești viața.
Eu locuiesc la bloc dintotdeauna și nu m-am dat în vânt după vacanțele la bunicii de la țară. Îmi plăcea mai mult să joc mingea la bara de bătut covoare și să inventez tot felul de activități printre betoane decât să mă trezesc devreme și să fac drumuri la fântână. Îmi dau seama că prețuiesc amintirea asta și pentru că s-ar putea să o romanțez pe alocuri. Oricum nu aveam nicio grijă când eram copil, așa că de ce nu ar fi fost minunat să copilăresc așa?
Astăzi, mă simt din ce în ce mai sufocată de traiul la blocul și blocurile din Iași, de poluarea vizuală care mă amețește din când în când, de unii vecini pentru care locuirea e guvernată de frică și scepticism.
Cred că nici nu ne putem imagina câte pierdem din faptul că nu ne cunoaștem, că ne judecăm vecinii înainte să le aflăm povestea, că nu colaborăm cu asociația de locatari (eu fac asta, ha!), nu strângem un gunoi din jurul blocului, nu compensăm pentru cei care nu își permit să contribuie la o reparație comună, nu udăm florile sau nu plimbăm cățeii celor care au nevoie.
Am făcut din acasele noastre fie un sanctuar, fie o cameră de hotel.
Ne descurcăm brici pe cont propriu, vremurile în care trăim ne-au antrenat și ne-au îndemnat din plin la un egoism care ne împinge la o supraviețuire pe care o conjugăm la persoana I singular. Din păcate, suntem extrem de stingheri și de nepricepuți la jocul colectiv, la a fi împreună într-un fel armonios. Iar atunci când vine vorba despre comunități, combustibilul care ține lucrurile în mișcare stă tot în persoana I, doar că plural.
Cu lipici
—Oana
P.S. Ilustrație de Ilinca Roman ✨
💌 Dacă ai colegi, prieteni, vecini sau oameni din familie care crezi că ar lua ceva util din ce scriu aici, te rog spune-le să se înscrie la newsletter. Nu fac spam sau zgomot inutil. Nada, niente, nimic. Mulțumesc!