Conversație cu lipici cu Domnica Petrovai

Comunitățile diminuează sentimentul de singurătate, iar conversațiile profunde facilitează conexiunea.

Am aflat de Domnica Petrovai din newsletterul Concentrat, produsul editorial al celor de la DOR. Deși în perioada respectivă asistam la un tsunami de informații și perspective despre cum pot naviga mai lin în era COVID, ceva din vocea ei a ajuns la mine. Era echilibrată, clară, blândă. Am rezonat.

Acum câteva luni l-am întrebat pe Cristi Lupșa dacă am vreo șansă să îi iau un interviu pentru Lipici în comunitate. Tot el mi-a dat adresa de mail a Domnicăi Petrovai (mulțumeeesc!), căreia i-am scris dintr-o suflare. Răspunsul mi-a confirmat ce am observat în timp ce îi citeam intervențiile din Concentrat în timpul pandemiei. Are o anumită candoare care trece de ecran, ceea ce sper să simțiți și voi când terminați de citit conversația de față.

Am dat din cap ca la un concert rock, m-am simțit înțeleasă și mai puțin singură în nevoia mea de a avea (și) conversații profunde, care să ducă la conexiune autentică. Cred că totul începe de la încrederea în ceilalți, iar asta presupune, de facto, să acceptăm și integrăm un anumit timp de disconfort. Cum să facem asta ca să avem vieți interioare și comunități mai armonioase ne spune Domnica Petrovai.

---

Deși distanțele sunt mai mici și ne putem conecta mai ușor, multe studii arată că ne simțim mai singuri. De ce se întâmplă asta?

Așa arată și studiile noastre, oamenii se simt din ce în ce mai singuri pentru că intimitatea din relații așa cum avem nevoie să o trăim în prezent este inconfortabilă și dificilă și necesită un efort conștient de transformare emoțională și relațională colectivă. Este o decizie pe care avem nevoie să o luăm pentru a ne fi bine, pentru a avea o solidă sănătate emoțională și fizică, iar asta este consecința conectării cu noi înșine și cu ceilalți.

Avem nevoie de câteva noi competențe pentru a ieși din această însingurare și izolare socială care ne afectează sănătatea pe toate planurile. Se vede în cifrele alarmante ale dificultăților din sfera sănătății mintale, anxietate, depresie, o durată scăzută a relațiilor intime, agresivitate.

Aceste competențe sunt: să devenim mai conștienți și mai conectați cu propria persoană, să fim deschiși emoțional în relații, să stăm cu propriul disconfort și al celorlalți, să purtăm conversații dificile în situații de conflicte și tensiuni în relații care să ducă la înțelegere reciprocă și apropiere, să contribuim fiecare la construirea de comunități care să ne susțină procesul de transformare emoțională. Avem nevoie să depunem o muncă emoțională într-o comunitate care să susțină acest proces colectiv. 

Cum credeți că s-a schimbat felul în care ne raportăm la comunitate odată cu evenimentele din ultimii ani (pandemie, războaie, dezastre naturale)?

Observ că, pe de o parte, oamenii sunt din ce în ce mai conștienți de nevoia de comunitate, pe de altă parte, dificultatea de a relaționa unii cu ceilalți și scăderea resurselor emoționale din cauza pandemiei și a crizelor pe care le traversăm face dificilă această apropiere.

Ce cred că este important este să conștientizăm că schimbările, care sunt externe, înseamnă pentru fiecare dintre noi tranziții interne, inconfortabile, pe care avem nevoie să le traversăm. Să ieșim din zona de confort, să ne creștem reziliența și să învățăm să ne adaptăm mai bine vremurilor pe care le trăim, dar și să ne pregătim pentru viitorul apropiat. Impactul IA va fi din ce în ce mai puternic și ne va provoca emoțional.

În ce fel suntem influențați de cultura și identitatea noastră atunci când vine vorba despre încrederea în ceilalți?

Încrederea în sine și în ceilalți este un rezultat, un efect a ceea ce facem noi înșine și a ceea ce trăim în relațiile cu ceilalți. Cultura ce integrează convingeri și obiceiuri are un puternic impact asupra propriei noastre identități și a alegerilor noastre. Suntem puternic influențați de ce cred oamenii din spațiul în care trăim și muncim, ceea ce aduce un argument și mai puternic apropo de comunitate și nevoia de transformare colectivă.

Avem cu toții nevoie să facem primul pas către a clădi încredere unii în ceilalți, acesta fiind rezultatul unui atașament social, selectiv sănătos. Ce înseamnă asta? Să ne simțim în siguranță în relațiile cu colegii, în familie și cu prietenii, să reparăm rupturile în relații pentru că disconfortul este firesc și să investim în acte de bunătate către persoanele necunoscute din comunitatea unde trăim. Așa creștem împreună sentimentul de încredere.

Cum putem să ne recâștigăm speranța în forța lui împreună?

