Design de experiență în comunitate

Abundența de evenimente din comunitate ne obligă să depășim obsesia pentru rigoarea operațională și să începem să construim experiențe memorabile.

Hey!

Cheers pentru cei care s-au alăturat de curând! Vă mulțumesc și abia aștept să văd ce și cum vă luați din episoadele care urmează.

Suntem 913 oameni care gravităm în jurul newsletterului lipicios, lucru care nu contenește să mă surprindă. M-am ales cu multe surprize pe parcursul acestei călătorii: de la mail-uri care mi-au confirmat că are sens să continui la întrebări care m-au provocat și pe care le-am transformat în articole. Vă mulțumesc! 🫶

---

🔖 Notiță

Weekendul trecut l-am petrecut la MUST: Arhitecți în comun(itate), un eveniment sub semnătura Ordinului Arhitecților din Iași.

Am aflat de poveste via Tiberiu Teodor-Stanciu de la Atelier Spre și mă bucur că am petrecut ore în șir la Palatul Culturii. Sunt câteva momente care mi-au plăcut mult de tot.

Intervenția lui Alex Munteanu despre brandul de oraș și proiectul Orașul Creatorilor, prezentarea Mariei și a lui George de la AD HOC Arhitectura (de departe preferata mea datorită discursului extrem de coerent și de modest), povestea Alexandrei Mihailciuc despre meșteșug și Batem fierul la Conac și discursul holistic a lui Vlad Țenu (mi-nu-nat!).

A devenit un soi de defect profesional să consum astfel de evenimente prin lentila de community builder. Mi-e greu să nu văd potențialul ratat din ele, micro-momentele omise, punctele de intersecție eșuate.

Ce urmează este un soi de studiu de caz pe marginea evenimentului din Iași. Rolul meu nu este să critic, nici să arăt cu degetul, ci să subliniez câteva verticale care pot modela o experiență mai închegată și mai armonioasă. Și, cine știe?, poate la anul ne unim forțele să ducem povestea mai departe. 🤞

---

Sub lupă: MUST-ul de arhitectură din Iași

În primul rând, există prea multă obsesie pentru tot ce înseamnă operațional și prea puțină atenție îndreptată către emoțional. Mulți dintre cei care organizează evenimente își pun toate resursele în aspecte tehnice (microfon, spidere, bannere, promo, protocol, etc.) și uită cu desăvârșire că au de-a face cu oameni care au sentimente, interese, ambiții, curiozități și tot așa.

Degeaba ai cea mai bună tehnologie la nivel de sunet dacă ratezi să te conectezi cu oamenii din audiență.

În lumea fanilor Priya Parker, cei care se concentrează la cum se simt oamenii au ceea ce autoarea numește a gatherer mindset. Asta înseamnă că sunt preocupați de crearea unui layout specific în funcție de obiectivul evenimentului.

Pentru mine, MUST a fost un pretext în care să mă conectez la un sub-sector creativ care mă interesează, să aflu ce intervenții publice poate să facă un arhitect pentru a rezolva anumite probleme, ce înseamnă arhitectură participativă și alte asemenea. Am sperat că și designul va fi adaptat în așa fel încât să celebreze fix esența acestui împreună.

Un exemplu banal, dar grăitor, care arată că punctul ăsta de intersecție, de dialog și de colaborare a fost ratat este dat de lipsa contextului de socializare și conexiune.

Cum ar fi fost dacă aveam un prilej de jumătate de oră în care să fim implicați într-o formă sau alta? De exemplu, după prezentarea celor de la AD HOC Arhitectura, am fi scris pe o cartolină ce înseamnă spațiu public pentru noi și cum îl consumăm, iar ele ar fi ajuns la Maria și George? Poate să pară un gest naiv, dar credeți-mă că are forță.

Mai mult, pauzele fie au fost prea scurte, fie repezite, fie pur funcționale (mers la toaletă, mâncat ceva pe fugă, băut o cafea), ceea ce mă făcea să simt că sunt la un maraton și nu am timp să diger.

În al doilea rând, cineva care este preocupat să construiască o experiență trebuie să investească mai mult în gazda sau gazdele cu pricina. Asta înseamnă că există una sau mai multe persoane care se comportă ca atare da capo al fine și oamenii din audiență înțeleg și respectă rolul.

Cele mai puternice experiențe sunt cele în care ai spațiu să explorezi o stare, un sentiment, o senzație care rămân cu tine o vreme.

Ca multe alte skill-uri și cel de a fi gazdă poate fi dezvoltat. Nu e o trăsătură de personalitate și nici ceva ce vine firesc celor mai mulți dintre noi, dar sigur e ceva ce poate fi învățat. Poți să îți iei inspirație de la gazdele din viața ta care construiesc un scenariu în care te simți bine și pe bune și care fac ca totul să curgă firesc. Există și cărți pe lumea asta din care poți să înveți câteva reguli esențiale, cum ar fi The art of gathering de la Priya Parker, Dare to lead de la Brené Brown sau The AirBnb way de la Joseph Michelli.

