Eseu cu lipici din comunitatea ta
Strâng povești din comunități ca să înțeleg mai bine cum se văd și se simt prin ochii și inimile altora.
Bat la ușa ta digitală mai devreme, dar am un motiv întemeiat. Este un pretext de joacă și o provocare pe care sper să o accepți. Dau la apă o idee rafinată doar pe jumătate, lucru care îmi place pentru că lasă spațiu de explorare și curiozitate.
Fac community building de aproape 13 ani și am avut ocazia să aflu multe povești despre cum o comunitate a avut impact în viața cuiva. Uneori prin felul în care a însoțit pe cineva într-o perioadă complicată, alteori printr-o recomandare care a schimbat traiectoria de viață. Ambele sunt extrem de valoroase.
Doar că nu prea vorbim despre ele. Astăzi, discuția gravitează prea mult în jurul a cât este de glam să ai o comunitate și prea puțin se adresează felului în care se simt membrii, în ce fel le îmbogățește viața sau cum îi modelează. Înțeleg motivele pentru care există acest derapaj necesar — a crescut semnificativ interesul pentru construirea de comunități pentru că întreaga industrie se maturizează, iar eu, ca oricine altcineva, am acces limitat (nu pot fi chiar în toate găștile și nici nu aș vrea).
Nu am nicio îndoială că ai cel puțin o poveste dintr-o comunitate din care ai făcut sau încă mai faci parte. O poveste care ți-a dat curaj, te-a ajutat să te simți mai puțin singur, ți-a oferit speranță, ți-a alimentat apartenența, ți-a schimbat o perspectivă, ți-a arătat un alt mod de a funcționa împreună, ți-a dat aripi când erai jos tare, te-a determinat să îți antrenezi empatia și-tot-așa.
Poate este vecinul de la etajul 7 care a făcut AVC și ți-a spus despre asta în ziua în care ai decis să te așezi pe aceeași bancă din fața blocului.
Poate este sora de peste drum care știe că vii dintr-o vacanță lungă și ți-a umplut frigiderul cu bunătăți. Bonus: a făcut și checul tău preferat.
Poate este profesoara de dans care te-a încurajat să revii la clase în zilele în care te-ai fi lăsat, iar asta ți-a influențat alegerile viitoare.
Poate este comunitatea de designers care te ajută să îți îmbunătățești skill-urile și competențele și să faci față cu brio vieții de freelancer.
Poate este afacerea mică, de cartier, unde mergi de peste 15 ani să îți faci cumpărăturile și mereu ai o discuție care te surprinde.
Poate este o femeie din satul în care locuiești care îți amintește constant că tot ce avem este prezentul, iar restul sunt doar gânduri.
Poate sunt prietenii care au capacitatea emoțională să conțină zilele tale meh într-un fel care te împuternicește.
Poate sunt antreprenorii creativi pe care îi revezi constant ca să îți amintești că nu este un singur fel de a reuși, oricum ai defini asta.
Poate este conversația cu vecina de 80+ ani în care ai înțeles că nu toate luptele merită duse.
Poate este gașca de oameni alături de care alergi constant prin oraș și care te încurajează să te înscrii la maratonul ăla pe care îl tot amâni.
Poate sunt femeile de 50+ cu care ai făcut un book club atipic, dar care îți aduce o formă de apartenență de care ai mare nevoie în perioada asta.
Oricare ar fi acest capăt de ață, m-aș bucura enorm să aflu despre ce ai trăit, ce a însemnat pentru tine și cum l-ai făcut ghem. Sunt multe moduri în care mă gândesc să împachetez eseurile și să le scot în lume, dar nu vreau ca asta să fie miza acestui exercițiu de scriere și generozitate. Prețuiesc infinit mai mult procesele decât rezultatele, așa că este mai puțin important în ce se va transforma.
Dacă te tentează să contribui cu o poveste (crede-mă, te descurci cu scrisul) care poate fi cât de lungă sau scurtă vrei și simți, scrie-mi la oanafilip@hey.com până pe 25 mai și îți răspund negreșit. Abia aștept să te citesc.
Cu lipici,
— Oana
P.S. #1 Desen de George Roșu ✨
P.S. #2 Mulțumesc, Sim! Pentru curajul pe care mi l-ai dat cu ediția de astăzi, schimbul de idei și, în general, for being my sister. 🤍
P.S. #3 Revin în inbox pe 11 mai, până atunci vacanță și voie bună. Dacă primești un mesaj out of office de la mine, să știi de ce. ⛰