Prin experiențe de colaborare, prin rezolvarea de probleme împreună. Apartenența este rezultatul conectării, ne cunoaștem, vorbim despre noi, trăim momente de vulnerabilitate, ne asumăm eșecul sau greșelile, vorbim despre ele, reparăm rupturile din relații.

Când suntem dominați de această frică, este mai probabil să percepem diferențele ca fiind semnul că nu suntem apreciați. Așa căutăm să avem dreptate sau să vedem situațiile în alb și negru, rigid, cineva greșește și cineva nu.

Pentru a simți că ești împreună ai nevoie să înțelegi conflictele, să conștientizezi diferențele și să trăim experiențe în care un conflict duce la o mai mare apropiere. Evitarea conflictelor sau atacul la persoană, blamarea și neputința sau victimizarea sunt bariere puternice pentru apartenență.

Epoca hiperindividualismului contribuie la creșterea fiecăruia, dar ratează sănătatea colectivă. Cum putem echilibra cele două talere?

Eu nu cred în individualismul care presupune deconectarea de ceilalți. Nu poți fi bine dacă ești deconectat de ceilalți pentru că sinele nostru este unul social, nu unul individual. Sănătatea colectivă este tocmai asumarea acestei realități.

Alternativa sănătoasă este asumarea unui proces personal de muncă emoțională și relațională alături de un proces colectiv. Efortul conștient de a-ți înțelege contribuția în relații și de a-ți îmbunătății toate relațiile semnificative și de a fi generoși cu cei necunoscuți, asta va duce la o mai puternică sănătate colectivă. 

Ce ne împiedică să acceptăm și să integrăm diferențele dintre noi ca să ne putem concentra pe binele comun?

Frica de respingere, ce înseamnă că experiența acceptării ne-a lipsit în relațiile semnificative și am învățat să ne simțim apreciați mai degrabă datorită validărilor externe, fără o puternică acceptare de sine și o motivație externă. Și ne-au lipsit și feedback-urile inconfortabile și experiența confortului cu greșeala și eșecul care ne ajută să evoluăm.

Când suntem dominați de această frică, este mai probabil să percepem diferențele ca fiind semnul că nu suntem apreciați. Așa căutăm să avem dreptate sau să vedem situațiile în alb și negru, rigid, cineva greșește și cineva are dreptate. Când devenim conectați cu noi și vedem cum am evoluat datorită diferențelor și incompatibilităților dintre noi, frica de respingere se domolește și putem valorifica diferențele și, în consecință, evolua. 

Ce credeți că pierdem când nu simțim că aparținem și cum pot comunitățile să satisfacă nevoia asta?

Pierdem tot ceea ce avem nevoie pentru a avea o viață satisfăcătoare cu sens, capacitatea e a iubi și de a ne simți iubiți. Pentru că acest lucru nu se întâmplă în izolare. Și pierdem șansa de a evolua ca oameni și de a fi umani și mai buni. 

Într-o lume nomadă, sentimentul de dezrădăcinare devine mai acut. Ce consecințe are asupra stării noastre de bine?

Ne este și ne va fi greu să formăm legături emoționale cu oamenii, să ne atașăm și atașamentul este o nevoie fundamentală, datorită atașamentului am și vom supraviețui. Mai ales acum în contextul IA. 

Deeper connections = Better social health: care este optica dvs. asupra acestei ecuații?

Perfect de acord. Și aș mai spune că de aceste conexiuni va depinde viitorul nostru ca umanitate. Să fim și să alegem înțelept. 

---

Termin de scris acest newsletter după o conversație foarte valoroasă cu Adriana, prietenă-și-mentor de mai bine de o decadă. Sunt surprinsă cum reușim să ne conectăm chiar dacă ne despart peste 2000 km și povestim la telefon de câteva ori pe an. Cred că valorile comune, istoricul și preocuparea pentru auto-cunoaștere reprezintă lipiciul care face ca relația asta să fie așa de armonioasă și să crească odată cu noi, independent de evoluția separată.

O prețuiesc cu atât mai mult după conversația cu Domnica Petrovai, tocmai pentru că îmi bifează nevoia de conexiune profundă, iar asta îmi dă curaj pentru mai departe, oricum ar arăta acest mai departe.

I am ready.

Cu lipici,
—Oana

P.S. Ilustrație de Ilinca Roman ✨

---

🍯 Resurse lipicioase

• “We are scared of idleness because stopping would mean having to really consider what we want out of life and what we currently have. Sometimes, the gap feels so wide, we’d rather stay on the hamster wheel.“ via

• “As citizens, we must propose, not just reject. We must establish a foundation of belief in one another. We must start from where we are, accept responsibility, and create meaningful opportunities for each other to contribute as we do so.“ via

• Pe 8 decembrie are loc show-ul Oamenii Dreptății la București, un spectacol complex, cu povești de viață, teatru, poezie, film și muzică. Fă-ți cadoul ăsta.