La MUST, fie am ratat momentul în care s-au prezentat aceste personaje, fie nu au existat roluri bine conturate. Habar nu am cine a fost responsabil de bucata asta de puzzle. Nici la nivel de moderatori nu îmi era clar cine sunt oamenii respectivi, care este relevanța lor în acest context sau de ce alternează prezența pe scenă. Din nou, o ocazie ratată în care putea fi construit un pod de comunicare cu audiența.

În al treilea rând, designul de experiență presupune să ai habar cine sunt oamenii din sală. În cazul în care aceste informații nu sunt la îndemână înainte să înceapă evenimentul (la MUST putea veni oricine, nu a existat un formular de înscriere sau o taxă de participare), atunci inițierea unei legături pe parcurs, fie și la nivel minimal, devine obligatorie.

Prezentările curgeau unele după altele, conținutul era foarte dens, lipseau momentele de respiro, de reculegere, de conectare cu alți oameni.

Cea mai prețioasă monedă nu este Bitcoin și nici Ethereum, ci timpul. Ca să îl obții și să îl valorifici împreună cu un grup de oameni este nevoie să fie cheltuit cu cap. Un mod de a te asigura că faci asta este să prin producerea de emoții.

Cele mai puternice experiențe sunt cele în care ai spațiu să explorezi o stare, un sentiment, o senzație care rămân cu tine o vreme. Ca acest lucru să se întâmple, evenimentele trebuie să depășească faza pur tranzacțională și să migreze către un fir narativ coerent.

A fost prima ediție MUST la care am participat, motiv pentru care am fost generoasă cu timpul și energia pe care le-am investit. Recunosc că am fost și extrem de curioasă să fiu acolo până la final (btw, am fost și la petrecere, dar despre asta povestim la cafele). Într-un alt context, cred că dădeam skip mult mai devreme. Conținutul foarte dens și lipsa momentelor de conectare cu alți participanți m-ar fi trimis acasă după câteva ore.

Îmi este limpede că orice eveniment care se întinde pe 2-3 zile nu poate să fie 100% relevant pentru fiecare om din sală. Cu toate acestea, sunt soluții care pot să dea mult sens prezenței la fața locului. Acestea vin din micro-gesturi și micro-acțiuni specifice care, luate individual, nu înseamnă mare lucru, însă împreună pot construi o experiență de neuitat.

---

ADN-ul designului de experiență

În final, există câteva building blocks care ajută la transformarea unui eveniment într-o experiență, însă asta nu înseamnă că mereu este nevoie de acest salt. Dimpotrivă. Chiar e mai înțelept ca unele intenții să fie păstrate ca evenimente și tratate ca atare. Ăsta e core-ul lor și nu trebuie forțate să se reinventeze doar de dragul de a primi o etichetă.

Cei care vor să facă un pas în față și să dea mai multă semnificație adunărilor (de orice fel) ar putea să aibă în vedere următoarele elemente:

1. Comunicarea: începe cu limbajul pe care îl folosești ca să prezinți evenimentul, tone-of-voice-ul mesajelor de promovare, discursul de intro și outro și până la acțiunile de follow-up.

2. Gazdă: ai nevoie de o gazdă care să rămână în rol pe toată perioada și să se comporte într-un fel care să îi ajute pe participanți să îl identifice ca atare.

3. Dinamica: gândește-te la gesturi și activități care să întărească promisiunea făcută, relevanța de a fi acolo în acel moment unic în timp și spațiu, etc.

4. Surpriza: orice experiență memorabilă vine la pachet cu o componentă de surpriză sau, măcar, de surprindere; poate fi un exercițiu de imaginație, un performance, etc.

5. Apartenența: nu poate fi obținută dintr-un foc, însă anumite momente trăite în grup pot să creeze o stare de conexiune și să dea senzația că are tot sensul din lume să fii acolo.

Navigăm printr-o abundență de evenimente: nișate, generaliste, scurte, lungi, dinamice, pasive, iar toate ne bombardează cu informații. Unele sunt mai atent construite, altele sunt ca să fie, însă cele care au o intenție coerentă, dusă la capăt cu grijă și răbdare, devin niște forțe invizibile care leagă oamenii într-un fel greu de explicat, dar foarte frumos de simțit.

Am avut ocazia să trăiesc astfel de experiențe de câteva ori (la The Power of Storytelling și Creativ înainte de cafea), iar de atunci mi-am dat seama că singura barieră în crearea lor este propria imaginație. Odată ce am înțeles asta, am realizat cât potențial există și cum nu mă mai pot întoarce la scenariul în care merge și așa.

Cu lipici
—Oana

P.S. Ilustrație de Ilinca Roman ✨

---

💌 Dacă ai colegi, prieteni, vecini sau oameni din familie care crezi că ar lua ceva util din ce scriu aici, te rog spune-le să se înscrie la newsletter. Nu fac spam sau zgomot inutil. Nada, niente, nimic. Mulțumesc!